De multe ori, românii din Harghita şi Covasna se simt minoritari în propria lor ţară, la fel ca şi românii din afara graniţelor

 Iată, în mare, concluzia la care a ajuns un candidat la Preşedinţia României, prezent la lucrările celei de-a XII-a ediţii a Universităţii de Vară Izvoru-Mureşului

 

Despre reunirea Basarabiei cu România se vorbeşte, după cum bine spunea deputatul de Chişinău Valeriu Săhărneanu, de ani de zile, aşa cum tot de ani de zile se caută un răspuns corect la întrebarea următoare: Obiectivul naţional al românilor din cele două ţări este şi obiectivul naţional al clasei politice de pe cele două maluri ale Prutului? Pentru că, potrivit domniei sale, dacă în 1990 ar fi existat şi la Bucureşti, şi la Chişinău, oameni curajoşi care să ştie să gestioneze momentele istorice, Pactul Ribbentrop-Molotov putea fi anulat, dar n-a fost să fie!

Acum însă, crede deputatul moldovean, când România a devenit membră a Uniunii Europene şi membră a Alianţei Nord-Atlantice „nu poate avea un alt proiect mai important decât reunificarea românilor”.

Trecând în revistă deficienţele apărute de-a lungul anilor în Republica Moldova, datorate în principal unei strategii de stat mai puţin coerente şi mai puţin axată pe educaţia tinerei generaţii, d-l Săhărneanu le-a mai spus cursanţilor universităţii de vară că acum moldovenii nu mai au nici postul TVR 1, aşa cum l-au avut vreme de 20 de ani, şi că 80 la sută din spaţiul informaţional al ţării aparţine Moscovei. Astfel, chiar dacă „avem o guvernare pro-europeană, nu reuşim să anihilăm propaganda Rusiei”. Tocmai de aceea, a concluzionat vorbitorul, un semnal mai nimerit decât cel al unificării ar fi voinţa politică, speranţele mari legându-se de ceea ce, într-un viitor nu prea îndepărtat, ar putea oferi tânăra generaţie.

După ce a fost evidenţiat faptul că în 2009, când preşedinte al Republicii Moldova era d-l Voronin, sondajele au arătat că 30-33 la sută din populaţia ţării dorea unirea cu România, iar în 2013 peste 52 la sută s-a pronunţat în favoarea reunificării, a fost „marcat” şi primul punct: dacă în 1990 aproximativ 17 milioane de est-germani au devenit cetăţeni ai Uniunii Europene dovedind că se poate, „atunci şi noi trebuie să putem, în condiţiile în care asta ar duce şi la securizarea frontierelor UE, respectiv NATO”. Dar pentru atingerea acestui deziderat, apreciază deputatul din Chişinău, un rol determinant îl au europarlamentarii români.

 

Îl au, dar…

…după cum arăta domnul Andi Cristea, trimisul PSD-ului în Parlamentul Europei, acolo nu există grupuri politice care să susţină, din câte am înţeles eu, unificarea celor două state româneşti. Din fericire, mai spunea d-l Cristea, europarlamentarii români ocupă poziţii cheie şi asta va face posibilă sprijinirea îndeaproape a intereselor României. „Dovadă că domnii Victor Boştinaru şi Ioan Mircea Paşcu sunt doar doi dintre aceşti europarlamentari, care fac parte din comisia de politică externă”.

Ceva mai direct, deputatul Eugen Tomac, reprezentantul românilor din Republica Moldova în Parlamentul României, a opinat că înţelegerea dintre Hitler şi Stalin a dus la divizarea poporului român, dar, dincolo de asta, nu trebuie uitat că Moscova a tras mereu cu coada ochiului spre Basarabia…

Cu sublinierea că în ultimii ani s-au făcut paşi importanţi pentru apropierea celor două maluri ale Prutului, d-l Tomac a accentuat nevoia parcurgerii unor paşi concreţi care să facă posibilă atingerea ţintei propuse, întrucât „vremea vorbelor politicianiste a trecut”.

Acuzând pe faţă atitudinea fostului preşedinte Ion Iliescu, „care a crezut mai mult în Moscova decât în români”, spre a pune mai frumos în lumină faptele de bine ale actualului preşedinte, politicianul a mai adus în discuţie „propaganda Federaţiei Ruse” şi faptul că „nici o instituţie media de calitate din Republica Moldova nu transmite pe teritoriul României”, lucru care, după părerea sa, este o făţărnicie.

Fără prea multe fiţe, cu francheţea specifică vârstei, reprezentantul Platformei civice „Acţiunea 2012”, d-l George Simion, le-a reamintit celor prezenţi că şi România şi Republica Moldova au la graniţă un război, motiv pentru care trebuie să vedem ce putem face la modul concret. Îmbucurător e în acest moment că „toţi candidaţii la prezidenţiale din România, cu excepţia domnului Klaus Johannis, şi-au anunţat intenţia de reunificare şi asta e bine pentru că astfel îşi asumă responsabilitatea de a continua ceea ce s-a început. Întrebarea e, ce putem face noi pentru ca acest vis să devină realitate?!”.

Acestei întrebări retorice avea să i se adauge în scurt timp încă una şi încă una. Prima cu referire la doamna Elena Udrea, care se pare că ar fi avut în intenţie o deplasare la Izvoru-Mureşului în ziua de marţi; a doua cu referire la domnul Klaus Johannis, invitat anume să le explice românilor de pretutindeni şi celor din ţară de ce nu este de acord cu unificarea. Mai mult chiar, o voce mai sonoră a întrebat, aşa de dragul întrebării, ale cui interese le reprezintă candidatul alianţei creştin-liberale, în drumul său către Cotroceni?

Întorcându-se la 1990 şi la unificarea Germaniei, d-l Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe într-una din guvernările PSD, actualmente candidat la funcţia supremă în stat din partea partidului doamnei Udrea, cum e cunoscut PMP, a formulat un răspuns simplu la întrebarea „De ce germanii au putut şi noi nu?”. „Pentru că ei au avut oameni de stat care să conducă popoarele spre un destin normal, iar noi nu am avut!”.

Discursul domnului Diaconescu, coerent şi captivant, aş putea spune că a cucerit auditoriul, aplauzele răsplătindu-i cu adevărat prestaţia după întrebările ce aveau să vină.

Între vorbitori s-a mai aflat şi domnul Andrei Tinu, preşedintele Autorităţii naţionale pentru cetăţenie şi fiul regretatului jurnalist Dumitru Tinu, care a răspuns parţial întrebărilor ridicate, urmând să îşi onoreze datoria după colectarea unor date de interes pe care în acel moment nu le avea la îndemână.

 

Întrebări în cascadă

Multe şi diverse, acestea au vizat încălcarea drepturilor şi libertăţilor românilor din Valea Timocului; clarificarea expresiei „Ţinutul Secuiesc nu este România”; posibilitatea obţinerii cetăţeniei şi de către românii din Voivodina, în condiţiile în care autorităţile din Serbia sunt de acord cu asta, iar cele din România invocă restricţiile impuse de UE, chiar dacă celelalte minorităţi, cum ar fi cea maghiară, trăitoare în acelaşi spaţiu, se bucură de cetăţenia acordată membrilor comunităţii de către Ungaria; găsirea unei explicaţii referitoare la faptul că nici o strategie a Departamentului pentru românii de pretutindeni nu a devenit program naţional care să rămână valabil chiar şi după schimbarea puterii.

În cele ce urmează voi mai reţine aici angajamentul candidatului PMP la Preşedinţia României, cum că după domnia sa plafonul de 5.000 de burse anuale acordate tinerilor români din afara graniţelor ţării ar trebui ridicat şi că la Iaşi, în cadrul Universităţii, va înfiinţa un Institut care să se ocupe de identitatea naţională.

Nu pot să nu-i amintesc domnului Diaconescu, fost ministru de Externe al României, că problema burselor de care este acum preocupat, ca şi cea a identităţii naţionale le-ar fi putut avea în atenţie şi atunci când era membru al Guvernului PSD-ist, aşa cum nu pot să nu reţin răspunsul său la o întrebare ce a venit din partea domnului Sorin Hosu, un tânăr din Braşov, după cum s-a prezentat, doritor să înţeleagă mai multe despre Ţinutul Secuiesc. Şi iată cum a sunat acest răspuns: „Din necunoaştere şi din incultură, mulţi politicieni români sunt responsabili de o situaţie paradoxală pentru românii din Harghita şi Covasna, care de multe ori se simt minoritari în propria lor ţară, la fel ca şi românii din afara graniţelor”.

Dar acesta era doar începutul, deoarece, după părerea domnului Diaconescu, politicienii ar trebui să îşi facă o minimă informare şi o educaţie istorică, spre a nu greşi. „Pentru că în momentul în care te aşezi ca demnitar al statului român şi accepţi imnul unui alt stat, spunând că este o rugăciune (…) şi în momentul în care, probabil întâmplător, accepţi imnul naţional al propriului tău stat începând cu strofa a doua şi nu de la prima strofă, care e Deşteaptă-te române!, ori ai o problemă de cultură, ori ai o problemă mult mai gravă. (…) Tot o problemă de informare ar fi fost şi să te interesezi ce făcea generalul Bem cu cei 200 de secui şi dacă nu cumva nişte biserici, toate româneşti, au fost rase de pe faţa pământului în timpul unei revoluţii, unei campanii din 1848-1849”.

Pentru mine, şi nu numai, era clar că d-l Diaconescu vorbea despre recenta comemorare a secuilor ucişi de trupele ţariste şi austriece la Pasul Nyerges şi despre premierul Ponta, prezent la acea manifestare.

Şi tot la fel de clar era că, pentru întâia dată, îmi era dat să aud că un politician român recunoştea faptul că o parte dintre românii trăitori în inima Transilvaniei sunt minoritari în propria lor ţară…

***

Prima parte a celei de-a doua zile din calendarul activităţilor Universităţii de Vară de la Izvoru-Mureşului s-a încheiat cu lansarea campaniei „Lunile Tricolorului”, prin desfăşurarea de către Platforma civică „Acţiunea 2012” a unui drapel de 150 de metri, pe un deal ce străjuieşte staţiunea. Acest mega-drapel, după ce va pleca de aici, va poposi în zece oraşe mari ale României, după care, prin 14 octombrie 2014, dacă am reţinut bine, va ajunge în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Adică exact acolo unde, la 1 Decembrie 2012, fusese iniţial desfăşurat…

A fost un moment în care bucuria tinerilor, alături de care s-au aflat şi doi dintre liderii Platformei, domnul George Simion şi Marius Lulea, simţeai că te cuprinde, mai ales că emoţia generală era una dătătoare de speranţă pentru cei ce încă mai cred în reunirea Basarabiei cu România sub Tricolor, simbolul românilor de pretutindeni…

ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii