Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Conferinţă regională de turism în Miercurea-Ciuc | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 26 aprilie 2024
Home » Economic » Conferinţă regională de turism în Miercurea-Ciuc
Conferinţă regională de turism în Miercurea-Ciuc

Conferinţă regională de turism în Miercurea-Ciuc

Municipiul Miercurea-Ciuc găzduieşte o conferinţă regională de două zile pe tema turismului, fiind vorba despre primul forum profesional care se adresează în principal antreprenorilor din acest domeniu din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. Conferinţa a fost iniţiată de organizaţiile turistice ale celor trei judeţe, care au considerat că, având în vedere tendinţele globale şi potenţialul turistic local, este nevoie ca un astfel de eveniment să se concentreze pe construirea de relaţii şi consolidarea acestora, dar şi pe dezvoltarea comună şi a competenţelor în domeniu. Potrivit organizatorilor, sectorul turismului este unul în continuă schimbare, fiind însoţit de tot mai multe provocări, astfel încât şi subiectele conferinţei sunt variate, de la oportunităţile oferite de aeroporturile din regiune (Târgu Mureş şi Braşov), forţa de muncă din Asia ca o posibilă alternativă la deficitul de personal sau ultimele tendinţe în marketingul turistic, până la turismul bazat pe date statistice şi turismul de sănătate. Deschiderea oficială a conferinţei a avut loc, ieri, când au luat cuvântul conducători ai consiliilor judeţene din Harghita, Covasna şi Mureş şi primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, printre cei care li s-au adresat participanţilor la eveniment numărându-se şi preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul de la Budapesta, Németh Zsolt.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Bíró Barna Botond, care este şi preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară din judeţ, a vorbit despre importanţa asigurării de servicii de calitate în turism, a capacităţii de a oferi experienţe de viaţă şi promovări profesionale şi a precizat că se încearcă colaborarea cu antreprenori, cu universităţi şi cu toţi partenerii care văd că în acest domeniu sunt lucruri de făcut. Potrivit afirmaţiilor sale, în cele trei judeţe există entuziasm şi se doreşte oferirea de experienţe de viaţă celor care vizitează zona, iar prin colaborare şi planificare pentru viitor în comun se încearcă ridicarea turismului la un alt nivel.

La rândul său, preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a declarat că se ştie că nimeni nu poate schimba lumea singur, iar atunci când se vorbeşte despre diferite activităţi trebuie să existe colaborare şi în domeniul turismului. Acesta consideră că nici cei mai buni politicieni nu pot să schimbe singuri lucrurile în domeniul HoReCA şi chiar şi cei mai buni atreprenori ar avea nevoie de sprijin pentru dezvoltare din partea sferei publice, pentru că este necesar să existe profesionişti, activităţi de pregătire, cercetări şi analize. Borboly Csaba a mai spus că este nevoie şi de marketing şi de inovaţie, iar digitalizarea oferă oportunităţi serioase turismului de astăzi. Preşedintele CJ Harghita a subliniat importanţa colaborării dintre cele trei judeţe, dar şi a măririi bugetului alocat turismului, fiind nevoie de găsirea surselor necesare pentru acest lucru.

Pe de altă parte, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul Ungariei, Németh Zsolt, a arătat că turismul este o ramură economică foarte importantă, care este în dezvoltare de mulţi ani în ţara sa şi s-a considerat că trebuie investit în acest domeniu. În opinia sa, se poate discuta despre aeroporturi, trafic rutier şi dezvoltările din domeniul sănătăţii, care sunt elemente foarte importante în prezent, dar acestea nu pot fi separate de o dezvoltare eficientă a turismului. Németh Zsolt a afirmat că dezvoltarea infrastructurii este necesară, iar turismul va deveni un sistem bazat pe resursele şi valorile locale, care trebuie susţinute şi menţinute. Acesta a adăugat că foarte mulţi turişti din Ungaria au vizitat deja judeţele din această zonă, iar elemente foarte importante pentru ei sunt „experienţa transilvăneană”, „brand-ul secuiesc”, limbajul specific folosit în domeniul HoReCa, glumele secuilor, puterea tradiţiei şi natura. Oficialul ungar a menţionat că şi asigurarea de servicii moderne este importantă, cum ar fi cele privind accesul la Internet, traficul de date rapid, operaţiunile financiare şi calitatea asistenţei medicale. Németh Zsolt a mai spus că abordările gastronomice în legătură cu turismul reprezintă idei bune şi este importantă atragerea în zonă de turişti din întreaga lume, fiind vorba despre un domeniu care oferă o paletă largă de posibilităţi de dezvoltare într-o regiune care este „unică în Europa”. Conferinţa regională de turism din Miercurea-Ciuc se încheie astăzi.

E.G.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.