Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Borboly Csaba, audiat peste cinci ore la Tribunalul Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Societate » Borboly Csaba, audiat peste cinci ore la Tribunalul Harghita
Borboly Csaba, audiat peste cinci ore la Tribunalul Harghita

Borboly Csaba, audiat peste cinci ore la Tribunalul Harghita

  • Şeful CJ Harghita a susţinut că toate documentele pe care le-a semnat aveau la bază avizele personalului de specialitate, aflat în subordinea sa şi în care avea încredere
  • Avocatul preşedintelui CJ: „Acuzaţiile, practic, se bazează pe interceptări traduse prost din limba maghiară”

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a fost audiat peste cinci ore, la termenul de luni, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, procesul desfăşurându-se la Tribunalul Harghita. Astfel, timp de peste cinci ore, Borboly Csaba şi-a susţinut nevinovăţia în faţa instanţei, răspunzând punctual la acuzaţiile ce îi sunt aduse, după ce la termenul din septembrie a clarificat, pe parcursul a aproximativ patru ore, unele chestiuni generale ce au vizat procedura de lucru în cadrul Consiliului Judeţean Harghita.

La fel ca şi în prima parte a audierii din septembrie, Borboly Csaba a arătat că încă de la preluarea mandatului de preşedinte al CJ a delegat atribuţiile privind drumurile judeţene vicepreşedintelui instituţiei, la data faptelor Sófalvi László, inculpat în dosar. De asemenea, pe parcursul audierii a insistat asupra faptului că toate documentele pe care le-a semnat aveau la bază avizele personalului de specialitate, aflat în subordinea sa şi în care avea încredere. Şi un alt lucru punctat s-a referit la traducerile incorecte ale interceptărilor aflate la dosar, care au schimbat sensul vorbelor lor.

În cele ce urmează vom prezenta succint o parte din acuzaţiile aduse de procurorii DNA şi răspunsurile preşedintelui CJ, fără a intra în toate amănuntele, din cauza spaţiului.

  Drumul Judeţean 131

Una dintre faptele pentru care este judecat preşedintele CJ Harghita se referă, potrivit procurorilor DNA, la faptul că „în luna decembrie 2010, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Harghita (…) a dispus în mod nelegal şi nejustificat decontarea sumei de 1.888.914,20 lei în favoarea constructorului SC Stravia Group SRL pentru o serie lucrări de reabilitare a unui drum judeţean (n.n. – DJ 131). Plata s-a făcut în condiţiile în care preţurile firmei care a câştigat licitaţia erau cu mult mai mari decât cele ale firmei excluse din procedura de licitaţie, în care dirigintele de şantier nu a fost de acord cu acceptarea la plată a lucrărilor şi în condiţiile în care proiectul iniţial nu fusese respectat în ce priveşte grosimea asfaltului şi nici nu exista o dispoziţie de modificare a acestui proiect”.

În faţa instanţei, referitor la aceste acuzaţii, Borboly Csaba a susţinut că în luna februarie a anului 2010 a cerut redimensionarea proiectelor drumurilor judeţene realizate în anul 2007, având la bază propunerile specialiştilor din cadrul instituţiei. Iar în luna octombrie a aceluiaşi an a fost informat, de către Kelemen Csongor (şef serviciu), că proiectele au fost refăcute.

Acesta a precizat că în noiembrie 2010, printr-o adresă oficială, i-a atenţionat pe responsabilii de control financiar preventiv din cadrul instituţiei în sensul de a nu exista nici o documentaţie privind efectuarea plăţilor fără raportul favorabil al dirigintelui de şantier, în cazul tuturor lucrărilor de drumuri. De asemenea, Borboly Csaba a spus că în decembrie 2010 s-a început lucrarea şi tot în decembrie i s-a prezentat şi documentaţia pentru efectuarea plăţilor, „având la bază, conform regulamentelor, toate documentele şi ştampilele pentru efectuarea plăţilor”.

Preşedintele Borboly Csaba a explicat, printre altele, că în 5 decembrie 2010 a fost prezent la începerea festivă a lucrărilor la DJ 131. Cu această ocazie, a susţinut acesta, a aflat că tronsonul respectiv de drum va avea 6,5 kilometri şi nu 11 km, cum ştia el şi cum le-a spus locuitorilor din zonă şi presei, ceea ce l-a supărat. Acesta a spus că nu a dat nici o dispoziţie privind modificarea grosimii asfaltului, nici atunci, nici cu altă ocazie, având în vedere că la sfârşit s-au făcut atâţia kilometri cât s-a zis că se fac, şi anume 6,5.

În legătură cu atribuirea contractului pentru efectuarea lucrărilor la DJ 131, Borboly Csaba a precizat că nu ştia amănunte despre participanţii la licitaţie sau preţuri, acestea aflându-le doar după finalizarea procedurilor. Precizarea a venit după ce cu ocazia începerii lucrărilor i-ar fi spus lui Pálfi Domokos (alt inculpat în dosar, care, potrivit procurorilor, ar fi administrat de facto SC Stravia, în acelaşi timp fiind şi consilier judeţean) că „eu cred că din oferta Viaduct şi Multipland ar fi ieşit 11 kilometri de drum” (i-a spus acest lucru deoarece ştia deja că sora acestuia are interese în firma Stravia, a precizat acesta). Răspunzând la o întrebare, preşedintele CJ a spus că ştia două lucruri în legătură cu acest drum, şi anume că preţul cel mai mic a fost oferit de SC Stravia Group SRL şi că trebuiau făcuţi 11 kilometri (aşa cum a văzut în nota de fundamentare a hotărârii CJ). Totuşi, „până la urmă am înţeles că licitaţia avea ca obiect 6,5 km, iar nu 11 km, şi am acceptat să semnez dispoziţiile de plată”.

Un alt aspect prezentat de Borboly Csaba s-a referit la faptul că în momentul în care s-a făcut plata către SC Stravia, el ştia că recepţia a fost făcută. De asemenea, acesta a precizat că la data când a semnat respectiva dispoziţie de plată nu ştia că nu există raportul dirigintelui de şantier, aflând despre faptul că sunt anumite probleme în luna mai 2011, de la o adresă transmisă de dirigintele de şantier. La întrebarea judecătorului de caz dacă avea cunoştinţă că Csiszer Botond, director al Direcţiei Drumuri Judeţene la acea vreme, şi Kelemen Csongor, şef serviciu (ambii inculpaţi în dosar), s-ar fi deplasat, în vara lui 2011, la sediul dirigintelui de şantier pentru a obţine documentele necesare, Borboly Csaba a spus că da, dar să aducă documentele în original, pentru a fi puse la dispoziţia auditorilor publici (şi în acest caz a reclamat faptul că din cauza traducerii incorecte a unor cuvinte din interceptare s-a modificat sensul celor spuse de el).

Acesta a mai punctat şi faptul că „în luna decembrie 2010, având în vedere că am fost în sediul Consiliului Judeţean doar 8 zile, luând în calcul multiplele deplasări în interes de serviciu la Bucureşti şi celelalte şedinţe, întruniri, manifestaţii, reiese că am avut pentru fiecare document semnat 0,2 secunde, semnând 3.096 de documente, din care multe aveau 50-60 de pagini”. Tot în acest context, preşedintele CJ a precizat că între 2008 şi 2012 au fost asfaltaţi 150 de km de drumuri judeţene cu aceeaşi procedură „şi aveam încredere că ceea ce se propune se va şi face”, precizând că în perioada 2012-2016 au fost realizaţi 30 de km de drumuri judeţene.

 Metoda lăsării în custodie a materialelor şi alte acuze

O altă faptă pentru care este judecat Borboly Csaba se referă la faptul că „în  perioada 27-29 decembrie 2010, inculpatul Borboly Csaba a dispus în mod nelegal şi nejustificat decontarea sumei de 672.051,59 lei în favoarea constructorului SC Stravia Group SRL şi a sumei de 496.632,84 lei în favoarea constructorului SC Bridge Road Construct SRL, în ambele cazuri pentru materiale lăsate în custodie care nu existau în fapt”.

Într-un alt termen, avocaţii învinuiţilor au spus că aceste materiale există. Iar luni, în legătură cu metoda lăsării în custodie a materialelor, preşedintele CJ a precizat că „era un obicei moştenit şi în fiecare an trebuia să ne batem pentru fonduri încât să realizăm lucrări. (…) După cunoştinţele mele, această procedură era validată şi de Curtea de Apel Târgu-Mureş” (explicaţiile lui Borboly Csaba privind această metodă au fost prezentate după audierile din septembrie).

O altă învinuire a procurorilor este că „la data de 28 decembrie 2010, preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a semnat o adresă alături de inculpaţii vicepreşedintele Sófalvi László, Csiszer Botond Benedek (director al Direcţiei Drumuri Judeţene) şi Kelemen Csongor (şef serviciu), pe care a transmis-o Consiliului local Mihăileni, determinându-l astfel pe inculpatul Kosa Petru, primarul acestei comune, să deconteze în mod nelegal şi nejustificat 81.730,44 lei în favoarea constructorului SC Bridge Road Construct SRL pentru materiale lăsate în custodie”.

În legătură cu acest aspect, Borboly Csaba a spus că iniţiativa acestei adrese a venit din partea Direcţiei de specialitate din cadrul CJ, „având în vedere şi situaţia atipică a DJ 124 (n.n.: Mihăileni – Livezi), şi anume la costul de reabilitare a acestuia participând cu fonduri atât consiliul local (n.n. – Mihăileni), cât şi Consiliul Judeţean şi fiecare trebuia să justifice legal cheltuirea sumei respective. Şi am fost mirat când am auzit în vara lui 2011 că acest lucru nu s-a întâmplat” (Nici traducerea interceptării convorbirii telefonice cu fostul primar din Mihăileni, susţine acesta, nu este corectă).

DNA îl mai acuză pe preşedintele CJ că „pentru a ascunde infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prin care s-au obţinut foloase materiale pentru SC Stravia Group SRL, la data de 19 iulie 2011, inculpatul Borboly Csaba a întocmit şi prezentat auditorilor Camerei de Conturi Harghita o adresă în care a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, referitor la condiţiile ce ar fi justificat plăţile făcute SC Stravia Group SRL”.

Şi de această dată, Borboly Csaba a explicat că răspunsul către auditorii Curţii de Conturi au fost întocmite de către direcţiile de specialitate şi semnate de către preşedintele CJ. La fel şi răspunsurile la solicitările DNA.

În legătură cu denunţul penal împotriva lui Kelemen Csongor, şef serviciu în cadrul CJ, Borboly Csaba a explicat că încă înainte de a face acest demers a sesizat de mai multe ori Comisia de disciplină faţă de activitatea lui Kelemen Csongor, deoarece acesta „nu-şi ţinea documentele în ordine şi nu colabora nici cu auditorii Curţii de Conturi şi nici cu cei ce efectuau auditul intern”. Pe numele lui Kelemen Csongor a fost depusă o sesizare penală de către preşedintele CJ pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prin aceea că ar fi plăsmuit un raport al dirigintelui de şantier (cel referitor la DJ 131), nedatat, în baza căruia ar fi fost posibilă plata sumei de 1.888.914,20 lei către SC Stravia Group SRL Goagiu.

 Borboly Csaba susţine că, dacă ar fi avut intenţia de a săvârşi fapte penale, nu ar fi luat măsuri privind circuitul documentelor în instituţie, pentru a disciplina şi ordona activitatea

Borboly Csaba a subliniat în timpul audierii că, dacă ar fi avut intenţia să săvârşească faptele pentru care e judecat, nu ar fi adoptat reglementări care să disciplineze activitatea Consiliului Judeţean. „Doresc să subliniez că, aşa cum am mai spus, am procedat la adoptarea unor reglementări care să pună ordine şi să disciplineze activitatea Consiliului Judeţean în toate domeniile sale, inclusiv în domeniul drumurilor judeţene, prin adoptarea de reglementări interne privind circuitul documentelor, cu toate specificaţiile sale, context în care nu aş fi procedat astfel dacă aveam intenţia de a săvârşi aceste fapte”, a punctat Borboly Csaba la audieri.

Un alt aspect evidenţiat pe tot timpul audierilor de către preşedintele CJ, aşa cum am mai arătat, a fost faptul că traducerea multor cuvinte din interceptările existente la dosar sunt incorecte şi schimbă sensul celor spuse de el. De asemenea, cu menţiunea anterioară, el a recunoscut că acele discuţii ar fi avut loc.

 „De unde să ştie Borboly Csaba că era interceptat pe siguranţă naţională în 2011 şi vorbea, vezi Doamne, ca să se disculpe”

De altfel, la sfârşitul audierilor, apărătorul lui Borboly Csaba, avocatul Sergiu Bogdan, a susţinut că acuzaţiile aduse clientului său se bazează, în principal, pe interceptări traduse prost din limba maghiară. „Acuzaţiile, practic, se bazează pe interceptări traduse prost din limba maghiară şi pe nişte hârtii, care practic lipseau, dar care îi sunt reproşate celui care a încercat să le găsească, că de fapt asta e chestiunea. (…) Adică au existat trei variante de răspuns la acelaşi lucru, e o discuţie şi nici una corectă. Şi asta e o chestiune foarte simplă, orice vorbitor de limbă maghiară poate să confirme sau nu punctul acesta de vedere. Şi sunt două citate din rechizitoriu, atenţie, două elemente esenţiale. Pentru că problema este în felul următor: domnul Borboly ar fi acuzat că ar fi ştiut şi el (…) din nişte interceptări ulterioare, după controlul Curţii de Conturi, când el le-a cerut angajaţilor să găsească hârtiile care lipseau. Că el a crezut că există şi asta a fost interpretată ca o preconstituire, adică de unde să ştie că era interceptat pe siguranţă naţională în 2011 şi vorbea, vezi Doamne, ca să se disculpe”, a declarat avocatul Sergiu Bogdan.

Totodată, apărătorul preşedintelui CJ Harghita a mai spus că „vom cere să fie audiate (n.n. – interceptările de la dosar) în şedinţă publică în limba maghiară şi o să fie un interpret care va confirma sau nu ceea ce susţinem noi”.

Următorul termen în dosar a fost stabilit pentru 23 ianuarie, când vor fi audiaţi primii doi martori.  (Şt. Pătrîntaş)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.