Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Aproximativ 2.000 de oameni la parada militară din Miercurea-Ciuc | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 18 aprilie 2024
Home » Societate » Aproximativ 2.000 de oameni la parada militară din Miercurea-Ciuc
Aproximativ 2.000 de oameni la parada militară din Miercurea-Ciuc

Aproximativ 2.000 de oameni la parada militară din Miercurea-Ciuc

În ciuda frigului de afară şi a zăpezii depuse peste weekend, aproape 2.000 de persoane au asistat la Ceremonialul Militar şi Religios de Comemorare a Eroilor Neamului Românesc, organizat la Monumentul Ostaşului Necunoscut, şi la parada militară de pe platoul din faţa Palatului Administrativ.

După trecerea în revistă a gărzii de onoare de către prefectul judeţului, Petres Sándor, subprefectul, Adrian Jean Andrei, comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte „Virgil Bădulescu”, col. Marius Giurcă, şi şefii instituţiilor militare din Garnizoana Miercurea-Ciuc, a urmat ceremonialul religios pentru pomenirea eroilor care s-au jertfit pentru întregirea neamului. Acesta a fost oficializat de un sobor de preoţi, în frunte cu Arhiepiscopul Harghitei şi Covasnei, ÎPS Ioan Selejan.

 „Să cinstim însemnele naţionale”

În discursul prilejuit de Ziua Naţională a României, subprefectul judeţului Harghita, Adrian Jean Andrei, spunea că ziua de 1 Decembrie este una „de mare însemnătate pentru istoria noastră, în care poporul român aduce un omagiu celor care au desăvârşit, prin patriotismul şi jertfa lor, unirea românilor”.

„Sărbătoarea zilei de 1 Decembrie – continua Adrian Jean Andrei – este şi o zi a memoriei dedicată idealurilor, evenimentelor şi personalităţilor care, prin viziune şi loialitate faţă de idealul naţional, au jucat un rol esenţial în afirmarea identităţii statale şi etice proprii civilizaţiei europene”.
În finalul discursului, subprefectul spunea că, poate, „1 Decembrie e ziua care ne poate aminti, reaminti ce ne uneşte, ceea ce este important şi trebuie să aibă continuitate. Acelaşi gând îl am faţă de toţi cetăţenii judeţului, oriunde s-ar afla şi trăi ei, dar simţind româneşte şi bucurându-se de Ziua Naţională a ţării lor.

Să cinstim însemnele naţionale, drapelul României şi să nu ne fie teamă şi ruşine să le arborăm, deoarece pentru ele şi-au dat viaţa înaintaşii noştri, ca noi, astăzi, să fim împreună”.

 Invitaţi din Buzău la Miercurea-Ciuc

Ca în fiecare an, o pată de culoare sărbătorii naţionale, în Miercurea-Ciuc, o dau invitaţii din Buzău. În acest an, 40 de tineri de la Seminarul Teologic şi Fundaţia „Sfântul Sava” au purtat drapelele româneşti şi au cântat imnul României la intrarea în Piaţa care a găzduit ceremonialul. Şi pentru că Oastea-i creştină, aceştia au adus, să vegheze peste cei care s-au adunat la monument, o icoană a Maicii Domnului.

 Avram Iancu pe drapel

De fiecare dată, de 1 Decembrie, locuitorii municipiului, dar şi musafiri, creează, prin drapele şi altă recuzită, o adevărată mare de culori în centrul municipiului Miercurea-Ciuc.

În acest an, pe lângă copii în straie populare, steguleţe tricolore în mâini, culori ale drapelului imprimat pe căciuli sau desenat pe feţe, a mai ieşit în evidenţă ceva. Un drapel care, în loc de stemă, purta imaginea lui Avram Iancu.

 Parada militară

O atracţie deosebită, în cadrul evenimentelor, a fost parada militară de pe platoul din faţa Palatului Administrativ.

Prin faţa celor aproape 2.000 de oameni au trecut trupe şi autospeciale ale instituţiilor militare. Noutatea paradei din acest an a fost prezenţa unui detaşament hipo, comandat de maiorul Constantin Dabija. 14 cai au purtat pe spate ori au tras după ei armament de infanterie şi armament uşor de artilerie: aruncătoare de calibrul 82, aruncător de grenade AG9, aruncătoare de calibru 120 mm, un tun de munte de calibrul 76 mm.

De regulă, aceşti cai – rasa Huţul, mici de statură, dar puternici – sunt folosiţi pentru deplasarea tehnicii în teren muntos împădurit, acolo unde vehiculele militare nu mai fac faţă.

Tot în premieră, la parada din Miercurea-Ciuc s-au folosit şi echipajele canine conduse de conductorii de câini care asigură paza depozitelor de armament şi muniţie şi de către poliţia militară.

De asemenea, trecerea unui transportor tip Terra, folosit pentru evacuarea celorlalte mijloace blindate de pe câmpul de luptă, dar şi autovehicule de decontaminare chimică şi de radiaţie se încadrează tot la noutăţi ale paradei militare.

 Spectacolul folcloric şi retragerea cu torţe

Păstrând tradiţia, locuitorii municipiului Miercurea-Ciuc au fost invitaţi, ieri după-amiază, la Spectacolul extraordinar de muzică populară, invitaţii pe scenă fiind interpreţii Andrada şi Marinică Paul, Robert Târnăveanu şi Răzvan Năstăsescu.

Seara a fost rezervată retragerii cu torţe şi Horei Unirii.

LIVIU CÂMPEAN

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.