In Memoriam

Ştefan Danciu (1941-2024)

Pentru omul de temperament etic, soarta cea mai prielnică e să se poată apropia măcar la bătrâneţe şi să apropie şi pe alţii de ceea ce se cheamă omenie, însuşirea cea mai de preţ a vieţii.
(S. Mehedinţi)

Primesc trista veste a despărţirii de un vechi amic, distins gazetar, autor de cărţi, personalitate atât de cunoscută harghitenilor şi nu numai. Ştefan Danciu n-a mai avut timpul necesar să ne mai dea câte o „bineţe”. De câteva luni nu ne-am văzut… Întâlnirile noastre, discuţiile pe care le-am purtat au fost, mereu şi mereu, cam aceleaşi… despre scris şi cărţi. Se spune că trecutul nu-l putem dispreţui; din contra, sprijinindu-ne pe el şi pe învăţăturile lui, căutăm să adăugăm elemente noi, care, la rândul lor, vor fi controlate de viitor. Se adevereşte că omul este acel cineva trecător, ambiţia care ţine de un singur om este şi ea scurtă şi trecătoare. Şi totuşi nea Ştefane puteai să mai stai alături de noi încă câţiva ani. Mi-ai fost o foarte conştientă persoană pe care am respectat-o pentru eleganţa şi sinceritatea cu care mi-ai dedicat cărţile apărute. Răspundeai pedant la cele pe care ţi le ofeream şi eu.

Nu pot să mă abţin să nu-ţi citez autografele celor trei cărţi pe care le-am scos la repezeală din biblioteca mea, la aflarea atât de tristei despărţiri. Dar voi reflecta înainte de toate la acest citat „Eu nu scriu romane de citit în tren”, cum spunea Proust.Răsfoind jurnalul meu acum câteva zile am întâlnit aceste „gânduri”: „Mă întreb şi reflect la anii noştri. Ce departe am ajuns de tinereţe…/Anii s-au scurs şi bătrâneţea are un Apus!/Nu-i uşor să-l vezi, şi mai greu să-l crezi, să-l trăieşti”.

Se mai spune că oamenii nu pot să încapă niciodată într-o ambiţie mică, dar totdeauna într-o idee mare. Să-l includ în această „realitate” pe prietenul nostru deloc n-ar părea imposibilă. Ştefan Danciu s-a născut acum 82 de ani în satul Răzbuneni, comuna Bobâlna, judeţul Cluj. Absolventul Facultăţii de Agronomie şi Biologie din Cluj-Napoca. Darul scrisului l-a îmbrăţişat destul de târziu, dar şi-a găsit satisfacţia de-a realiza articole interesante din domeniul respectiv şi cu timpul şi-n cultură. A lucrat la ziarul Informaţia Harghitei din Miercurea-Ciuc, fiind ani la rând reporter şi redactor, dar şi la Studioul de radio Tg. Mureş şi la revista Vatra Românească din Cluj-Napoca. Am fost onorat, cum spuneam, de cărţile lui. Voi cita dedicaţiile celor trei volume. Reqviem la moartea florilor de câmp, 2006. Prietenului Nicu Bucur cu toată simpatia şi aprecierea pentru ceea ce face în plan cultural Semnează Ştefan Danciu; Floarea de iasomie, 2009. Lui Nicu Bucur, cu consideraţie şi speranţa unei lecturi agreabile. Semnează autorul; Refugiul, 2012. Lui Nicu Bucur, cu prietenie şi consideraţie, precum şi cu certitudinea unui lector avizat. Ştefan Danciu.

Trăim un moment atât de delicat şi trist… mă număr printre cei care l-au cunoscut destul de bine pe Ştefan şi n-aş fi putut concepe ca timpul să zboare atât de repede, nu pentru a sărbători colegul de breaslă, ci pentru a-i omagia decesul. „Timpul” – această măsură de neînvins a vremii. Anii petrecuţi alături de noi au constituit tot atâtea raze de lumină, de satisfacţie şi atmosferă fertilă de muncă, fiinţa lui demnă şi plină de energie şi pasiune contribuind în modul cel mai nobil la îndepărtarea necazurilor.

Gazetar de-o viaţă, cum l-a numit Doru Munteanu, fostul nostru coleg, cu experienţa sa jurnalistică „developează în scrisul său oralitatea şi conciziunea specifică şi, în acelaşi timp, ştiinţa de a creiona personaje credibile, desprinse din realitatea imediată”.

Dacă-i adevărat că ceea ce ne interesează în viaţa unui om este marele suflet, povestea frumoasă a gândirii şi faptei lui – atunci colegul pe care l-am pierdut în acest început de primăvară, a făcut parte din familia celor pe care l-am preţuit şi stimat.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Nicolae Bucur

Comentarii:

comentarii