Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Şedinţă inedită a Consiliului Judeţean Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Economic » Şedinţă inedită a Consiliului Judeţean Harghita
Şedinţă inedită a Consiliului Judeţean Harghita

Şedinţă inedită a Consiliului Judeţean Harghita

  • Şedinţa ordinară din august a consiliului judeţean, desfăşurată miercuri în cinci localităţi, s-a dovedit un adevărat turneu în Ciucul de Jos. Astfel, consilierii au avut ocazia să cunoască potenţialul zonei şi să ia act la faţa locului de necesităţile comunelor, dar şi de strategiile de dezvoltare propuse de autorităţile locale

Sâncrăieni – ţinutul apelor minerale

Atestată documentar în anul 1332, localitatea Sâncrăieni, prezentată de primarul Székely Ernő, este mult mai veche, săpăturile arheologice aducând dovezi materiale ale existenţei omului aici încă din secolul al II-lea înainte de Hristos. Principalele preocupări ale locuitorilor, puţin peste 2.500 de suflete, sunt îmbutelierea şi comercializarea apei minerale, creşterea animalelor, prelucrarea primară a lemnului şi agroturismul. Aşezarea este bogată în monumente istorice – Biserica romano-catolică ridicată în secolul al XIV-lea, Capela romano-catolică construită la 1528, ruinele Castelului Andrássy – fiind cunoscută şi pentru potenţialul terapeutic al mofetelor şi izvoarelor minerale de la Băile Büdӧs, dar şi pentru una dintre cele mai importante rezervaţii botanice din ţară. Mlaştina mineralizată Borsáros, situată în centrul localităţii, pe malul drept al Oltului, alimentată de peste 100 de izvoare minerale hipotermale, adăposteşte relicte glaciare.

Străzile comunei sunt asfaltate în totalitate, dar lipsesc trotuarele. Ar mai fi nevoie şi de realizarea reţelelor de utilităţi şi pentru realizarea acestor obiective s-a cerut sprijinul Consiliului Judeţean Harghita.

Analizând solicitările depuse, consilierii judeţeni au aprobat, miercuri, repartizarea sumei de 400.000 de lei din fondul constituit din cota de 6% din impozitul pe venit pe anul 2021 comunei Sâncrăieni, pentru continuarea lucrărilor de „Amenajare trotuare” în zona Kincseszeg şi Poklonfalva şi pentru înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă, de canalizare menajeră şi a staţiei de epurare la Sântimbru-Băi, o staţiune al cărui potenţial vindecător de excepţie este valorificat deocamdată doar la nivel local, Centrul de tratament, construit în urmă cu aproximativ şapte ani cu finanţare europeană, nefiind funcţional.

În comuna Sânmartin,

locuită încă din antichitatea străveche, dovadă stând oasele de mamut, sarcofagele şi un cimitir datând din Epoca bronzului, unde a fost descoperit, în 1958, mormântul unei fete de 19 ani de la acea vreme, potrivit directorului liceului din localitate, profesorul Pál Zoltán.

De-a lungul istoriei a fost şi centru raţional, un fel de centru administrativ al Ciucului de Jos cu oameni preocupaţi de prosperitatea comunităţii.

„În anii ’90-2000, dacă undeva s-au făcut foarte multe investiţii, atunci când în majoritatea localităţilor din judeţul Harghita nimeni nu se gândea la reţelele de gaz, de apă potabilă curentă, aici s-au făcut. Şi tot aici a fost realizat primul program european care a vizat managementul deşeurilor. Comuna Sânmartin era în top”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba.

Primarul comunei Sânmartin, Birtalan Sándor, a mulţumit Consiliului Judeţean Harghita pentru buna colaborare, exprimându-şi încrederea că aceasta va continua şi pe viitor, pentru reabilitarea clădirilor vechi, cu valoare istorică, aflate într-o stare avansată de deteriorare, dar şi a peretelui Bisericii monument istoric.

„Primăriile din Ciucul de Jos se bazează foarte mult pe sprijinul consiliului judeţean, cu care regiunea are o relaţie foarte bună şi aşa este firesc; nu se poate face dezvoltare cu disensiuni, ci doar gândindu-ne împreună şi cooperând. În ultima vreme există o colaborare sănătoasă şi între primăriile din Ciucul de Jos, ne bucurăm cu toţii de fiecare dezvoltare, indiferent de localitatea din microregiunea noastră, fiindcă scopul nostru comun este să creăm un viitor pentru generaţiile viitoare, să rămână acasă”, a adăugat fostul primar Gergely András.

În cadrul şedinţei ordinare, consilierii judeţeni au aprobat repartizarea sumei de 220.000 de lei din Fondul constituit din cota de 6% din impozitul pe venit pe anul 2021 comunei Sânmartin,pentru reabilitarea şi modernizarea sălii sportive din localitate.

Tot aici au fost aprobate, între altele, proiectele de hotărâre privind participarea CJ Harghita la constituirea asociaţiilor microregionale Leader Alcsík, Pogányhavas şi Felcsík. Judeţul Harghita contribuie, prin consiliul judeţean, la patrimoniul iniţial al fiecăreia dintre cele trei asociaţii microregionale Leader cu suma de o mie de lei.

La Cozmeni,

localitate care s-a desprins, la începutul anilor 2000, de comuna Sâmnartin şi se dezvoltă dinamic, înfiinţându-şi toate reţelele de utilităţi, chiar şi atunci când introducerea gazului a fost blocată prin lege. Economia localităţii, una predominant agricolă, se bazează în principal pe cultivarea cartofului, creşterea animalelor, comerţul cu produse agricole şi pe agroturism, fiind singura localitate din Ciucul de Jos care dispune de un hotel-pensiune, principalele atracţii turistice ale zonei fiind Lacul Sfânta Ana şi Tinovul Mohoş.

„Avem mai multe subiecte de dezvoltare în această localitate, între care Asociaţia Producătorilor de Cartofi din Ciucul de Jos şi dezvoltări turistice în comun cu Lăzăreşti”, a arătat preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba.

Şedinţa CJ s-a desfăşurat în curtea Bisericii romano-catolice, cea mai veche clădire datând de prin anul 1200 şi punctul istoric al comunei, unde, cu prilejul reabilitării interiorului şi al cercetărilor arheologice impuse în astfel de situaţii, s-a dovedit că „întreaga locaţie este un cimitir, unde au fost găsite morminte, o criptă şi al doilea cel mai vechi mormânt din zonă, identificat sub podeaua bisericii”, potrivit primarului Szántó László.

În cadrul secţiunii de la Cozmeni a şedinţei ordinare s-a aprobat programul de cooperare al consiliului judeţean pentru derularea unor activităţi ale cultelor religioase în acest an, lista proiectelor selectate pentru contribuţie financiară în cadrul programului de „Protecţia monumentelor istorice de pe teritoriul judeţului Harghita” care vor beneficia anul acesta de contribuţia financiară a CJ la acoperirea costurilor lucrărilor de protejare şi de intervenţie asupra monumentelor, Planul Local de Acţiune pentru Mediu 2021-2027 al judeţului Harghita şi derularea „Programului pentru promovarea valorilor locale şi organizarea Zilei Naţionale a produselor agroalimentare româneşti pe anul 2021” al Consiliului Judeţean Harghita, finanţat cu 15.000 de lei.

Tot aici, consilierii judeţeni au aprobat în unanimitate încheierea Acordului de cooperare între judeţul Harghita şi Raionul Străşeni din Republica Moldova.

„De câteva luni se lucrează la această înfrăţire, un raion în curs de dezvoltare, cu aproximativ 80.000 de locuitori, asemănător zonelor Miercurea Ciuc şi Odorheiu Secuiesc din Harghita. Este foarte aproape de Chişinău şi de nodurile rutiere cele mai importante şi, pe lângă zona specifică foarte frumoasă, tradiţională a Moldovei, cu vestitele ei vinuri, are un specific aparte în privinţa codrilor, care se aseamănă cu pădurile de la noi. Acest raion este foarte interesat de colaborarea cu Harghita, preşedintele raionului, Pavel Tamaciuc, vă transmite salutările celor din Străşeni şi aşteaptă să se finalizeze cât de curând procedurile legale în vederea realizării acordului de cooperare dintre Republica Moldova şi România”, a declarat consilierul judeţean Teodor Dobrean, care s-a ocupat de acest demers.

Domeniile de interes comun în care vor colabora Raionul Străşeni şi judeţul Harghita sunt: Administraţia, Dezvoltarea socio-economică, Investiţiile, Dezvoltarea teritorială şi rurală, Educaţia, Cultura, Sănătatea, Turismul, Sportul şi Protecţia mediului, în baza legislaţiilor în vigoare din Republica Moldova şi România.

În satul Vrabia, comuna Tuşnad

La secţiunea şedinţei ordinare a CJ Harghita desfăşurată la Căminul Cultural din localitate au fost prezenţi primarul comunei, Molnár József, şi preotul paroh Csont Ede, fost membru în Comitetul de Organizare a vizitei Papei Francisc la Şumuleu-Ciuc în 2019, invitat fiind şi primarul Butyka Zsolt al oraşului Băile Tuşnad, staţiune turistică importantă a judeţului.

Printre proiectele aprobate aici se regăsesc repartizarea sumei de 200.000 de lei comunei Tuşnad din fondul constituit din cota de 6% din impozitul pe venit, pentru amenajarea curţii interioare a Căminului Cultural din satul Vrabia, cotizaţiile Consiliului Judeţean Harghita pe anul în curs către Asociaţia Europeană pentru Democraţie Locală (1.200 de euro), Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (54.412,88 lei), Adunarea Regiunilor Europene (4.251 de euro) şi Agenţia pentru Dezvoltare Centru (908.801 lei), în calitate de membru al acestora, precum şi darea în administrarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc a unei garsoniere situată în Miercurea Ciuc, str. Iancu de Hunedoara, aflată în administrarea consiliului judeţean, ca locuinţă de serviciu, unde vor fi cazaţi medicii rezidenţi care vor efectua gărzi la secţia UPU-SMURD din cadrul SJU M. Ciuc. Contractul este încheiat pentru o perioadă de un an, cu posibilitate de prelungire de încă un an, cu acordul comun al părţilor.

Sântimbru, punctul terminus al itinerantei şedinţe ordinare a Consiliului Judeţean Harghita

Ultima parte a şedinţei s-a desfăşurat pe domeniul fostului Conac Henter, construit în stil baroc renascentist în anul 1693, astăzi în ruină, cu zidăria parţial distrusă şi demolată, a cărui strălucire apusă o mai dezvăluie doar imaginile de arhivă. Poarta curiei este graniţa dintre ieri şi azi, situată între gloria trecutului special al Transilvaniei şi noua grădiniţă cu program prelungit, unde copiii încep să viseze la viitor.

Fanfara din Sântimbru recreează atmosfera micii aristocraţii de altădată, prin muzică, ridicată de filosoful grec Platon la rang de „lege morală, dând suflet universului, aripi gândului (…) temelia ordinei care îl înalţă pe om spre tot ce e bun, drept şi frumos”.

Pentru restaurarea Conacului Henter, întocmirea studiului de fezabilitate pentru proiectul privind înfiinţarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare la Băile Sântimbru şi a unor reţele „inteligente” de distribuire de gaze naturale şi branşamente în localităţile Sânsimion şi Sântimbru consilierii judeţeni au aprobat repartizarea sumei de 400 mii lei din fondul constituit din cota de 6% din impozitul pe venit pe anul 2021 comunei Sântimbru.

Primarul Kencse Előd a solicitat sprijinul Consiliului Judeţean Harghita şi pentru finalizarea Centrului Balnear din Sântimbru-Băi, reabilitat cândva de CJ în cadrul programului „Băi tradiţionale”, investiţie care s-a oprit la roşu, autorităţile locale nedispunând de resursele necesare.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.