Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Cum au ajuns ruşii să controleze mare parte din siderurgia românească? Reporterii Digi24 au aflat răspunsul la această întrebare care vizează o industrie strategică, strâns legată de industria de apărare. Nu pare să fi impresionat pe nimeni această legătură primejdioasă. Ruşii de la Mechel au, astăzi, cinci combinate siderurgice în România, toate în moarte clinică.
Preţuri de achiziţie umflate
Sub mandatul lui Shmyga Viatcheslav, aprovizionarea cu materii prime se face doar cu ştiinţa companiei-mamă din Rusia. Preţurile de achiziţie sunt, în unele cazuri, mai mari cu până 50 la sută decât cele ale pieţei. Conducerea cumpără materie primă, deşi nu are piaţă de desfacere pentru produse.
Investiţia în fier vechi se dovedeşte o afacere proastă de două ori, pentru că, o dată cu venirea crizei, preţul materiei prime se prăbuşeşte. „Managementul de atunci al combinatului de la Târgovişte a blocat sume uriaşe în depozite de fier vechi şi semi-fabricate”, afirmă Petru Ianc.
Printre firmele folosite pentru decapitalizarea combinatului un loc aparte îl ocupă off-shore-ul austriac MTC MINERAL TRADING COMPANY. Prin intermediul lui, fabrica achiziţionează feroaliaje de la mai multe companii ucrainene.
Pe circuitul financiar mai sunt interpuse şi societaţi înregistrate în Statele Unite şi în paradisurile fiscale din Belize şi Insulele Virgine Britanice. Afacerile prin intermediul interpuşilor au făcut ca fabrica să înregistreze pierderi: în mandatul lui Schmyga Viatcheslav, pierderile totale însumează 20 de milioane de euro.
Tot pe timpul lui Shmyga Viatcheslav, în 2007, statul încetează monitorizarea post-privatizare. „Au început tovarăşii să-şi arate adevărata faţă şi au început să preia din combinat ceea ce le lipsea lor, în speţă tehnologie şi utilaje”, povesteşte Mihai Toma. „Într-adevăr au fost relocate utilaje, dar aşa a decis acţionarul. Practic, el este stăpânul şi este normal să hotărască să facă ce vrea cu utilajele”, afirmă Vladimir Gofman.
Instalaţie certificată de NATO, dezmembrată de ruşi
Forja de Blocuri şi Bare era singura instalaţie certificată NATO din Europa de Est şi care se încadra în categoria capacităţilor speciale prevăzute de legea privind pregătirea în caz de război .
„Practic, făcea ţevi de tun. La nivelul lui 1988 se investise în ea cam 100 de milioane de dolari. Ea n-a apucat să funcţioneaze. Nici măcar faza de probe nu a fost încheiată”, spune Mihai Toma. „A fost dezmembrată, împachetată, dusă în Ucraina. Au luat tot români de la forjă ca să-i instruiască pe ăia acolo”, susţine Ion Bucur, fost maistru la COS Târgovişte.
Utilajul dispare din combinat în 2008 şi ajunge în Rusia, la uzina MECHEL din Chelyabinsk, o zonă puternic industrializată, cunoscută trept „Tankograd” în perioada celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Aici a fost locul de naştere al celebrului tanc T-34, cu care Rusia a câştigat ofensiva împotriva Germaniei naziste.
La momentul respectiv, conducerea Mechel România îşi motiva deciziile de management astfel: „Cererea pentru produse forjate de pe piaţa românească şi pieţele europene s-a diminuat semnificativ”.
„Probabil că, la ora asta, produce ţevi şi armament pentru armata rusă”, spune Alexandru Rus, preşedintele Federaţiei METAROM. Utilajul a fost relocat. Şi asta, în ciuda faptului că investitorul nu ar fi avut voie să facă aşa ceva. Clauzele din contractul de privatizare prevăd că ruşii trebuie să menţină toate utiliajele şi instalaţiile pentru apărarea naţională la parametri normali.
Proces de extindere
Tot în 2008, înainte ca efectele crizei financiare să afecteze Europa, şi în ciuda previziunilor directorilor, combinatul de la Târgovişte înregistrează un profit de 40 de milioane de euro. Mechel decide să se extindă în România.
În aprilie cumpără cu 142 de milioane de euro, de la societatea WBS din Italia, uzina de sârmă şi plase Ductil Steel Buzău, cu tot cu punctul de lucru de la Oţelu Roşu. Tranzacţia intră în vizorul Consiliului Concurenţei. Pentru că ruşii erau proprietari şi ai combinatului de sârmă de la Câmpia Turzii, erau suspecţi de monopolizarea pieţei. „La prima vedere au rezultat nişte semne de întrebare. Totuşi, după câteva luni, operaţiunea a fost abrobată în 2008, fără să se impună condiţii”, afirmă Bogdan Chiriţoiu, preşedinte Consiliul Concurenţei.
În acelaşi an, în Rusia, patronul Mechel, oligarhul Igor Ziuzin, este acuzat de Vladimir Putin că ar fi practicat preţuri mai mici la export decât pe piaţa internă şi că nu a plătit taxele aferente tranzacţiilor.
În februarie 2010, Mechel se extinde din nou. Cumpără, printr-un off-shore din Cipru, Laminorul Brăila. Pentru combinatul înfiinţat în 1923, Mechel plăteşte 9,4 milioane de euro. Ruşii ajung să deţină, în plină criză economică, cinci combinate metalurgice din România.
Proteste după restructurări masive. Ruşii vând combinatele
Toate cele 5 întreprinderile încep restructurări masive. Datoriile către bugetul de stat cresc, iar salariaţii ies in stradă.
Pe fondul protestelor virulente, în septembrie 2012 Guvernul cere AVAS verificarea contractelor de privatizare de la Târgovişte şi Câmpia Turzii. Concluzia cercetărilor: Mechel şi-a respectat angajamentele asumate în momentul cumpărării.
La finalul lui 2012, Mechel opreşte întreaga activitate de la Câmpia Turzii, Târgovişte şi Brăila. În acelaşi timp, ANAF trece la executarea silită împotriva COS Târgovişte pentru datorii de peste 10 milioane de euro.
Cu câteva zile înainte de Crăciunul anului 2012, activele de la Câmpia Turzii sunt puse gaj pentru un împrumut de 50 de milioane de euro. Mechel Câmpia Turzii primeşte banii împrumut de la un off-shore, parte a companiei mamă, MECHEL INTERNATIONAL HOLDINGS, înregistrat în Elveţia. După doar două luni, Mechel anunţă vânzarea tuturor combinatelor româneşti ca parte a „strategiei actualizate a Mechel, care este îndreptată către dezvoltarea direcţiilor de producţie cheie şi vânzarea business-urilor non-profit.”
Pentru cele cinci combinate metalurgice, Mechel primeşte 52 de euro. Cumpărătorul este societatea românească Invest Nikarom SRL, cu capital social de 99.000 de lei, şi cu sediul într-un apartament de trei camere din Bucureşti. În fapt, în spatele SRL-ului cu nume românesc sunt tot cetăţeni ruşi, apropiaţi Mechel. Vânzarea combinatului de la Târgovişte a fost făcută cu patru zile înainte de a fi anunţată public.
Pachetul de 86,6 la sută din acţiuni al Mechel Târgovişte ajunge la Mazur Investments, un off-shore înfiinţat la Nicosia în iulie 2012. În aceeaşi zi, off-shore-ul cipriot şi, implicit combinatul, sunt preluate de SC Invest Nikarom SRL. Societatea e deţinută de ruşii Svetlana şi Oleg Chumachov, părinţii fostului reprezentant al Mechel în România, Olga Chumachova.
În 19 februarie 2013, ziua în care Mechel anunţă vânzarea către Invest Nikarom, avocaţii combinatului de la Târgovişte cer Tribunalului Dâmboviţa intrarea fabricii în în insolvenţă.
Administrator special este numit Oleg Shvedakov – fostul administrator al Mechel Casa de Comerţ SRL, firma care a intermediat toate exporturile din România în ultimii ani. În primele două luni, Oleg Shedakov semnează deciziile de concediere a 500 de salariaţi. Ruşii cer insolvenţa şi pentru restul combinatelor.
Datoriile combinatelor ajung la jumătate de miliard de euro, mare parte la bugetul de stat. Pe lista creditorilor, cea mai mare datorie o înscrie o companie din Braşov – specializată în colectare de fier vechi, demontarea sau dezasamblarea maşinilor şi echipamentelor scoase din uz – SILNEF SRL. Cu şase luni înainte de intrarea combinatului în insolvenţă, SILNEF îşi deschisese un punct de lucru la sediul combinatului. Ea are de recuperat 50 de milioane de euro. SILNEF SRL se laudă cu demolare unor secţii din Rafo Oneşti, Tractorul Braşov, Rulmentul Braşov sau Nitramonia Fagăraş. Societatea este controlată de omul de afaceri Silviu Strejuţ, şi este cercetată de DNA într-un dosar de evaziune fiscală de peste un milion de euro prin comercializarea de fier vechi.
Invest Nikarom reia producţia
După preluarea combinatelor, Invest Nikarom reia producţia la Târgovişte şi Buzău, cu mână de lucru redusă la minimum. „Ne-am redimensionat atât din punct de vedere al personalului, cât şi din punctul de vedere al produselor”, spune Marius Toader, director tehnic la Ductil Steel Buzău.
Anul acesta, noii acţionari au redeschis o parte şi din Laminorul Brăila şi o secţie la Câmpia Turzii. Asta în timp ce combinatul de la Oţelu Roşu este trecut în conservare, iar planurile de reogarnizare impuse de intrarea în insolvenţă aşteaptă să fie aprobate de instanţe.
Dacă în ultimii zece ani, Guvernele României nu au mai pompat bani în industria metalurgică, a făcut-o Uniunea Europeană, dintr-un fond special destinat dezamorsării efectelor globalizării şi dispariţiei unor ramuri economice la nivel european.
Primii care au primit 3,5 milioane de euro din aces fond au fost muncitorii de la Câmpia Turzii, care trebuie să se pregătească în alte domenii şi să înceapă noi afaceri. Banii acoperă, paradoxal, nu numai efectele globalizării, ci şi cele produse de administrarea păguboasă. La fel ca-n cazul combinatului de la Târgovişte.
În comparaţie cu perioada de glorie, fostele combinate ale ruşilor de la Mechel mai produc azi doar o cantitate infimă de sârmă, cuie şi fier beton. Asta în timp ce despre oţeluri speciale pentru industria civilă şi mai ales de apărare nici nu poate fi vorba.
„E trist ce s-a întâmplat, din punctul meu de vedere, acolo. Trist pentru economia românească”, spune Liviu Pop, fost ministru delegat pentru Dialog Social.
Cu puţin peste 2.000 de angajaţi în toate întreprinderile, din peste 14.000 câţi erau în 1999, totul se poate traduce într-o notă de plată. Achitată de noi toţi, dar şi de Uniunea Europeană. (Digi24.ro)
