Proclamarea independenţei, victoria asupra nazismului şi Ziua Europei, sărbătorite la Miercurea-Ciuc

mai 10, 2016 in Societate

„Fiecare război are multe jertfe. Mulţi ostaşi cad la datorie. Din păcate, cei care cad sunt cei mai buni” (Eremia Grigorescu)

Trei momente importante din istoria Europei au fost sărbătorite, ieri, la Miercurea-Ciuc: 9 mai 1877 – moment de cotitură în istoria poporului român; 9 mai 1945 – încheierea celui de-al Doilea Război Mondial în Europa şi Ziua Europei.

După un moment de reculegere ţinut în memoria soldaţilor care au murit sâmbătă în Afganistan, cele 3 evenimente au fost marcate prin manifestări la Monumentul Ostaşului Necunoscut, Monumentul Ostaşilor Armatei Sovietice şi în Cimitirul Eroilor. În cele 3 locuri au depus coroane de flori principalele instituţii publice din judeţ, iar la Monumentul Ostaşului Necunoscut şi în Cimitirul Eroilor au fost oficiate şi slujbe de pomenire ale celor căzuţi pe câmpurile de luptă.

În discursul său, prefectul judeţului Harghita, Adrian Jean Andrei, a punctat cele trei momente, spunând că „evenimentele se înscriu ca momente glorioase ale luptei românilor pentru libertate, unitate şi independenţă. Sărbătorirea zilei de 9 mai este pentru România un prilej de îndreptare a gândurilor pline de recunoştinţă către generaţiile de luptători şi eroi pentru dreptate socială, libertate, unitate şi independenţă”.

Proclamarea independenţei – spunea Adrian Jean Andrei – a fost salutată cu entuziasm de românii din provinciile istorice aflate încă sub dominaţie străină. Adeziunea largă, de masă, la actul din 9 mai 1877, care însemna realizarea unuia dintre idealurile fundamentale urmărite prin secole de înaintaşi, a stat la temelia sprijinului acordat de întreaga noastră naţiune oştirii române, angajate în războiul menit să consacre independenţa deplină a ţării.

Marea victorie asupra fascismului din mai 1945 a găsit Armata Română în prima linie, alături de celelalte forţe ale coaliţiei antihitleriste. Prin mobilizarea întregului său potenţial material şi uman, prin jertfele date pe câmpurile de luptă, poporul român şi-a înscris numele la loc de cinste în cronica războiului, el aducându-şi o contribuţie de preţ la salvarea civilizaţiei umane, grav ameninţată de puterea nazistă.

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, personalităţi din politica europeană s-au dedicat apărării păcii şi prevenirii unor noi conflicte armate. În 1950, la iniţiativa lui Jean Monett şi a lui Robert Schuman, ministrul Franţei, au fost puse bazele colaborării cu cancelarul Germaniei, Konrad Adenauer, marcând practic începutul unei colaborări între Franţa, Germania şi celelalte popoare europene. Ulterior, colaborarea s-a extins şi s-a intitulat Uniunea Europeană, în cadrul acesteia fiind acum 28 de ţări.

Poveşti din al Doilea Război Mondial

Alături de cele trei momente din istoria României şi a Europei, ieri a fost marcată şi Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită pe 29 aprilie. Cu această ocazie, col. (r) Nicolae Baltă, preşedintele filialei harghitene a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, a prezentat o statistică a veteranilor. Astfel, în judeţul nostru mai sunt 236 veterani de război şi încă 1.417 văduve de veterani.

Pentru că în fiecare an a prezentat câte un crâmpei din istoria mondială şi acum col. (r) Nicolae Baltă s-a întors, prin intermediul lecturii, la al Doilea Război Mondial. A vorbit despre cartea lui Sebő Ödön, intitulată „Halálra ítélt zászlóalj” („Batalion condamnat la moarte”), în care autorul descrie necazurile prin care a trecut, alături de camarazi, când au ajuns trupele sovietice şi cele române în defileul Ghimeş – Palanca. Nemţii i-au părăsit şi nu au avut altă scăpare decât să treacă munţii prin zona Valea Întunecoasă, au ieşit la Tomeşti, de acolo au urmat cursul văii Mureş, Deda, Reghin, Oarba de Mureş şi până în Ungaria.

A doua carte la care a făcut referire este „Peste crestele Carpaţilor”, semnată de gen. Ilie Creţulescu. În aceasta se prezintă o situaţie des întâlnită în acele vremuri: românii erau înrolaţi în armata maghiară, iar ungurii în cea română şi luptau unii contra altora. Din această scriere, col. (r) Nicolae Baltă s-a oprit asupra următorului pasaj:

În ziua de 10 septembrie 1944, spre prânz, un soldat îmbrăcat în uniforma armatei maghiare, ţinând în mână o cârpă albă pe care o ridica din când în când deasupra capului se apropia de tranşeele vânătorilor de munte români. Venea târâş, ferindu-se să nu fie văzut din liniile proprii. Cine era? Ce-l îndemna să vie singur, în toiul luptei, spre tranşeele noastre? Sângele de fraţi, dragii mei.

Atunci, în zonele de reacţiune ale detaşamentului blindat român, ale Diviziei 103 Vânători de Munte şi ale unităţii române, noi cei aflaţi pe front am trăit din plin emoţiile unor astfel de clipe. Numeroşi militari români şi maghiari originari din nordul Transilvaniei şi încorporaţi, cu forţa, în armata maghiară, au trecut de partea noastră.

Sărind în tranşee, el a strigat în cel mai neaoş grai românesc: „No, bine fraţilor că v-am găsit!”. Şi cu ochii scăldaţi în lacrimi de bucurie a început să îmbrăţişeze şi să fie îmbrăţişat de cei din preajma lui.

Fugind dintr-o unitate maghiară, el a relatat despre starea de spirit a camarazilor săi şi la urmă a spus: „Suntem mulţi români în acest batalion şi, cu toate că ofiţerii ne suspectează, ne-ar împuşca pe loc dacă s-ar afla că dorim să trecem de partea voastră. Eu pot să mă întorc şi să-i aduc aici. (…) După un timp, soldatul s-a pierdut în noapte. Nu se mai auzea nici un zgomot, doar din când în când câte o rachetă mai lumina pentru o clipă câmpul de luptă. Aşteptarea făcea ca minutele să treacă greu. Cei mai nerăbdători se întrebau: o fi ajuns?L-or fi prins?O reuşi? Parcă ar fi timpul să se întoarcă. Cu toţii scotoceau cu încordare întunericul nopţii. Deodată, în faţa liniilor a început să se audă zgomote de trupuri ce se târăsc.

– Stai! Cine e acolo?

– No, d’apăi noi suntem, fraţilor!, au răspuns câteva glasuri. Şi în clipa următoare un grup mare de soldaţi a sărit în tranşeele noastre. Erau 31 de români. Revederea a fost emoţionantă. (…)

Ei nu dezertaseră. Ascultaseră glasul inimii şi-al ţării, pământul în care odihneau strămoşii lor, plaiurile pe care au văzut pentru prima oară lumina şi au simţit căldura soarelui”.