Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Previziuni economice pentru 2017 | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » (Inter)Național » Previziuni economice pentru 2017
Previziuni economice pentru 2017

Previziuni economice pentru 2017

Globalizarea va rula cu viteză redusă, spun economiştii PwC, care se aşteaptă ca ritmul de creştere al comerţului global să fie mai mic decât cel al creşterii economice globale pentru al treilea an consecutiv. Reapariţia naţionalismului economic în anumite părţi ale lumii înseamnă că regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului vor fi puse la încercare. Cea mai mare relaţie comercială din lume (cea dintre Statele Unite şi China) va fi pusă sub presiune. În absenţa încheierii Parteneriatului Transpacific şi a Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), această tendinţă se va păstra pe termen mai lung

 

Politica monetară a SUA se va întoarce la normalitate: Rezerva Federală Americană va continua să întărească politica monetară. Este chiar posibil ca ritmul majorării dobânzilor de către FED să fie mai rapid decât ritmul anticipat în prezent, în funcţie de gradul de implementare, ritmul şi amploarea planurilor fiscale ale noii administraţii prezidenţiale americane. Ca urmare a acestor majorări ale dobânzii, economiile care depind de dolar pentru a-şi asigura finanţarea vor fi puse sub presiune.

Politica va influenţa economia şi va genera incertitudine: În zona Euro ar putea fi organizate până la 6 runde de alegeri. Germania, Franţa, Olanda şi potenţial Italia şi Grecia (care împreună însumează 70% din PIB-ul Zonei Euro) vor organiza diferite alegeri generale şi s-ar putea să înregistreze perturbări în ciclurile lor politice normale. Spania este posibil să organizeze un referendum pentru viitorul Cataloniei. „Pe arena internaţională vom monitoriza îndeaproape evoluţia relaţiilor ruso-americane, care ar putea genera efecte în zona Europei de Est, Orientului Mijlociu şi a estului Asiei, precum şi asupra acordului nuclear cu Iranul”, a declarat Barret Kupelian, senior economist, PwC.

Iată în detaliu patru previziuni ale echipei de economişti PwC:

 1. Statele Unite vor înregistra cea mai mare creştere economică dintre statele G7

În scenariul nostru principal ne aşteptăm ca Statele Unite să înregistreze o creştere economică de aproximativ 2% în acest an – cel mai rapid ritm de creştere dintre statele membre ale G7 – pe baza unui ritm solid de creare de noi locuri de muncă şi de creştere a consumului gospodăriilor. Ritmul creşterii economice din Statele Unite ar putea să genereze surprize plăcute în cazul în care noua administraţie ia măsuri de reducere a taxelor şi impulsionează investiţiile în infrastructură. Analiza noastră sugerează că Statele Unite vor contribui cu aproximativ 70% din toată creşterea economică înregistrată de statele din grupul G7, deşi nu reprezintă decât jumătate din economia G7 în termeni absoluţi.

2. Rata de ocupare a forţei de muncă în Zona Euro va ajunge la cel mai înalt nivel măsurat până acum, dar statele de la periferia Zonei Euro vor crea mai multe noi locuri de muncă

Ne aşteptăm ca economiile „de la periferia” Zonei Euro să înregistreze o rată de creştere economică mai ridicată decât economiile „din centrul” Zonei Euro pentru al patrulea an consecutiv. Creşterea PIB-ului Irlandei va fi cea mai rapidă din Zona Euro, cu un ritm de peste 3% anual, în vreme ce Franţa şi Olanda vor avea cea mai rapidă creştere economică dintre cele din „nucleul” Zonei Euro, cu o rată de 1,5%. În privinţa creării de noi locuri de muncă, nivelul de ocupare al forţei de muncă în statele din centrul Zonei Euro va ajunge la nivelul istoric de aproximativ 97 de milioane de locuri de muncă. Însă ritmul de creare de noi locuri de muncă va fi depăşit de statele de la periferia Zonei Euro, care vor crea cu aproximativ 100.000 de noi locuri de muncă mai mult decât statele din nucleul Zonei Euro.

3. Indonezia va deveni cea de-a 16-a economie a lumii care depăşeşte pragul unui PIB de 1 trilion de dolari

Asia va rămâne regiunea cu cea mai ridicată rată de creştere economică din lume, însă prim-planul nu îl va mai avea China, ci India şi Indonezia. Suntem de părere că Indonezia este pe punctul de a intra în clubul „economiilor de un trilion de dolari” pe parcursul acestui an. Spre comparaţie, ne aşteptăm ca creşterea economică a Chinei să rămână în jurul a 6% anual. Contribuţia Indiei la formarea PIB-ului global ar putea ajunge la 17% în acest an. Creşterea economică din China poate că încetineşte, însă, dacă reuşeşte să menţină ritmul de 6,5% pe an, va adăuga o sumă de dimensiunea economiei Turciei la PIB-ul global. Suntem de părere că economiile Braziliei şi Rusiei îşi vor relua creşterea, cu un ritm de 0,5% şi respectiv 1% anual, ajutate şi de o creştere – destul de modestă – a preţurilor materiilor prime.

4. Creşterea populaţiei va pune presiune pe ţările din Golf să îşi reformeze finanţele publice

În 2017, Arabia Saudită va adăuga un număr echivalent cu de două ori populaţia Islandei la populaţia sa aptă de muncă. Celelalte state din Golf vor înregistra de asemenea rate ridicate de creştere a populaţiei cu drept de muncă, de aproximativ 2%. Provocarea pentru ţările din Golf este de a crea noi locuri de muncă în timp ce-şi reformează finanţele publice. În aceste economii, scăderea preţului petrolului din ultimii ani a dus la deteriorarea finanţelor publice, de la un excedent bugetar în 2013, la o rată estimată de datorie publică netă de aproximativ 10% din PIB până la sfârşitul acestui an. Diversificarea economiilor şi stimularea sectorului privat ar putea să uşureze presiunea asupra finanţelor publice, precum şi să ducă la crearea de noi locuri de muncă pentru populaţia în creştere.

Pentru multe economii, 2017 va fi un an al incertitudinii. Deşi nu avem o listă exhaustivă, iată o serie de riscuri macroeconomice de care companiile ar trebui să ţină cont atunci când îşi fac planurile pentru anul în curs:

Repatrierea investiţiilor în dolari ar putea să arate vulnerabilităţile unor economii. Întărirea politicii monetare din Statele Unite ar putea încuraja o repatriere graduală a dolarilor americani investiţi în străinătate. Matricea de risc arată că Malaiezia, Turcia şi Chile sunt în mod deosebit vulnerabile la acest risc, având un grad de îndatorare în valută de 71%, 64% şi respectiv 55% din PIB. Băncile care au expunere în acele economii ar putea fi puse sub presiune dacă nu sunt bine capitalizate. Dar, la polul opus, pentru economiile dependente de preţul materiilor prime, aşa cum sunt Brazilia şi Rusia, un preţ mai mare al petrolului (şi al altor materii prime), corelat şi cu o rată flexibilă de schimb valutar ar putea să ajute la atenuarea impactului repatrierii capitalului în Statele Unite.

China va simţi costurile gradului mare de îndatorare a sectorului privat: Datoriile sectorului privat non-financiar din China se ridică la mai mult de 250% din PIB. Dacă datoriile sectorului non-financiar cresc cu aceeaşi rată ca cea înregistrată începând din 2010 şi până acum, China ar putea să adauge încă 650 de miliarde de dolari la datoria sa totală până la sfârşitul lui 2017. Având în vedere contul de capital relativ închis al Chinei, reducând astfel expunerea la datoriile în valută, evaluarea noastră de risc în privinţa datoriilor Chinei este la nivel mediu. Dar acumularea datoriei sectorului non-financiar s-a accelerat începând cu 2008, apropiindu-se de nivelurile maxime observate în ţările din Zona Euro afectate de criza datoriilor. Anul trecut, raportul dintre creditul total şi PIB în China (diferenţa dintre raportul credit relativ la PIB şi tendinţele pe termen lung indicând o acumulare nesustenabilă) a depăşit nivelul care avertizează în privinţa riscului unei crize în următorii 3 ani. Acest risc va fi sporit dacă preţurile proprietăţilor imobiliare se prăbuşesc, subminând garanţiile acestui stoc de datorii.

Evaluarea previziunilor din 2016. Câte dintre previziunile noastre din 2016 s-au materializat? Privind retrospectiv, multe dintre previziunile noastre de anul trecut s-au adeverit. Preţurile materiilor prime au rămas scăzute, Statele Unite au început să majoreze rata dobânzii, iar evoluţiile geopolitice au fost în prim-plan. În mod specific, am estimat corect faptul că:

  •  Economii periferice din Zona Euro vor înregistra un ritm de creştere superior celui al ţărilor din nucleul Eurozonei, respectiv 2% comparativ cu 1,5%. S-a dovedit că în 2016, economiile periferice au crescut cu 2,2%, iar economiile nucleu cu o rată medie de 1,4%;
  •  Nivelul total al şomerilor din Zona Euro va coborî sub pragul de 17 milioane, cel mai mic nivel anual din 2011. Datele preliminare arată că numărul şomerilor a ajuns la aproape 16 milioane;
  •  India va înregistra cea mai rapidă creştere economică dintre ţările E7 cu un ritm de peste 7,5% anual, în vreme ce economia Chinei va încetini la aproximativ 6,5% pe an. Anul trecut, India se pare că a înregistrat o creştere de 7,6%, iar China de aproximativ 6,6%.

Am previzionat de asemenea un ritm ridicat de creare de noi locuri de muncă în Statele Unite, de aproximativ 200.000 pe lună; datele preliminare arată că SUA au adăugat în medie 180.000 de noi locuri de muncă în fiecare lună din 2016. Dar am supraestimat rata de creştere economică a SUA anul trecut la 3%. În fapt, creşterea economică din SUA din 2016 a atins un ritm destul de dezamăgitor de 1,5%. (dailybusiness.ro)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.