/* (c)AdOcean 2003-2016 */ /* (c)AdOcean 2003-2016, MASTER: winmedia_ro.Informatia_Harghitei.All_site */
Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (22) Până în anii ’70 comuniştii au ascuns sub hlamida internaţionalismului socialist atrocităţile maghiare din Transilvania de Nord-Est | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 17 septembrie 2021
Home » (Inter)Național »
Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (22)
Până în anii ’70 comuniştii au ascuns sub hlamida internaţionalismului socialist atrocităţile maghiare din Transilvania de Nord-Est
<h5><i>Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (22)</i></h5> Până în anii ’70 comuniştii au ascuns sub hlamida internaţionalismului socialist atrocităţile maghiare din Transilvania de Nord-Est
Monumentul de la Ip

Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (22)
Până în anii ’70 comuniştii au ascuns sub hlamida internaţionalismului socialist atrocităţile maghiare din Transilvania de Nord-Est

  • Interviu cu prof. univ. dr. Petre Ţurlea, istoric

– Ocupaţia horthystă asupra Transilvaniei de Nord a fost multă vreme, în timpul comunismului, un subiect tabu pentru istoriografia română.

– După ce au cucerit întreaga putere politică, comuniştii au considerat că prezentarea adevărului istoric poate înăspri relaţiile dintre românii şi maghiarii din Transilvania şi poate altera relaţia dintre România şi Ungaria, două ţări aliate în cadrul blocului comunist, iar URSS nu putea admite o astfel de situaţie. Istoriografia autohtonă era încătuşată de atotputernicia unor oameni ca Mihail Roller, iar editurile, în majoritate, erau în mâna unor minoritari internaţionalişti cu stadii vechi în Komintern, precum Walter Roman Neulander. Abia după 1970 s-a decis centralizarea, la Ministerul de Interne, a documentelor privind revizionismul maghiar început în 1918. Lucrarea are 7 volume, poartă titlul Activitatea revizionist-iredentistă maghiară împotriva României. Documentar, a fost întocmită doar în 2 exemplare, purtând fiecare menţiunea Secret.

– Între timp unii istorici au intrat în arhivele până atunci inaccesibile şi s-au publicat o serie de cărţi care au şocat opinia publică.

– Problematica Transilvaniei de Nord-Est în perioada 1940 – 1944 este acum în linii mari cunoscută, dar cu toate lucrările publicate, foarte multe documente au rămas încă nefolosite, mai ales din domeniul acţiunii diplomatice. Aşa, privind din avion, e de spus că ocupând Transilvania de Nord-Est, Ungaria horthystă şi-a propus pur şi simplu înlăturarea caracterului românesc al acesteia, prin schimbări vizibile şi radicale, printr-o ofensivă în plan demografic, împotriva şcolilor româneşti, a bisericii şi a proprietăţii, prin schimbarea aspectului localităţilor. „Civilizaţia superioară maghiară”, atât de mult clamată, s-a manifestat printr-o sălbăticie asiatică împotriva românilor şi evreilor, în toată perioada războiului, chiar şi după înlăturarea administraţiei horthyste. Se disting mai multe etape: septembrie-decembrie 1940; 1941-1943, 1944 până la momentul ieşirii României din războiul alături de Germania; august 1944-1945. În epocă, cel mai mult au impresionat omorurile şi violenţele fizice din toamna lui 1940; autorităţile româneşti au strâns consemnări exacte despre acestea, le-au înregistrat pe judeţe, localităţi, date calendaristice etc.

– De bună seamă nu vom putea concentra aici zeci de volume de relatări, descrieri, documente. Să ne oprim asupra violenţelor din 1940, sec şi statistic.

– Pe judeţe, statistica acestor atrocităţi este următoarea: Bihor – 3.565 de victime, morţi, bătuţi şi schingiuiţi; Ciuc – 510 victime; Cluj – 6.157; Maramureş – 282; Mureş – 2.491; Năsăud – 162; Odorhei – 140; Satu Mare – 1.184; Sălaj – 1.759; Someş – 1.599; Trei Scaune – 583. Tot statistic încerc să redau omorurile în masă, deşi despre fiecare pot fi reproduse documente de un tragism înfiorător. Trăznea: în 9 septembrie 1940, trupele maghiare au deschis focul cu arme, mitraliere, tunuri şi grenade asupra populaţiei civile. Soldaţii alergau din casă în casă, incendiind gospodăriile şi împuşcând pe cine întâlneau. Au fost ucişi în măcel 100 de români, dintre care, conform declaraţiilor unui colonel ungur, 23 de copii sub 12 ani şi 34 de femei. Ip: în noaptea de 13 spre 14 septembrie echipe de soldaţi unguri au ucis, într-o dezlănţuire fără frâu, 155 de români (bărbaţi, femei, copii), iar casele le-au fost jefuite. Cosniciul de Sus: la 18 septembrie, unităţi din armata maghiară au masacrat fără motiv 16 ţărani români, între care o femeie. Au fost aruncaţi într-o groapă comună, fără preot. Camăr: în 16 septembrie 1940, echipe militare maghiare au ucis 4 ţărani. Şimleul Silvaniei: în 14 septembrie au fost schingiuiţi şi omorâţi 7 români. Zalău: în 9 septembrie au fost ucise 2 familii (5 persoane), între care soţia lui Vicas Gheorghe, însărcinată. Soldaţii unguri i-au scos copilul din pântece cu baionetele. Pe şoseaua Meseşului au fost executaţi 15 rezervişti români, care se duceau spre căminele lor. În 10 septembrie un căpitan ungur a împuşcat un ţăran şi două femei în curtea Liceului Wesselenyi din Zalău. Între comunele Zăuani şi Nuşfalău au fost executaţi 4 români. Ciumărna: Armata maghiară a executat în 9 septembrie 10 ţărani, între care 2 femei, incendiindu-le apoi gospodăriile. Cerişa: în 16 septembrie soldaţii unguri au executat 4 ţărani şi pe toţi cei 7 membri ai familiei Moticiac. Mureşenii de Câmpie: în 23 septembrie pe la 10 seara au fost măcelăriţi preotul Gheorghe Bujor, soţia şi cei trei copii, 3 femei din familia învăţătorului Gh. Petrea, între care Rodica, de 4 ani, cantorul Gurzău şi soţia acestuia, plus servitoarea preotului, în total 11 persoane. Hida: în 10 septembrie o unitate de honvezi au împuşcat pe câmp 10 ţărani şi încă 2 în apropierea morii. Sânmihaiul Almaşului: au fost împuşcaţi 10 tineri români, deoarece se aflau pe şosea. Valea Drăganului: în 12 septembrie soldaţii unguri au ucis 12 tineri români; cadavrele lor au zăcut trei zile neîngropate pe marginea şoselei. Cluj: Au fost omorâţi mai mulţi gardieni români; Naş Vasile avea spinarea ruptă, străpuns cu baioneta prin spate; un martor a văzut şase cadavre de gardieni în pivniţa Clinicii – unul avea nasul tăiat, alţi doi urechile tăiate şi ochii scoşi. O bandă de civili unguri au ucis 3 români în cimitirul ortodox; alţii doi au fost ucişi în faţa Distileriei de petrol; bande de cuţitari unguri au ucis 2 ţărani şi alţi 2 gardieni; 3 tineri români au fost împuşcaţi pe scările Universităţii. Sucutard: în 23 septembrie soldaţii unguri au executat 4 bărbaţi, după ce i-au bătut cu bicele şi înţepat cu baioneta, apoi 2 fete au fost omorâte în sat. Soldaţii au fost incitaţi de contele Wass, „marele erou” cântat astăzi de intelectualitatea maghiară… Almaşul Mare: în ziua de 8 septembrie o bandă de civili unguri au ucis 13 români. Diosig: în 4 septembrie, năvălind în comună înaintea termenului prevăzut prin sentinţa arbitrală de la Viena, armata maghiară a omorât un locotenent şi 5 soldaţi români. Oradea: în ziua de 12 august au fost împuşcaţi de soldaţii unguri 2 ţărani români, lângă linia ferată; în octombrie au fost împuşcaţi 3 tineri români, în septembrie agricultorul Drâmba cu fiul său au fost împuşcaţi, iar soţia şi fiica de 17 ani au fost maltratate în mod îngrozitor; în septembrie 1940 au fost executaţi de autorităţile ungare 3 agenţi de poliţie români.

– Ar fi de precizat că trupele horthyste au intrat în teritoriul cedat fără ca România să opună nici o rezistenţă armată – aşadar atrocităţile au fost exercitate exclusiv împotriva populaţiei civile…

– Oricât de nedrept a fost, România a respectat Arbitrajul şi nu a opus rezistenţă armată, ca atare crimelor în masă nu li se poate găsi absolut nici o justificare. Acestei sinteze seci i se adaugă încă omorurile individuale, schingiuirile colective şi individuale, bătăile, arestările, internările şi expulzările. Să nu uităm că în acea perioadă am avut 12.595 de români expulzaţi şi 123.916 români refugiaţi. Numărul total al victimelor regimului de teroare instaurat de administraţia militară maghiară este, până în octombrie 1941, de 919 morţi. Adevărul istoric ne obligă să spunem că populaţia maghiară n-a fost în acea perioadă tocmai inocentă. Cu deosebire indivizii cuprinşi în organizaţiile paramilitare Rongyos Gárda, Levente şi Tűzharcosok, asistate de armată, poliţie şi jandarmerie, au dezlănţuit şi întreţinut o teroare de neînchipuit împotriva populaţiei româneşti, comiţând samavolnicii greu de descris. Scopul administraţiei militare era extirparea păturii conducătoare româneşti – şi anume a intelectualităţii de la oraşe, a preoţilor şi învăţătorilor de la sate, pentru ca astfel masele să poată fi mai uşor manipulate şi, apoi, maghiarizate. Şi pentru a produce, în final, acea schimbare de fond a teritoriului, care trebuia să capete în totalitate caracteristici maghiare. (Va urma)

Interviu de Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii

2 comments

  1. Cartea despre care se vorbește în interviu este destinată cunoscătorilor istoriei relațiilor româno-maghiare din România, care știu să analizeze cu obiectivitate trecutul și să atragă atenția conducătorilor de astăzi asupra măsurilor de politică internă și externă pentru ameliorarea imaginii dureroase a ceea ce a fost! E bine să învețe de aici extremiștii și șovinii de ambele etnii, să nu se angreneze în provocări venite din afară, sau de oriunde, să se documenteze bine înainte de a vorbi și lua hotărâri pe plan național și local. Să depășească primitivismul egocentrismului etnic prin educație și cultură. Cred că separatismul cultural promovat cu obstinență de formațiunile reprezentative ale populației maghiare este contraproductiv. Identitatea culturală proprie se poate păstra și dacă avem școli comune, de jos până sus, cu două secțiuni, și teatre și opere, și orice altceva.
    Sunt foarte multe aspecte de discutat civilizat.
    În mare măsură, de acord, cu dl.Hans H.

  2. E un articol dar si o carte total fantezista, scrisa in stilul romantic de instigare la ura al comunistilor. Sa nu uitam ca armata romana a invadat ungaria si budapesta intr-o situatie in care ungaria incerca sa iasa din razboi si era deja intr-un proces de negocieri pentru armistitie. De crimele si atrocitatile, de jafurile fara numar comise de armata romana pe teritoriul ungariei prea putin se vorbeste, si nici de genocidul, campania de ura si eliminarea sistematica a numeroaselor minoritati din Transilvania dar si Moldova comise de statul roman – dar se inventeaza atrocitati inexistente ale armatei ungarie pe teritoriul istoric al ungariei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.