O pasiune pentru cultură şi tradiţie | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 12 iunie 2024
Home » Cultură » O pasiune pentru cultură şi tradiţie
O pasiune pentru cultură şi tradiţie

O pasiune pentru cultură şi tradiţie

  • Interviu cu Laura Colceriu, un „scotocitor” popular din Voşlăbeni

Atunci când ai o pasiune care poate fi transformată în afacere, ar fi păcat să nu încerci. Laura Colceriu, un „scotocitor” popular, este una dintre persoanele care a reuşit acest lucru din curiozitatea pe care o are faţă de lucrurile vechi, plăcerea de a asculta poveştile altora, dar şi prin dorinţa de a menţine şi răspândi cultura românească. Pentru ea, important este să transmiţi emoţie şi să te implici în comunitate.

Cum ai descoperit aceasta pasiune pentru tradiţie, ii şi motive populare?

– Nu ştiu dacă am descoperit-o eu efectiv sau m-a descoperit ea pe mine. De mică mi-au plăcut poveştile, tot ceea ce ne povesteau bunicii, ceea ce ne povesteau rudele mai în vârstă atunci când veneau pe la noi. Totodată, mi-a plăcut simbolistica şi eram un copil care mereu voia să ştie cum funcţionează lucrurile, de ce este aşa, de ce se foloseşte un anumit lucru, de ce se pune ceva într-un anumit fel. Eram un copil stresant, aşa cred că mi-a fost deschisă uşa spre tradiţie. Pasiunea pentru ii şi motive populare, la fel, din poveşti şi auzind de vechile şezători. Bunica avea o ie la care ţinea foarte mult, care era de la străbunica ei, aşa am început să întreb: de ce le coseau, de ce sunt atât de puţine, de ce la copii erau atât de diferite. Atunci când aveam serbare de Crăciun sau era 1 Decembrie, toţi eram uşor diferiţi, nu aveam costume la fel, aşa am început să întreb iar: de ce altcineva are costumul cu albastru, pe când noi acasă îl avem mai mult cu roşu şi cu mai multe însemne.

Cum te-ai decis să deschizi o afacere din asta?

– Afacerea a început cu gândul că dacă am aceasta pasiune, dacă îmi place să cos şi îmi place tot ce e vechi, atunci pot începe o afacere. Am accesat nişte fonduri europene, mi-am cumpărat nişte maşini de cusut care să-mi uşureze munca şi să am mai mult spor. Mi s-a părut că dacă am măcar maşinile de cusut, partea de coasere să o fac cu maşina, pe lângă partea de broderie. Am avut un spaţiu, pe care l-am renovat şi astfel mi-am deschis atelierul, pe care din păcate a trebuit să-l închid, pentru că încă mai avem de lucrat, noi ca popor, la aprecierea lucrului manual.

În cadrul micii mele afaceri, de la fir cu fir, am încercat să păstrez normalitatea motivelor populare, să fie mult mai geometrice, mult mai aşezate, nu exagerat de multe, dar fiecare să aibă simbolistica ei. Am încercat să duc mai departe simbolistica de pe fiecare costum sau de pe model şi numai aici-acolo să aduc interpretarea zonală. Însă, din cauza concurenţei – China, Bangladesh, Pakistan, ce este pe piaţă – a trebuit să reduc încet şi la un moment dat din punct de vedere legal a trebuit să închid firma. Am ajuns să fac doar pentru prieteni şi cumva doar la cerere, pentru că nu toată lumea apreciază lucrul manual şi da, nu erau şi nu sunt cele mai ieftine. Însă, acum 4 ani m-am mutat în Germania şi am adus toată partea asta de ii şi tradiţii populare din Voşlăbeni, indirect şi din alte zone, cu mine acolo, unde încerc să deschid un mic atelier meşteşugăresc, pentru că acolo este un pic mai apreciat. Posibil că şi puterea de cumpărare e mai mare, deşi şi aici este. De când sunt în Germania am mai multe comenzi şi cereri pentru România decât atunci când eram acasă. Legat de partea de motive, eu zic că din păcate ar trebui să fim puţin mai educaţi şi să apreciem mai mult ceea ce avem noi, decât ceea ce este în afară. Un lucru care mă deranjează foarte tare, pentru că nu mai avem atât de multă cultură ca să putem aprecia, este invazia aceasta de costume populare pentru copiii mici care sunt toate cu motive ruseşti sau ucrainene. Sunt frumoase, dar sunt ale lor, din păcate noi le-am preluat ca şi când ar fi costume populare româneşti la serbările de copii. Ceea ce mi se pare total eronat: dă-i un costum poate nu atât de frumos sau împopoţonat, dar care a aparţinut familiei sau e făcut de bunici, tu îi dai o parte din generaţiile trecute, o transmitere sufletească a costumului.

Povesteşte-mi puţin despre modul în care îţi desfăşori activitatea, de unde vine inspiraţia, cum se alege materialul?

– Inspiraţia mi-o aleg de fiecare dată din iile vechi, din costumele vechi, din poveştile pe care le aud atunci când vin acasă. Mereu îmi caut mătuşile mai în vârstă, le mai întreb, îmi mai arată un ştergar, câte un obiect decorativ făcut de ele şi începem să povestim. Inspiraţia vine doar din vechi, nici nu cred că aş putea să fac ceva nou fără să am rădăcinile şi baza în ceva vechi, o poveste, o istorioară, o cusătură care cuiva i-a produs o emoţie că a primit-o sau cineva a pus emoţie atunci când a făcut-o.

Materialele pe care le folosesc sunt doar româneşti. Ţesăturile să fie făcute de casă, să fie făcute în România. Pânzele nu sunt ieftine, dar ştiu că ceea ce fac este românesc. Din păcate, nu mai este nicio fabrică care să producă aţă de calitate cu care să cos, am încercat, dar se decolorează, de aceea folosesc o aţă din Spania. Aţa este singura pe care noi ca români nu o avem, ar fi extraordinar să fie cineva ca să pot face şi cu aţă românească.

De unde a început selecţia „dicţionar sătesc”?

– La noi în sat se folosesc multe cuvinte, pe care încă din liceu le-am observat ca nefiind folosite în alte zone. Fiind şi un amestec de români şi maghiari, am crezut că 90% din cuvinte de acolo se trag. Am avut surpriza să găsesc şi cuvinte cu origini din alte limbi şi m-am gândit că ar fi păcat ca „graiul voşlobenesc”, un dialect local, să se piardă, deşi foarte multe cuvinte se regăsesc şi în alte zone ale ţării. Însă mi s-a părut foarte educativ, să vedem cum s-a vorbit în trecut, cum au vorbit bunicii noştri. Din păcate, atât începem să folosim cuvinte englezeşti încât mi se pare că încet ne pierdem identitatea ca popor şi ca comunitate. De asta fac, vreau să strâng comunitatea să fie cum era mai demult.

Fotografiile cu persoanele din Voşlăbeni, de unde le-ai luat?

– Totul a început de la ideea de ii şi motive tradiţionale. Căutând ii în casele oamenilor, am găsit multe fotografii vechi. Aşa am început să întreb dacă pot să fac o poză, dacă îmi povestesc despre cine e în fotografie. Încet, încet am strâns câteva fotografii. Ideea iniţială a pornit de la centenar, să strâng 100 cele mai vechi fotografii din sat, doar că 100 cele mai vechi s-au transformat în 200, care ulterior au fost 400, aşa am ajuns la cartea pe care am publicat-o în 2019 cu peste 1.200 de fotografii vechi din comuna Voşlăbeni. Oamenii au fost cei care mi-au adus pozele, jos pălăria pentru cei care au colaborat, în continuare sunt persoane care îmi aduc fotografii, cu bunicii, părinţii când erau copii. Scriu întotdeauna sursa, mi se pare foarte important ca generaţiile viitoare să vadă pozele. Niciodată nu mi-am asumat sursa fotografiilor, nu sunt ale mele, e a lor, e amintirea familiei.

Care sunt planurile pentru acest an şi ce ai vrea să realizezi în viitor?

– Am multe planuri pentru viitor. În prezent am site-ul www.lauracolceriu.com, unde pun poveşti cu oamenii din Voşlăbeni. Tot aşa, cine vrea să îmi zică povestea bunicului, bunicii, familiei, îi dau o formă şi o postez. Ar fi păcat să nu fie mici vedete ale comunităţii. Toţi avem o poveste mai bună, mai rea, mai frumoasă, mai simplă, mai complicată, dar este o poveste. M-am apucat de 3 ani de zile să strâng fotografii cu ii vechi din Voşlăbeni şi sper ca în acest an sau anul viitor la început, depinzând de finanţare şi timpul de care dispun, să public o carte cu ii şi motive populare explicate. Să ne punem amprenta, sunt iile noastre din Voşlăbeni, ii româneşti, cusute de mână, ii cu poveşti.

Lucrez şi la un al treilea volum de fotografii vechi, care mai are nevoie de editare, mai ales pozele care sunt foarte mici şi în momentul în care sunt mărite nu sunt clare. Trebuie să merg înapoi la persoana care mi-a dat-o şi să-mi spună cine e în fotografie.

Un proiect care va mai dura aproximativ 3-5 ani, este un arbore genealogic al comunei. Toate presupun bani, dar mai ales timp, iar cum sunt stabilită în Germania este mai trist, pentru că nu pot lua informaţiile chiar atunci când am nevoie.

Consemnare de EMILIA ŞERDEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.