Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

„Nu pot să cânt ce se scrie azi…” | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 19 martie 2024
Home » Economic » „Nu pot să cânt ce se scrie azi…”
„Nu pot să cânt ce se scrie azi…”

„Nu pot să cânt ce se scrie azi…”

Explicându-şi spectacolul ţinut vineri seara la Miercurea-Ciuc, pe versuri de Adrian Păunescu şi intitulat „Declaraţie de dragoste”, maestrul Tudor Gheorghe afirma că a venit momentul să ne aplecăm asupra operei acestui mare poet român. „Este o generaţie care a crescut, prin Cenaclul Flacăra, cu poezia lui Păunescu, dar mai puţin cu poezia lui de dragoste…Culmea este că Păunescu nu credea foarte mult în poezia lui de dragoste, ci miza pe poezia socială, ca om al cetăţii. Dar i-a dat Dumnezeu şansa să se îndrăgostească mereu; se îndrăgostea, se despărţea şi suferea ca un câine”.

tghe2Niţeluş didactic, cum a devenit în ultimul timp, menestrelul şi-a împărţit reprezentaţia în două părţi: una care s-ar putea numi ireductibila dragoste, iar a doua, te-am iubit mai mult când te-am pierdut. Poezia pusă pe muzică, versurile recitate şi inserţiile de comentarii proprii fac farmecul acestui tip de reprezentaţii ale lui Tudor Gheorghe, în care pe scenă nu apare decât un om cu chitara şi poezia crudă. La care se mai adaugă curajul de a merge împotriva valului, aşa cum reiese din propria-i mărturisire: „Pentru mine, cu Adrian Păunescu se încheie o generaţie. El este ultimul meu prieten care a fost un mare poet al acestei ţări… Nichita, Sorescu, Romulus Vulpescu, Blandiana, Cezar Ivănescu, Mircea Micu m-au îmbrăţişat din prima. Şi-au dat seama că sunt un tânăr care vibrează întru poezia lor. Mă uit la ce se scrie azi… Nu pot să cânt ce se scrie azi. E o poezie subţirică, e de suprafaţă, e de modă. Pe mine nu mă interesează moda, mă interesează perenitatea, continuitatea acestui gest cultural”.

În aceste inserţii de odihnire a vocii, interpretul a insistat asupra detractorilor lui Păunescu, mulţi ajunşi în această postură din inconştienţă şi necitire a textelor, între care cei mai periculoşi sunt invidioşii, cei ce se consideră acoperiţi de diluviul operei păunesciene şi care se folosesc – acum, după ce am luat-o pe calea capitalistă – de opţiunile sale de stânga pentru a-l demoniza, ca să-şi câştige ei un locşor în istoria culturii române.

Personal, îmi amintesc de o zisă pe care poetul o scria şi repeta adesea: în cultura română e loc pentru toţi. Eu aş amplifica ideea în felul următor: cultura română este ca raiul: e loc pentru toţi, oricât de mulţi, de buni şi de diferiţi ar fi, nu trebuie să se înghesuie nimeni şi nu trebuie să dai pe nimeni afară ca să ai loc, să intri tu.

Pentru a releva adevărata dimensiune a detractorilor, Tudor Gheorghe a povestit episodul cu cele cinci poezii publicate în revista Familia din Oradea, care au stârnit furia potentaţilor vremii, recitând diatriba apărută în 1979 şi care începe aşa: „V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,/Cenzori capricioşi ai vremii mele,/C-o să vă coste scump măruntul moft,/De a ne face nouă zile grele./V-am spus să puneţi mâna să munciţi,/Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,/V-am spus că n-o să placă nimănui/Pornirea voastră tulbure şi sumbră”. Pentru finalul acestei poezii („V-am spus, concetăţeni analfabeţi,/Să luaţi aminte şi să ţineţi minte,/Dar nu ştiam că v-aţi născut şi surzi/Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte”) a fost chemat şi certat de însuşi Nicolae Ceauşescu, convins că el e vizat direct. „Ştia pe dinafară poezia şi mă lua la şuturi, deşi eu îi spuneam că nu la el mă gândisem. Aşa şi era. Dar o ţinea pe-a lui, că nu-i corect ce am făcut, că el nu-i analfabet şi îi place poezia, dar că am făcut aluzie la defectul lui de auz şi că lovesc în comandantul suprem”, a mărturisit mai târziu Adrian Păunescu.

„Nimeni dintre poeţii contemporani n-a cântat, n-a scris cu atâta ardoare, cu atâta durere, cu atâta patimă despre toate problemele Transilvaniei. Extraordinar a simţit, deşi oltean! Se cântă de 1 Decembrie în toată Transilvania un cântec foarte frumos de altfel, Doamne ocroteşte-i pe români! Puţini ştiu că acele versuri aparţin lui Adrian Păunescu. Aşa cum nimeni n-a cântat mai frumos şi cu mai mare durere Basarabia”, a afirmat în decursul spectacolului Tudor Gheorghe.

În prefaţa la „Poezii de până azi”, Eugen Barbu i-a făcut o fidelă descriere lui Păunescu: „Şi-a propus să devină, ba crede că a şi ajuns, cel mai mare poet al românilor. Adolescenţii îl aşteaptă pe stadioane, unde nici un părinte nu doreşte să-şi trimită copiii pentru că zăltatul îi ţine 8-10 ore. A pătruns în cartea de Citire, ar vrea să fie autorul Imnului Naţional. Încă n-a pictat, n-a sculptat, dar mai e vreme. Scrie poeme de 300 de strofe cu aceeaşi dezinvoltură cu care alţii compun o scrisoare. E totul un urlet şi un protest. Nimeni de la Goga încoace n-a avut atâta viscol în cuvânt”. Schimbul de pamflete Barbu-Păunescu a făcut furori la vremea respectivă, dar indiferent de coloratura limbajului, cei doi scriitori şi-au respectat întotdeauna valoarea. Deşi atât de hulit în timpul vieţii (şi mai ales după), Păunescu s-a abţinut să scrie negativ despre contemporanii scriitori, le-a recunoscut meritele şi adeseori i-a ajutat. Iar în ultima parte a vieţii obişnuia să spună: Sunt prea bătrân ca să mă mai cert cu cineva. S-ar putea să nu mai am timp să mă împac.

Următorul spectacol al lui Tudor Gheorghe, anunţat pentru toamnă, s-ar putea numi Îndrăgostiţi fără noroc, alcătuit în principal pe versuri de Adrian Păunescu şi Romulus Vulpescu.

M. GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.