Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (36)

Maghiarizarea şvabilor – amplă acţiune desfăşurată sub faldurile Uniunii Populare Maghiare

• Interviu cu prof. univ. dr. Petre Ţurlea, istoric

– Cum a reuşit Uniunea Populară Maghiară, formaţiune încropită sub pulpana PCR, să ajungă factor politic determinant în Transilvania?

– Pentru că avea sprijinul Partidului Comunist Român, care într-un fel a şi creat-o, sub umbrela UPM s-au adunat, din oportunism şi din dorinţa ca ungurii din România să formeze un singur bloc, reprezentanţi ai celor mai diverse curente politice şi ideologii, de la comunişti la fascişti. Se constata că în toate comunele, în fruntea UPM „sunt popi, învăţători şi folosesc aceleaşi mijloace şi teroarea împotriva celor săraci, ca în timpul lui Horthy. (…) Toţi cei din conducere sunt reacţionari”. Preşedinte al organizaţiei Maramureş ajunsese, de pildă, dr. Szölössy, membru activ al unei organizaţii revizioniste ungureşti încă din 1938, condamnat de Curtea Marţială din Craiova la 5 ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Ungariei. Obiectivele urmărite de UPM erau acapararea tuturor posturilor de comandă administrativă, propaganda pentru revenirea întregului Ardeal la Ungaria sau declararea ca regiune autonomă, preluarea administraţiei şi conducerii tuturor întreprinderilor industriale şi comerciale, revizuirea şi cercetarea tuturor actelor de stare civilă întocmite de primarii români după 1920, împroprietărirea imediată a muncitorilor şi ţăranilor maghiari, astfel ca pământul expropriat să nu fie dat românilor, precum şi asigurarea predominanţei culturale maghiare.

– Comuniştii români nu-şi dădeau seama de aceste realităţi?

– Unii dintre ei aveau idee despre ce se întâmplă, dar şi scopul lor era preluarea puterii prin orice mijloace. În iarna şi primăvara lui 1945, PCR s-a bazat, pentru luarea în stăpânire a Transilvaniei de Nord-Est, şi pe unităţile paramilitare formate de Uniunea Populară Maghiară. SSI transmitea că în vederea acaparării cu forţa a puterii, comuniştii şi-au format echipe de şoc, care aveau în jur de 6.000 de oameni. „În componenţa acestor echipe intră în majoritate străini, în special unguri din UPM (MADOSZ). Unele echipe sunt dotate cu arme automate de tip sovietic. Un număr important din membrii echipelor dispun de pistoale. (…) Intervenţia se va desfăşura conform catehismului leninist: echipe mici, îndrăzneţe, răspândite pe un teritoriu vast. Armata sovietică nu va interveni direct, însă indirect va sprijini orice efort al FND-ului”. Foarte explicit era şi raportul Legiunii de Jandarmi Bihor, din 15 mai 1945: „Ungurii, care s-au înscris cu toţii în UPM (…) continuă cu activitatea lor iredentistă şi şovinistă şi sub libertăţile acordate democratic, sapă nestingheriţi la temelia Statului nostru. Urăsc de moarte tot ce e românesc şi nu le scapă nici o ocazie pentru a-şi arăta pe faţă sentimentele lor iredentiste şi şoviniste”. Ungurii au primit cu entuziasm cererea PCR de a alcătui formaţiuni paramilitare, în practică ele existând din toamna lui 1944, anul următor înmulţindu-se şi luând denumiri precum gărzi populare, jandarmerie populară, poliţie populară.

– Organizaţiile zise democratice se foloseau drept camuflaj…

– Camuflaj este chiar termenul folosit de Legiunea de Jandarmi Satu Mare: „Din punct de vedere politic, întreaga populaţie maghiară azi o găsim camuflată în rândurile partidelor politice democratice ca PCR, cea mai mare parte, UPM, mai puţini în PSD. (…) În unele localităţi ale judeţului, membrii UPM, constituiţi în adevărate bande înarmate, făceau percheziţii ilegale românilor, le confiscau bunurile”. Legiunea de Jandarmi Treiscaune raporta că „şovinismul maghiar se manifestă tot mai intens, mai ales în cadrul întrunirilor UPM”. Constatând că sunt protejaţi şi nu li se poate întâmpla nimic, participanţii la aceste adunări îşi exprimau făţiş adevăratele aspiraţii. Pe 3 februarie 1946, la o adunare a UPM Covasna se cerea realipirea Transilvaniei la Ungaria. Cereri identice s-au ridicat la întrunirile UPM din Bixad, Malnaş, Bicfalău, Dalnic, în manifeste tipărite şi răspândite în tot judeţul.

– O acţiune mai puţin sau deloc cunoscută a Uniunii Populare Maghiare este maghiarizarea şvabilor şi saşilor din Transilvania, care explică de ce sunt atâtea nume ungureşti cu rezonanţă germană.

– Maghiarizarea germanilor din Transilvania de Nord-Est şi Banat a fost o politică corelată PCR-UPM. După cum se ştie, în 1944, a fost desfiinţat Grupul Etnic German şi întregul său patrimoniu a fost luat de stat. Conducerea naţională a PCR oscila între a-i trimite în puşcării, a forma batalioane de muncă, a-i trimite în Germania sau în URSS. În şedinţa Consiliului Frontului Naţional Democrat din 6 iulie 1945 s-a făcut net distincţia de tratament dintre germani şi maghiari, pentru primii exprimându-se regretul că nu pot fi expulzaţi în masă, pentru ultimii FND declarând că „sprijină în mod puternic rezolvarea tuturor revendicărilor juste, reale ale populaţiei maghiare”. A fi maghiar însemna a scăpa de legile antifasciste. UPM a prins deîndată oportunitatea de a creşte ponderea maghiarilor din România, aşa că SSI observa încă din toamna lui ’44 că „numeroşi şvabi, care sub fostul regim figurau ca membri ai Grupului Etnic German, încearcă în ultimul timp să-şi procure acte din care să rezulte că sunt de origine etnică maghiară. Noua atitudine a populaţiei şvăbeşti din Banat se datoreşte propagandei desfăşurate de membrii organizaţiei UPM (fost MADOSZ), care promit şvabilor că dacă se înrolează în această organizaţie se vor bucura de drepturi, libertate şi avantaje mult mai mari ca românii care nu sunt înscrişi în PCR”.

– Nici nu era nevoie de stimulente, frica de deportarea în URSS era suficientă.

– După deportarea în URSS a 72.000 de germani din Transilvania şi sub ameninţarea a noi deportări, sate întregi, în special de şvabi, au fost maghiarizate sub coordonarea Uniunii Populare Maghiare, profitându-se de declaraţiile de naţionalitate care se făceau în temeiul Decretului-Lege 2433. Presiuni pentru adoptarea lui făcuseră liderii maghiari, în scopul de a revizui actele de stare civilă şi de proprietate întocmite de primarii români instalaţi după Marea Unire. Peste tot unde trăiau germani, aceştia erau anunţaţi de liderii maghiari că declararea naţionalităţii era obligatorie, deşi legea nu prevedea asta. Astfel, în septembrie 1945, în comuna Turulung, unde trăiau 2.000 de şvabi şi 1.800 de maghiari, la ameninţarea preotului ungur că vor fi trimişi în URSS, toţi şvabii au acceptat să fie consideraţi maghiari. Lovász Adalbert, preşedinte al UPM Căpleni, i-a adunat pe toţi şvabii anunţându-i că vor fi deportaţi în URSS, aşa că aceştia s-au declarat in corpore maghiari. Preotul romano-catolic Tillinger Francisc din Urziceni a anunţat acelaşi lucru la slujba religioasă, convertindu-i integral pe toţi şvabii din localitate. Preotul catolic din Dindeşti, Mok István, în calitate de reprezentant PCM, ameninţa populaţia germană că, dacă nu se declară de naţionalitate maghiară, va fi trimisă pentru muncă în URSS, obţinând astfel 82 de declaraţii de la şvabi. Preotul Magyar Bálint şi fruntaşii UPM Tenkei Iosif şi Füzesy Mihály din Sanislau au adunat 1.000 de declaraţii de la şvabi. În întreaga zonă circulau adrese, circulare, ameninţări, chemări pentru germani de a se prezenta la sediile UPM „în interesul lor vital”. Am dat mai sus doar câteva exemple, pentru a nu fi acuzaţi că fantazăm, dar amploarea maghiarizării şvabilor a fost nebănuit de mare şi nu pentru toate localităţile în care s-au produs acţiuni de acest gen există documente. La toate acestea s-a adăugat ocuparea localităţilor şi proprietăţilor de unde germanii au fost deportaţi, în fostul judeţ Mureş fiind colonizate cu secui şi devenind astfel majoritar maghiare nu mai puţin de zece comune.

– Nişte impertinenţi din aşa-zisul ţinut secuiesc îi interpelau pe profesorii de limbă română repartizaţi în zonă unde le sunt înmormântaţi bunicii. Ce-ar fi dacă aceeaşi întrebare s-ar pune maghiarilor din Ideciu de Sus şi de Jos, foste comune cu majoritate săsească? Aşa-i că am ajunge la Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării?

– Asta-i foarte posibil, pentru că acolo nu prea contează adevărul istoric, ci doar dacă cumva un minoritar se simte vexat de afirmarea acestuia. (Va urma)

Interviu de Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii