Vasile Lechinţan. Ultimul interviuGazeta Ciucului, martie 1929: „Lăsaţi la uşă politica şi prostia” | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 18 septembrie 2021
Home » (Inter)Național »
Vasile Lechinţan. Ultimul interviu
Gazeta Ciucului, martie 1929: „Lăsaţi la uşă politica şi prostia”
<h5><i>Vasile Lechinţan. Ultimul interviu</i></h5>Gazeta Ciucului, martie 1929: „Lăsaţi la uşă politica şi prostia”

Vasile Lechinţan. Ultimul interviu
Gazeta Ciucului, martie 1929: „Lăsaţi la uşă politica şi prostia”

  • „Prima condiţie a naţionalismului inteligent şi purificat de şovinism este respectul şi aprecierea justă a creaţiunilor spirituale ale celorlalte neamuri”

– Aţi cercetat în amănunţime arhivele care privesc localitatea harghiteană Gheorgheni. Înainte de a intra în detalii, ar fi util pentru cititori să punctăm în linii mari elementele de istorie veche.

– Multiplele legături ale localităţii cu Moldova au făcut ca Gheorgheniul să obţină titlul de târg (oppidum) la începutul secolului al XVII-lea (în 1607). Din cea mai veche conscripţie nominală păstrată privind localităţile scaunelor secuieşti – lustra din 1614, aflăm că în acest târg locuiau şi jelerii Ilie Românul, Matei Românul, Ştefan Bucşa. Fireşte că nu toţi locuitorii înscrişi cu nume maghiare vor fi fost maghiari/secui. Un eveniment pentru târgul Gheorgheni a fost stabilirea armenilor veniţi din Moldova în această localitate în perioada 1637-1762, fapt care-i va impulsiona viaţa economică şi comercială. La 1748 s-a întocmit o conscripţie nominală a românilor din târgul Gheorgheni, din care constatăm că mulţi au frumoase nume arhaice româneşti (scrise cu grafie arhaică maghiară), precum: Radu, Ion, Ioniţă, Ştefan, Floarea, Ursu, Lupu, Rusu, Vasile sau Văsii, Anuţa, Dochiţa, Măriuţa, Aniţa, Sanda, Şofronia, Paraschiva, Parasca, Safta, Todora, Todosia, Căluşer, Herle, Ţepeş, Maxim ş.a. În anul 1750 se înfiinţează Protopopiatul greco-catolic Gheorgheni, în 1791 Mihai Vişoli era arhidiacon al Ciucului şi Giurgeului. La 1765, comunitatea românească din Gheorgheni – graţie marelui iluminist Gheorghe Şincai şi condiţiilor create de Imperiul Austriac – avea şcoală proprie în limba română, învăţător fiind dascălul Toader. La sfârşitul secolului al XIX-lea, vechea biserică de lemn din Gheorgheni a ars şi a fost înlocuită cu una de piatră, edificată sub păstorirea protopopului Elie Câmpeanu, una dintre cele mai puternice personalităţi ale românilor din această urbe din epocă. Biserica a fost sfinţită în anul 1901 de mitropolitul dr. Victor Mihaly de Apşa. Se părea că o oarecare prosperitate şi afirmare a spiritului românesc se simţea şi în orăşelul Gheorgheni, cu toate vehementele insistenţe ale statului ungar de a-i ostraciza prin maghiarizare pe români prin Episcopia maghiară de Hajdúdorog, prin legi electorale discriminatorii, prin şcoli de stat etc. Printre personalităţile româneşti ale Gheorgheniului de până la 1918 se înscriu, pe lângă amintitul Elie Câmpeanu (1859-1937), protopop al Giurgeului (1898-1916), Virgil Şotropa (1867-1954), viitorul academician, născut în Gheorgheni, unde tatăl său, Alexandru Şotropa, a fost funcţionar regesc până în 1870; Artemiu Codarcea (1850-1903), viceprotopop în Gheorgheni (1890-1898) ş.a.

– Viaţa de azi a românilor din Gheorgheni are, la 33 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, destul de slabe ecouri publice; se mai întâmplă câte ceva semnificativ pe lângă biserică şi şcoală. Cum era în perioada interbelică?

– La mijlocul perioadei interbelice erau 697 de locuitori români în Gheorgheni. Timp de peste două decenii (22 de ani), viaţa românilor din Gheorgheniul interbelic – încadrată într-o majoritate absolută de locuitori maghiari/secui – este definită atât de o continuitate marcată profund de şovinismul ridicat la politică de stat de până la 1918, cât şi de pionieratul unor experienţe aflate sub semnul libertăţii şi democraţiei României Mari. Apar astfel instituţiile administrative şi militare româneşti care domină viaţa de fiecare zi a oraşului, şcoli primare, liceu în limba română, primele publicaţii româneşti – un pionierat care smulge din inerţie şi din cutumele negative de până la 1918 atitudinea românului, până atunci încătuşată într-o temniţă fără gratii. Relevantă este mai ales forţa de atracţie a presei, ca mijloc de vehiculare a ideilor, a idealurilor, a adevărului, a propunerilor de viitor, o oglindă, adesea necruţătoare, după cum vom vedea, a realităţii istorice. Presa liberă poate fi adesea sinonimul democraţiei şi libertăţii omului. Viaţa românilor din Gheorgheni s-a cristalizat astfel după 1918 în jurul instituţiilor nou-create de România Mare şi este oglindită de presa interbelică: „Gazeta Ciucului” (1929-1940), condusă de omul de cultură Theodor Chindea, „Începuturi” (1934-1935) – denumire semnificativă, „Şcoala şi familia” (1925) (anuare şcolare). A fost înfiinţată Societatea de lectură „Mihai Eminescu” şi o cohortă de cercetaşi. Funcţionau în urbe şi alte societăţi culturale româneşti: Despărţământul Giurgeu al Astrei (înfiinţat în 1912), Tinerimea Română (filială), Liga Culturală (filială) etc. Oraşul este vizitat de însuşi marele istoric Nicolae Iorga în 19 septembrie 1931, trecând în revistă şcoala primară, grădiniţa, liceul, Primăria şi Biserica Ortodoxă aflată atunci în construcţie.

„Cele mai locale culori şi frumuseţi”, aduse de „pe văile cântătoare ale Oltului şi Mureşului”

– Orice publicaţie apărută în acele timpuri îşi definea un program, o platformă de idei: ce voia Gazeta Ciucului?

– Reiese foarte limpede din primele numere că viaţa cotidiană a românilor din Gheorgheni era dominată la „începuturi” de entuziasmul clădirii unei vieţi spirituale româneşti demnă de idealurile unui stat naţional statuat pe hotarele lui etnice. Intelectualii români din oraş se gândesc în primul rând „la crearea atmosferei de frăţească înţelegere” în urbea lor, la sprijinirea intereselor locale pentru toţi locuitorii. Se gândesc că pentru a sluji „cum trebuie gospodăria cea mare a ţării, înţelegem să ne îngrijim întâi de gospodăria noastră de aici” – spun ei. Afirmă că „naţionalismul” lor, „hrănit cu esenţele curate ale culturei româneşti”, se integrează în „sentimentul înalt şi etern al omeniei”, urmărind apropierea şi buna conlucrare cu alteritatea etnică şi religioasă – asta se spune în articolul program, de fond, al „Gazetei Ciucului” din 10 martie 1929. Se arată acolo că „prima condiţie a naţionalismului inteligent şi purificat de şovinism este respectul şi aprecierea justă a creaţiunilor spirituale ale celorlalte neamuri”. Aşadar, acel şovinism de veacuri este luat în vizor şi tratat prin cunoaşterea culturii celuilalt. Intelectualii Gazetei arată că vor să ofere românilor din acel ţinut „elementele principale pentru desăvârşirea unui stil sufletesc”, vor ca revista să fie scrisă „cu lumina gândului bun”, nicidecum să nu vină cei cu „duhul veninos şi meschin al politicii”. Foarte simpatici, afirmă că pe uşa lor scrie (parafrază la Dante, Infernul): „(Voi) Cei ce intraţi, lăsaţi la uşă politica şi prostia!. Evident, este vorba de politicianism, nu de politica propriu-zisă. Gazeta cere colaborarea şi de la intelectualii maghiari, amintindu-le de frumoasa înţelegere şi înfrăţire prin cultură a lui Béla Bartók. Pe români îi pune la treabă, mai cu seamă pe cei „ce pot să-şi ordoneze gândul în cadenţa scrisului”. Să colaboreze oricum, „fie sub forma completă a colaborării, fie sub forma scânteilor sugestiei. Vor să păstreze o „notă regională” revistei şi solicită din zonă „cele mai locale culori şi frumuseţi”, aduse de „pe văile cântătoare ale Oltului şi Mureşului”.

– Cu cine polemizau redactorii şi corespondenţii Gazetei, ştiind că ea avea o destul de vizibilă orientare politică spre ţărănişti?

– O problematică cu totul nouă apare în Gazeta Ciucului din 1 iunie 1937, aceea a denumirilor româneşti de instituţii în zonă. Profesorul Teodor Anastasiu scrie un articol de fond împotriva denumirii şcolilor „Dr. C. Angelescu” din ţară. Se declară împotriva recunoştinţei care ajunge a nu mai fi „nici măsurată şi nici discretă”. Afirmă că la Gheorgheni şi Mădăraş s-au ridicat şcoli cărora li s-a dat numele ministrului liberal al Educaţiei Naţionale (Instrucţiunii Publice) de atunci, dr. C. Angelescu, în semn de omagiu pentru principalul legiuitor al şcolii româneşti din perioada interbelică. În ţară sunt sute de şcoli ridicate în timpul său şi toate au această denumire, scrie autorul. Prof. Anastasiu îi recunoaşte ministrului meritele, de „om al şcoalei” şi dragostea pe care a manifestat-o şcolii româneşti şi slujitorilor ei, dar toate acestea „nu justifică însă abuzul acesta cu numele său”. Califică drastic acest aspect ca „îngust spirit de servilism”, „strâmtă judecată”, „completă lipsă de apreciere” etc. Scrie că „La Gheorgheni, de pildă, în amintirea trecerii spre Blaj, prin Cheile Bicazului, a marelui nostru Eminescu, nu s-ar fi putut da numele poetului, şcolii cu pricina? Sau numele acelui venerabil protopop Elie Câmpeanu, originar din părţile acestea şi care a suferit pentru cauza românilor din secuime? Sau numele dl-lui Ioan Raţiu, de care se leagă atâtea rari şi scumpe amintiri?”. Este o greşeală a învăţătorimii „că nu ştie folosi rarul prilej al ridicării unei şcoli pentru a-i dărui simbolic un nume din luminoasa galerie a marilor noştri înaintaşi”. Ministrului îi oferă respectuos prilejul de a reflecta „dacă e bună această exagerare şi dacă nu crede nimerit a stăvili puţin această manie”, pentru a nu acoperi, nici şcoala, nici ministerul „de ridicolul unei situaţii caraghioase”. Aşadar, un duş rece venea dinspre Gheorgheni spre ministru şi spre servilismul omagiatorilor.

„…Aceeaşi bolnăvicioasă tendinţă de ponegrire şi deformare a adevărului, cu intenţia, de atâtea ori manifestă la intelectualitatea maghiară, de a ne face pe noi, românii, odioşi în ochii Apusului şi de a arunca cât mai mult discredit asupra ţării noastre”

– Se pare că şi astăzi continuăm un război imagologic vechi, care se reflecta destul de pregnant şi în „Gazeta Ciucului”…

– Printre atâtea altele, românii din Gheorgheni sunt informaţi şi despre propaganda ungară în străinătate contra României. Acelaşi profesor Teodor Anastasiu – o conştiinţă veritabilă a epocii – scrie la sfârşitul anului 1933 despre o carte de istorie a literaturii maghiare apărută în Franţa (Paris, 1930) şi semnată de Hankiss (János, 1893-1959) şi Juhász (Géza, 1894-1968) (este vorba de Panorama de la littérature hongroise contemporaine). A „constatat la autorii acestei preainteresante lucrări aceeaşi bolnăvicioasă tendinţă de ponegrire şi deformare a adevărului, cu intenţia, de atâtea ori manifestă la intelectualitatea maghiară de a ne face pe noi, românii, odioşi în ochii Apusului şi de a arunca cât mai mult discredit asupra ţării noastre”. Ei arată că în statele succesoare şcolile ungureşti sunt închise, aceasta în timp ce realitatea este alta: sunt peste 1.200 de şcoli primare, zeci de gimnazii şi zeci de licee maghiare în România, „în timp ce şcolile româneşti sunt desfiinţate cu duiumul…”. Arată că a informa greşit publicul străin, „cu rea credinţă şi a-l induce în eroare pentru a-i trezi simpatia şi a-i dobândi sprijinul în validarea unor drepturi istorice închipuite, e curată şarlatanie!”.

– Cum a traversat localitatea anii cedării, când în Ardealul de Nord-Est s-au petrecut atâtea blestemăţii?

– Primul gest făcut a fost alungarea preotului şi distrugerea interiorului bisericii ortodoxe (construită în anii 1929-1937, după planurile arhitectului Sterie Becu din Bucureşti, recomandat de marele istoric Nicolae Iorga, pictura în stil bizantin fiind realizată de Gheorghe Belizarie din Piteşti). Biserica a fost transformată, practic, în magazie; se vede că propaganda statului ungar de răzbunare feroce a avut efect asupra unor fanatici maghiari/secui care nu acceptau ridicarea lăcaşului de cult ortodox şi implicit ridicarea românilor la statutul de egalitate în anii interbelici. Culmea este că după Dictatul de la Viena, fostul preot alungat Aurel Negoescu a revenit în Gheorgheni, a încercat restaurarea bisericii, dar apoi statul comunist l-a arestat şi dus la Canalul Dunărea-Marea Neagră, unde a şi murit.

Interviu de Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.