Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
O carte numită „Un aliat uitat” poate stârni un interes mediu, dar când mai are şi un subtitlu de genul „Relaţiile româno-maghiare în sociologia interbelică”, curiozitatea urcă brusc la alte cote.
Cine este de fapt acest aliat uitat? Ne spune autorul cărţii, d-l Martin Ladislau Salamon: „Cercetarea de faţă vizează analiza relaţiilor dintre Şcoala sociologică din Bucureşti, condusă de Dimitrie Gusti, şi grupurile de intelectuali maghiari din Transilvania, având preocupări sociologice şi sociografice, din perioada interbelică. Ne referim aici la generaţia acelor tineri – studenţi sau absolvenţi ai universităţilor clujene – care, la un deceniu după încheierea Primului Război Mondial, au înţeles să treacă de la lamentările asupra pierderii statutului de naţiune majoritară a generaţiei războiului, la o acceptare constructivă a statutului de minoritate etnică. Aceşti tineri maghiari, cunoscători ai limbii române (spre deosebire de generaţiile anterioare care s-au maturizat ca cetăţeni ai Ungariei), l-au descoperit foarte uşor pe renumitul sociolog român Dimitrie Gusti, în care vedeau un mentor. Grupată în jurul revistei Erdelyi Fiatalok (Tinerii Ardeleni), mişcarea studenţilor maghiari se situa instinctiv aproape de Gusti şi de studenţii români participanţi la campaniile monografice organizate de acesta, din moment ce ambele grupări aveau ca scop cercetarea şi ridicarea satului (românesc în general, în ceea ce-i priveşte pe gustişti, maghiar-transilvănean, în ceea ce-i priveşte pe Tinerii Ardeleni, în plus ambele grupări fiind – cel puţin în intenţii – apolitice”.
Aşadar, „aliatul uitat” este reprezentat de „Tinerii Ardeleni”, cu precizarea că nu e vorba de vreo convenţie oficializată în vreun fel, ci de recunoaşterea şi adoptarea, ca metodologie de lucru, a inovaţiilor în materie aduse de Şcoala sociologică de la Bucureşti. Cu timpul a avut loc o apropiere inevitabilă între Dimitrie Gusti şi cercurile aparţinând, ideologic, „Tinerilor Ardeleni”, pornind de la recunoaşterea contribuţiei de excepţie a profesorului Dimitrie Gusti, despre care revista „Tinerii Ardeleni” scrie, în numărul I/1937: „Cercetarea satelor făcută de profesorul Gusti prin metode introduse de acesta serveşte interese universale, cuprinzătoare în sensul analizării situaţiei sociale a întregii umanităţi, având o importanţă deosebită şi creând o şcoală sociologică de importanţă mondială”.
În acelaşi an, 1937, Cercul Koos Ferenc al maghiarilor din Bucureşti a organizat un seminar de pregătire pentru studenţii maghiari din Capitală, pentru a-i familiariza pe aceştia cu sistemul monografic, cunoscut la nivel mondial, al profesorului Gusti. Prezent la eveniment, împreună câţiva din colaboratorii săi apropiaţi, Dimitrie Gusti a fost sărbătorit de cei prezenţi pentru aniversarea a 25 de ani de profesorat.
Dar, înainte de a face un pas mai departe în descifrarea mesajului acestei cărţi incitante, să facem cunoştinţă cu autorul, parcurgând o succintă schiţă biografică:
Martin Ladislau Salamon s-a născut în anul 1969, la Arad, a absolvit, în 1995, Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, în 2008 obţinând titlul de master la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administraţie Publică şi Jurnalism a aceleiaşi universităţi, iar în 2012, doctoratul la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universității din Bucureşti. A fost profesor de matematică la diverse licee din Cluj-Napoca, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Universitatea Technion din Haifa, Israel. A activat, pentru o perioadă de 12 ani, ca jurnalist de limbă maghiară în România, publicând în acelaşi timp articole – printre altele – în Foreign Policy România, dar şi în reviste de specialitate din domeniul sociologiei. În anul 2012 a intrat în diplomaţie, fiind numit consul general al României la Salonic, Grecia.
Din păcate, această pârtie surprinzătoare, deschisă pe drumul troienit de prejudecăţi şi resentimente al relaţiilor româno-maghiare din acei ani – oare numai din acei ani? – a fost relativ repede neantizată de Dictatul de la Viena, mai întâi, şi apoi de instaurarea regimurilor comuniste aduse de Moscova. Însăşi sociologia a fost pusă la index, fiind readusă în drepturi abia în 1967.
Deşi, din punct de vedere istoric, colaborarea dintre Şcoala sociologică de la Bucureşti şi „Tinerii Ardeleni” a fost foarte scurtă, a dovedit elocvent că atunci când se renunţă la prejudecăţi şi resentimente moştenite, în favoarea unor idei cu adevărat valoroase – în acest caz emanciparea zonelor rurale din România, indiferent de componenţa lor etnică – înţelegerea devine nu doar posibilă, ci şi uşoară. Această idee este admirabil argumentată în cartea sa de către Martin Ladislau Salamon, atât prin bogăţia de documente, cât şi printr-o structurare ideală a materialului.
Ne confirmă acest lucru o părere extrem de autorizată, cea a profesorului Zoltán Rostas: „Avem de a face cu o adevărată demonstraţie de studiu de comparatism organizaţional prin faptul că cele două mişcări au fost prezentate una în imaginea celeilalte. Autorul este conştient de diferenţele importante de dimensiune, de profesionalism, de dotări, de rezultate, dar investigarea paralelă a celor două grupări este oricum benefică, chiar dacă acestea n-au fost concurente, ci au colaborat”.
Întâlnirea prilejuită de lansarea cărţii „Un aliat uitat” a avut loc la Centrul Cultural din Miercurea-Ciuc, marţi seara, în cuvântul introductiv, directoarea instituţiei, d-na Ferencz Angela, manifestându-şi satisfacţia pentru faptul că, după o pauză lungă, este găzduită acolo o reuniune bilingvă. Evident, afirmaţia este destul de semnificativă, nu vrem s-o comentăm, dar am putea întreba: pe când următoarea?
Nu ştim dacă preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, d-l Borboly Csaba, a preluat din mers ideea, dar a afirmat, în salutul său, că bilingvismul merită cheltuiala, fiind unul din mijloacele prin care, cităm, „îi putem ajuta pe extremişti să devină şomeri!”.
Moderatorul acestei manifestări, din câte am înţeles şi iniţiatorul ei, a fost jurnalistul Szekedi Ferenc, care a reuşit realizarea unei dezbateri de substanţă, atât în ceea ce priveşte volumul prezentat, cât şi tema principală. În acest sens au fost extrem de utile şi interesante intervenţiile celuilalt invitat la manifestare, sociologul Telegdy Balázs, din cadrul colectivului de sociologie de la Universitatea „Sapientia” din Miercurea-Ciuc.
X X X
Întrucât d-l Salamon are o experienţă de câţiva ani în calitate de consul general al României la Salonic, i-au fost adresate şi întrebări cu privire la situaţia din Grecia. Principala constatare, în acest sens, este că grecii se sinchisesc mult mai puţin decât românii de directivele Uniunii Europene, lucruri care la noi se aplică deja, fiind complet necunoscute ori cel puţin ignorate de greci. Din păcate, aşa stau lucrurile şi în ceea ce priveşte statutul minorităţilor, nerecunoscute în nici un fel în Grecia. Un exemplu: deşi există 160.000 de turci în Grecia, nu figurează nicăieri ca atare, ci ca cetăţeni greci de religie musulmană. Acum grecii sunt pe punctul de a face o mare concesie minorităţii turce: înfiinţarea unor grădiniţe… bilingve!
Situaţia românilor sau aromânilor din Munţii Pindului este învăluită în ceaţă. Nu se numesc români, nici măcar aromâni, ci, oficial, sunt „vlahi”. Liceul în limba română, care a funcţionat în perioada interbelică la Salonic, s-a desfiinţat, la această oră nu mai există nici o urmă de învăţământ în limba română. Întrucât şi grecii sunt ortodocşi, nu se mai face nici măcar diferenţierea pe baza religiei.
De fapt, zicem noi, această populaţie românească, compactă într-o anumită zonă, nu pare să existe nici pentru oficialităţile române.
ŞTEFAN DANCIU
