Cel care este fericit nu poate fi bolnav! (1)

Interviu cu dr. ec. Székely Csaba-István, membru al Corpului Extern al Academiei de Ştiinţe din Ungaria, membru al Comisiei academice de la Cluj-Napoca

 

– Aflându-ne în faţa unui volum de 715 pagini format A4, Istoria medicinei alternative, scris de un autor harghitean care a mai oferit cititorilor români şi alte surprize, Székely Csaba-István, ne mărturisim oarecum descumpănirea: cu ce să începem, din miile de întrebări care ar trebui puse?

– Poate că ar trebui să începem cu izvorul medicinei alternative, care ar fi hinduismul vedic. Termenul de vindecător apare pentru prima dată în Rig-Veda, iar literatura vedică este sursa primordială a informaţiilor privind medicina ayurvedică şi cultura yoga. Ayurveda este o formă a medicinei alternative, Charaka-Samitha fiind considerat cel mai vechi text medical, atribuit doctorului de curte al suveranului indo-scit Kanishka. Ayurveda acoperă opt arii majore de tratament: medicina generală, chirurgia, toxicologia, medicina simţurilor (un fel de ORL în accepţiunea modernă), obstetrica-pediatria, eliberarea de deocheat, alchimia şi tantra reproducerii. Cercetătorul român Sergiu Al-George a creionat câteva repere ale mecanismului de acţionare a energiei prin intermediul operelor hinduse. De altfel, sutrele indiene îl numesc pe Buddha marele vindecător. Denumirea de medic apare însă prima dată în textele sumeriene, în jurul anilor 2700 î.e.n., pe o tăbliţă din Ur. În multe culturi străvechi însă vindecarea era un apanaj al preoţilor, ajungând în timp să fie un mixaj al procedeelor mistice şi magice, combinate cu utilizarea produselor vegetale, minerale şi animale.

– Parcurgând acest imens tratat am descoperit cu surprindere că sciţii au avut un rol în dezvoltarea spirituală a zonei de origine a medicinei alternative. Spun asta deoarece sciţii au fost prezenţi în arealul Carpatic şi disparat în Transilvania (sec. VIII-VII î.e.n.)…

– Sciţii erau un popor de călăreţi nomazi aparţinător grupului iranian şi au avut o influenţă determinantă asupra evoluţiei culturale a popoarelor antice, le era proprie cultura magilor – au fost naturişti şi filosofi – iar prin migraţia sciţilor spre Orient şi revenirea pe locurile străbune, cultura magilor a fost răspândită în arealul euro-asiatic. Se găsesc indicii ale acesteia în cultura japoneză, coreeană, chineză, iar confucianismul şi daoismul chinez s-ar fi bazat pe cunoştinţele acestor magi. Poporul scit al regelui Kanishka a invadat India, a ocrotit budismul, dar după câteva generaţii a fost asimilat de populaţia locală.

Cercetătorul B. Bhattacharyya susţine că tantrismul, un budism ezotric, apărut în jurul anilor 600 în India, a stat sub influenţa culturii magilor din tribul hunilor albi, sosiţi acolo în jurul anilor 400. Se ştie că hunii au făcut parte din amintitul conglomerat al triburilor scite. Ultimele cercetări în materie au demonstrat că în sanscrita cultică şi maghiară există circa 4.000 de rădăcini de cuvinte identice sau similare.

Magul este rădăcina cuvântului magister şi reprezintă un astrolog, matematician, naturist, filosof, înţelept, preot, judecător, descoperitor, dar şi medic, vindecător.

– Citind Cărţile Sfinte, dăm des de vechiul obicei al binecuvântării, al punerii mâinilor pe capul celui care trebuie ocrotit, dar n-am descifrat atunci că acest gest are şi semnificaţii medicale…

– Mâna este atât un receptor, cât şi un canal de (re)transmitere a energiei. Gesticulaţiile proiectează în exterior trăirile noastre interne, fiind şi un feedback al influenţei mediului asupra structurii noastre fizice şi mentale. Din această perspectivă, misticii antici foloseau în terapii energia polarizată a palmei şi a degetelor. Terapeuţii din Egipt, esenienii de la Marea Moartă, ocultiştii occidentali, Paracelsus, Mesmer şi mulţi alţii foloseau energia polarizată pentru vindecare. Vindecătorul, care folosea energia prin aplicarea mâinii, era numit de către greci cheirourgos, muncitor cu mâna. Existau iniţiaţi, şi nu puţini, care trăiau forţa divină cu atâta intensitate încât puteau vindeca prin ridicarea mâinilor. Să nu uităm că în reprezentările creştine, vârful degetelor sfinţilor emană adesea fascicole de lumină.

„Ca atâţia alţi oameni divini ai epocii elenistice, Iisus era medic şi taumaturg, vindecând tot felul de boli şi alinându-i pe cei posedaţi”, spunea Mircea Eliade. Este elocventă vindecarea umilului şi credinciosului lepros, imortalizată printr-un gest de mare empatie divină prin care „…Iisus, întinzând mâna, S-a atins de el, zicând: Voiesc, curăţeşte-te. Şi îndată s-a curăţat lepra lui” (Matei 8:3). În viaţa lui Iisus, mâna este şi simbolul binecuvântării.

Iisus a fost frecvent rugat să vindece prin aplicarea mâinilor şi preponderent a vindecat aşa. Apostolii sinoptici au făcut numeroase trimiteri la practica de tămăduire a lui Iisus: „…iar el, punându-Şi mâinile pe fiecare dintre ei, îi făcea sănătoşi” (Luca, cap. 4:40). Iisus a vindecat prin aplicarea mâinilor, prin puterea gândului, rostind porunci divine de vindecare şi vindecând şi de la distanţă. Este eclatantă, în acest sens, cea de-a doua minune a Lui, când l-a tămăduit de la distanţă pe fiul muribund al unui slujitor regal. De altfel, în trei cazuri descrise în Evanghelii se poate constata lipsa contactului fizic în procesul vindecării. Cu cât putem vibra mai bine la nivel spiritual, cu atât vom avea nevoie mai puţin de contactul efectiv. „Medicina cuantică” – precum fizica cuantică – vine în ajutorul dovedirii faptului că „aranjarea” unor atomi de aceeaşi rezonanţă (vibraţie) are drept rezultat corpul uman, iar aceste nivele ale vibraţiei pot fi ridicate cu ajutorul rugăciunii sau prin tratamente energetice.

La Iisus, neprimirea de cotraprestaţii, modestia şi smerenia au fost condiţii esenţiale în practicarea acestei categorii de vindecări. Mai mult, Iisus le-a dat apostolilor puterea să tămăduiască boli, dar atunci când a făcut referire la conferirea acestei puteri, Iisus a dispus categoric: „…în dar aţi luat, în dar să daţi!” (Matei 10:8).

Tratarea bolnavilor prin aplicarea mâinilor este proprie şi formelor de budism japonez Tendai şi Shugendo.

Astăzi, când lumea abundă de şarlatani şi de creduli, trebuie făcută distincţia între o abordare curată, dezinteresată material, orientată spre servirea necondiţionată a celui de lângă noi şi jocurile gen hocus-pocus folosite de diferite confrerii sau practicanţi liber-cugetători, animaţi de mirajul profitului iminent.

– Putem să ne vindecăm meditând?

– Yoghinii tradiţionali sunt capabili ca, prin intermediul unor tehnici de meditaţie şi relaxare, să diminueze cu până la 80% riscurile asociate bolilor vasculare şi nervoase. Sunt mulţi medici clasici care, pe lângă reţeta de medicamente, recomandă şi „practicarea meditaţiei”, în ideea că medicina înseamnă vindecarea fizică, iar meditaţia vindecarea spirituală. Dar această delimitare nu este una exclusivistă, de excludere. Metodele de operare se pot şi trebuie să se întrepătrundă. Meditaţia este mult mai profundă decât somnul, care, la rândul său, asigură calmul, considerat a fi condiţia esenţială a regenerării. Meditaţia nu se leagă „ombilical” de vreo formă cultică, dar în unele practici de vindecare creează un scut spiritual în faţa „atacurilor energetice negative” prin închiderea chakrelor cu un sigiliu de lumină.

Problemele legate de meditaţie, inclusiv de înţelegerea termenului, sunt complicate. În esenţă, însă, meditaţia nu este o „concentrare”, ci o „conştientizare”, este o stare fără voinţă şi o dilatare a conştientului, înseamnă pătrunderea în centrul fiinţei noastre, centru pe care maeştrii zen îl denumesc „chipul original”. Preoţii lama pot intra într-o meditaţie profundă, în care are loc reunirea naturii conştientului cu dimensiunea infinită a adevărului şi pot rămâne în aceeaşi poziţie zile întregi, în timp ce parcurg etapele preliminare proprii unei morţi fizice.

Totodată, meditaţia este mult mai eficientă pentru revigorarea gândirii pozitive decât exerciţiile fizice. De altfel, se spune că „acela care este fericit nu poate fi bolnav şi este în măsură să gândească pozitiv”. (Va urma)

Interviu de M. GROZA

Volumul Istoria medicinei alternative editat în limba română se găseşte la librăria Bibliofil (str. Kossuth) din Miercurea-Ciuc.

Comentarii:

comentarii