Joi, 18 iulie, la Miercurea-Ciuc
Lansare de carte: Mircea Cărtărescu – Nu striga niciodată ajutor, traducere în limba maghiară
Sala festivă a Primăriei municipiului Miercurea-Ciuc va găzdui joi, 18 iulie, începând cu ora 18:00, un eveniment deosebit: lansarea traducerii în limba maghiară a volumului de poezii Nu striga niciodată ajutor, de Mircea Cărtărescu, în prezenţa autorului. Volumul a apărut la editura BOOKART, din municipiul reşedinţă de judeţ, traducerea fiind realizată de scriitorul şi dramaturgul András Visky.
„În opinia mea este un eveniment important pentru oraşul nostru pentru că îl putem avea ca invitat pe cel mai titrat scriitor român cu ocazia lansării traducerii în limba maghiară a volumului de poezii Nu striga niciodată ajutor. De 30 de ani autorul nu a publicat versuri. Acestea au fost scrise în timpul pandemiei şi reflectă o stare sufletească specifică acelor timpuri. A şi avut o primire controversată, dar majoritatea criticilor apărute sunt pozitive. Traducătorul András Visky este şi el un renumit scriitor şi dramaturg. La editura noastră a mai apărut în traducere de Mircea Cărtărescu Enciclopedia zmeilor cu ilustraţiile originale ale lui Tudor Bănuş”, a transmis directorul editurii BOOKART, Hajdú Áron.
În cadrul evenimentului, care se va desfăşura în limba română, despre carte vor purta o discuţie autorul şi traducătorul, după care va avea loc şi o sesiune de autografe. „Orice carte a autorului este binevenită pentru a fi semnată, deoarece la faţa locului se vor putea achiziţiona doar cele două traduceri apărute la editura noastră”, a mai precizat directorul editurii BOOKART.