Secţia de oftalmologie a spitalului judeţean, închisă în perioada 22 iulie – 19 august din cauza concediilor
- Urgenţele vor fi preluate de un medic din Sfântu Gheorghe sau vor fi transferate la Odorheiu Secuiesc
Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc a anunţat pe pagina de Facebook, că secţia de oftalmologie şi-a sistat astăzi activitatea ca urmare a concediilor de odihnă. Până pe 20 august, când se va redeschide, cazurile de mare urgenţă vor fi transferate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Fogolyán Kristóf din Sfântu Gheorghe sau la secţia de oftalmologie a Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc în această perioadă.
De asemenea, în perioada 22 iulie – 19 august, transportul pacienţilor va fi asigurat, pe bază de recomandare medicală, de Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Harghita şi de spitalul din Miercurea-Ciuc.
Spitalul Judeţean de Urgenţă mai aminteşte faptul că „în cabinetele de specialitate aflate în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate asiguraţii beneficiază de consultaţii pe bază de bilet de trimitere şi sunt rezolvate urgenţele ce pot fi rezolvate în ambulatoriu. Conform Casei de Asigurări de Sănătate Harghita în Miercurea-Ciuc a fost încheiat contract cu cabinetul de oftalmologie din str. Lunca Mare, nr. 24/A/1”.
Nu în ultimul rând, tot pentru urgenţe, pacienţii se pot adresa Unităţii de Primiri Urgenţe. (L.C.)