Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Ziua de 24 februarie e cunoscută în popor ca dată de celebrare a obiceiului numit Dragobete. La aceeaşi dată, Biserica creştină sărbătoreşte aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul. Tradiţia populară ne învaţă că Dragobete este un zeu autohton al dragostei şi al bunei dispoziţii, celebrat la final de februarie sau început de martie, în funcţie de zona etnografică. El era un tânăr zeu, echivalent al unor divinităţi antice ale dragostei precum Osiris, Adonis, Eros şi Cupidon sau Năvalnicul din mitologia românească (I. Ghinoiu, 2020).
În diferite zone etnografice poartă diverse denumiri, precum Dragomir, Iovan, Iorgovan sau Cap de primăvară. Mitologia populară ni-l prezintă ca fiu al Dochiei, dar total opus ei. Astfel, spre deosebire de Dochia, Dragobete semnifică binele, iubirea, pozitivismul şi este patron al păsărilor care primăvara se adună în cârduri, îşi caută perechea şi îşi construiesc cuiburi. La fel fac şi tinerii din sate, care în această zi se adună în poieni sau pe lângă păduri, îmbrăcaţi de sărbătoare şi pleacă la cules de flori de primăvară. Acolo, ei fac şi un foc mare, pentru a se încălzi. La întoarcere, cei care se plac se sărută, iar gestul e interpretat ca o declaraţie publică ce va anunţa nunta în toamna aceluiaşi an (I. Godea, 2007).
În această zi, fetele strâng zăpadă dintr-o poiană curată, iar apa rezultată din neaua topită o păstrează tot anul, spălându-se cu ea atunci când vor să fie mai frumoase. Se spune că zăpada trimisă de Dragobete, numită „neaua zânelor”, poate păstra şi chiar spori frumuseţea cuiva pentru că e trimisă pe pământ de zâne şi e apărută din zâmbetul lor (I. Godea, 2007).
Cu ocazia zilei de Dragobete, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi (Historia.ro).
Mai mulţi specialişti au încercat să stabilească originile termenului. Astfel, Dragobete are cel mai probabil origini slave (drag), susţine Nicolae Constantinescu, etnolog la Universitatea din Bucureşti, care spune că nu există atestări documentare mai vechi de secolul XIX, în acest sens. Lingvistul Lazăr Şăineanu propune analogia cu „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, mulţime” (gândul.ro, feb. 2010). Al. Ciorănescu propune ca etimon cuvântul sârb „drugobrat”, ce s-ar traduce „cumnat” (România literară, 3 sept. 2009).
„Micul dicţionar academic” atestă folosirea termenului încă din 1774.
Cosmina Marcela OLTEAN (mncr.ro)
Foto: discover-romania.ro
