Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

O „prorocire” confirmată: Acta Carpatica II | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Cultură » O „prorocire” confirmată: Acta Carpatica II
O „prorocire” confirmată: Acta Carpatica II

O „prorocire” confirmată: Acta Carpatica II

Acta Carpatica II este a doua culegere de articole ştiinţifice tipărită de Editura Eurocarpatica după separarea tematică de anul trecut, când anuarul Angvstia s-a profilat pe arheologie, iar revista despre care facem aici vorbire şi-a rezervat temele istorie, etnografie şi sociologie.

Având în Colegiul de redacţie cincisprezece doctori în ştiinţe coordonaţi de neobositul Ioan Lăcătuşu, Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei este editat de Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei – Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Centrul European de Studii Covasna-Harghita şi Asociaţia Ştefadina.

Numărând peste 650 de pagini, Acta Carpatica II publică 36 de studii şi comunicări la secţiunea Istorie şi zece la Etnografie – Sociologie-Cultură, opt recenzii şi o Cronică a extraordinar de bogatei şi diversei activităţi a Centrului „Nicolae Colan” pe anul 2015, ce abia încape în 26 de pagini.

Comunicările publicate acoperă o arie tematică extrem de vastă şi multe denotă o acribie ştiinţifică remarcabilă. Avem studii care tratează probleme de maximă generalitate, cum este de pildă cel intitulat Istorie, tradiţie şi patrimoniu în spaţiul transilvănean: percepţii şi reprezentări (Liliana Trofin), dar şi texte care vizează punctual probleme locale, precum Aspecte din istoria învăţământului românesc din Iarăş, judeţul Covasna (C. Aitean-Taus), sau O familie de români din sud-estul Transilvaniei şi legăturile sale cu spaţiul extracarpatic (Anton Coşa), ori Nicolae Stroe din Sita Buzăului – luptător în rezistenţa anticomunistă (C. Bărăgan-Sporea) sau Un spion austro-ungar la Bucureşti: Iosif Nistor din Braşov (Alin Spânu).

Dr. Ioan Sabău-Pop publică în Acta Carpatica II un studiu aproape exhaustiv referitor la controversata temă a Bunurilor Private Ciuc, care a avut atâtea peripeţii în instanţă, începând cu reînfiinţarea asociaţiei de către două persoane fizice implicate politic, exploatându-se „inconştienţa justiţiei” (după expresia autorului), până la restituirea suspectă a unei clădiri imense, Gimnasium-ul de la Şumuleu. „Este de observat că în demersurile publice şi în instanţă, cei doi politicieni fac apel la consideraţiile din Raportul Zăroni – ministrul (analfabet – n.n.) Agriculturii în Guvernul Petru Groza. Foarte interesant, dacă nu cinic, se apelează tocmai la opiniile comuniştilor atât de blamaţi în alte situaţii de către aceşti reprezentanţi ai democraţiei. Este criticat legiuitorul agrar din anul 1921, care încă nu înţelegea chemarea vremei…, de unde desprindem concluzia că o înţelegea tov. Zăroni, Ana Pauker şi Luka László, Walter Roman, Nikolski şi camarila regelui”, conchide autorul studiului.

O bună parte a secţiunii etnologie este consacrată păstoritului şi industriilor ţărăneşti (instalaţii hidraulice). Cine nu ştie cum se „prepară” o bâtă ciobănească voineţeană, iată reţeta: Ciobanii tăiau lemnul, îl lăsau cu coaja pe el până se usca, apoi îl decojeau, îi formau măciulia, îl şlefuiau fin, cu sticlă ciobită. Îl ungeau cu slănină, cu untură şi îl afumau – acestea îi dădeau băţului rezistenţă în timp, scrie prof. Florentina Teacă. Lemnul pentru bâtă este greu de găsit. Cel mai bun este cornul, cel mai dur lemn european, datorită creşterii foarte lente. El creşte strâmb şi contorsionat, iar transformarea lui într-o bâtă perfect dreaptă este la rându-i o tehnică specială. Bâta ciobănească nu este un simplu obiect. El este un însemn, deoarece „nu orice cioban era vrednic de a purta bâta ciobănească; cei tineri şi nepricepuţi sau poate prea iuţi la mânie nu aveau voie să o poarte, li se dădea doar o nuia, numai după câţiva ani de ciobănie, baciul decidea dacă începătorul poate purta o bâtă”. În anumite situaţii, aflăm din studiul Bâta ciobănească – strajă, ajutor şi artă la ciobanii din Voineştii Covasnei, bâta putea avea rol de stâlp funerar.

Fireşte, din structura volumului nu lipsesc teme conivente împlinirii a 100 de ani de la Primul Război Mondial: „O radiografie a vulnerabilităţilor statului şi societăţii româneşti interbelice” de Dan Prisăcaru, „Silnicii şi represiuni suferite de locuitorii din Sita Buzăului în timpul Primului Război Mondial” (Corina Bărăgan-Sporea), „Participarea românilor din fostele judeţe Trei Scaune şi Odorhei la Primul Război Mondial” (Virgil Pană), „Complexitatea problemelor minoritare din perioada 1918-1931, care au determinat reînfiinţarea subsecretariatului de stat pentru minorităţi în timpul guvernării Iorga” (Traian Tr. Cepoiu), „Evacuarea Basarabiei, nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţa. Acte individuale de curaj şi demnitate care au salvat onoarea ţării şi a Armatei Române” (Dan Prisăcaru) etc.

Precizând că ziarul Informaţia Harghitei a publicat şi va mai publica unele lucrări cu dimensiuni rezonabile din sumarul Acta Carpatica II – Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei, reiterăm cu bucurie o „prorocire” exprimată la apariţia numărului I al revistei şi confirmată astăzi prin fapte: Acta Carpatica este o publicaţie căreia-i prevedem un destin cultural de excepţie.

Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. Mult succes!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.