Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Explorând sănătatea reproductivă: De la primul consult ginecologic la prevenţie şi educaţie | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 27 aprilie 2024
Home » Sănătate » Explorând sănătatea reproductivă: De la primul consult ginecologic la prevenţie şi educaţie
Explorând sănătatea reproductivă: De la primul consult ginecologic la prevenţie şi educaţie

Explorând sănătatea reproductivă: De la primul consult ginecologic la prevenţie şi educaţie

  • Interviu cu dr. Major-Rácz Tímea, medic specialist obstetrică-ginecologie la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea-Ciuc

Sănătatea reproductivă este un aspect crucial al bunăstării noastre generale, iar consultaţiile ginecologice joacă un rol semnificativ în menţinerea acesteia. În acest articol, realizat cu sprijinul dr. Major-Rácz Tímea, vom explora momentul potrivit pentru prima vizită la ginecolog, semnele care ar trebui să ne alarmeze şi modalităţile de prevenire a afecţiunilor ginecologice.

Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le poate auzi un medic ginecolog este „la ce vârstă ar trebui să aibă o fată primul consult ginecologic?”, în această privinţă, dr. Major-Rácz Tímea ne explică faptul că aceasta este o întrebare legitimă, însă răspunsul nu este unul simplu sau universal, pentru că nu există o vârstă specifică la care ne este indicat să ne prezentăm pentru prima dată la ginecolog. Potrivit acesteia, aducerea unei tinere, la o vârstă destul de fragedă, poate fi o experienţă traumatizantă, mai ales dacă nu există o indicaţie specifică că ar avea nevoie. „Este o traumă pentru copil să fie adus la ginecolog, să fie pus pe o masă ginecologică, mai ales dacă nu are nicio indicaţie pentru care să vină. (…) În cazul în care este nevoie de un consult, o să fie făcută o ecografie abdominală, nu traumatizăm, nu o punem pe masa ginecologică să verificăm organele genitale externe”, subliniază dr. Major-Rácz Tímea.

Însă, medicul ne explică faptul că există anumite situaţii în care este indicat ca o fată să fie adusă la un consult, mai ales dacă aceasta simte dureri abdominale severe în timpul menstruaţiei sau în alte momente ale ciclului menstrual, dacă are sângerări abundente sau alte simptome neobişnuite. Totodată, începerea vieţii sexuale este un moment potrivit pentru primul consult ginecologic. Dr. Major-Rácz Tímea subliniază faptul că este important ca la aproximativ 3 ani de la debutul vieţii sexuale să se facă un consult şi pentru testul Babeş-Papanicolau, fiind o metodă foarte bună pentru a găsi o schimbare la nivelul colului uterin care ar putea duce la cancer.

Principalele afecţiuni şi simptome care necesită atenţie medicală

Conform interlocutorului nostru, ciclurile menstruale neregulate reprezintă unul dintre semnele pe care le observăm frecvent şi care pot indica o problemă. Dacă după vârsta de 18 ani aveţi cicluri menstruale neregulate sau dacă experimentaţi dureri intense în timpul ciclului menstrual, sângerări abundente sau orice alt simptom care vă provoacă disconfort, este recomandat să se facă un consult ginecologic. „Dacă avem orice simptomatologie care dă un sentiment de disconfort, atunci ne putem adresa medicului”, ne indică specialistul.

De asemenea, medicul ne spune faptul că scurgerile vaginale pot fi un indicator al sănătăţii reproductive. Scurgerile normale sunt albicioase şi nu au miros neplăcut. Însă dacă observaţi scurgeri abundente, cu un miros neplăcut sau de o culoare neobişnuită, este important să consultaţi un medic.

Importanţa prevenţiei

Potrivit dr. Major-Rácz Tímea, prevenţia joacă un rol important în menţinerea sănătăţii reproductive. Educaţia sexuală, atât pentru fete, cât şi pentru băieţi este esenţială pentru a-i informa despre riscurile şi modalităţile de prevenire a afecţiunilor ginecologice.

Totodată, utilizarea regulată a prezervativelor poate reduce riscul de infecţii cu transmitere sexuală, protejează împotriva sarcinilor nedorite.

Vaccinarea împotriva HPV (Human Papilloma Virus) este, de asemenea, importantă pentru prevenirea infecţiilor cu acest virus, care pot duce la afecţiuni precum cancerul de col uterin. „Este recomandat ca atât fetele cât şi băieţii să fie vaccinaţi împotriva HPV”, precizează specialistul.

În cadrul discuţiei am întrebat-o pe dr. Major-Rácz Tímea dacă sunt paciente care vin la specialist cu anumite mituri legate de această specialitate. Aceasta ne-a răspuns că da, sunt destule mituri pe care le aude, mai ales atunci când vine vorba despre pacientele care doresc să rămână însărcinate. „Ideea că ridicarea picioarelor spre tavan după contactul sexual poate îmbunătăţi şansele de concepţie este doar un mit şi nu are nicio bază ştiinţifică”, precizează medicul.

În plus, medicul ginecolog ne spune că tot mai des sunt tinere care se confruntă cu cicluri menstruale neregulate. Acest lucru poate fi influenţat şi de stilul de viaţă, inclusiv alimentaţia şi nivelul de activitate fizică. Promovarea unui stil de viaţă sănătos, care include o alimentaţie echilibrată şi exerciţii fizice regulate, poate contribui la menţinerea sănătăţii reproductive. Legat de acest subiect, dr. Major-Rácz Tímea ne recomandă aplicaţiile mobile prin care putem urmări parcursul ciclului menstrual, astfel încât să ne dăm seama dacă este o problemă sau nu. „Dacă se dereglează din cauza stresului, poate avem examene, poate plecăm undeva, ne mutam, atunci este normal, pentru că se întâmpla o dată, nu este ceva regulat”, ne explică medicul.

Provocarea specialităţii medicale

„Eu cred ca este cea mai frumoasă specialitate, avem satisfacţia de a urmări o pacientă care doreşte să rămână însărcinată. Urmărim creşterea fătului, suntem acolo în momentul magic în care femeile devin mame, când se formează o familie, ea, copilul şi tatăl. Avem contact mereu cu pacientele, iar provocarea este exact asta, faptul că  într-un moment ai minim doi pacienţi, simultan, mama şi fătul, dacă se întâmplă orice, mereu ne gândim că sunt două persoane. La celelalte specialităţi, ca şi în ginecologie, mereu este un pacient, la care trebuie să-i găsim boala, să punem un diagnostic, iar în obstetrică, din fericire, în majoritatea cazurilor avem o pacientă aptă, sănătoasă, care a obţinut o sarcină unde ambii sunt bine, suntem acolo astfel încât parcursul să fie unul bun. Avem un balans, mereu primim o viaţa nouă”, ne dezvăluie dr. Major-Rácz Tímea.

EMILIA Ş.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.