Patru lupi au intrat în gospodăria unui localnic din comuna Feliceni şi i-au ucis 13 oi
Patru lupi au intrat în gospodăria unui localnic din comuna Feliceni şi i-au ucis toate cele 13 oi aflate în...
Patru lupi au intrat în gospodăria unui localnic din comuna Feliceni şi i-au ucis toate cele 13 oi aflate în...
Enunţul din titlu aparţine preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, care, la încheierea şedinţei ordinare de la sfârşitul lunii septembrie 2015, i-a...
Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură şi civilizaţie” de la Izvoru-Mureşului „Atâta vreme cât manualele...
Ieri, Tribunalul Harghita a dat pronunţarea în Apelul înaintat de Asociaţia Composesorală Bunurile Private din Ciuc (ACBPC) împotriva unei decizii...
Şeful Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului Covasna, Mircea Diacon, a fost agresat vinerea trecută într-o benzinărie din municipiul Sfântu-Gheorghe. Agresorii, doi...
După mai bine de o lună, maşina Poliţiei Locale a fost inscripţionată bilingv, cum prevede legea În urmă cu...
Izvoru-Mureşului: Întâlnirea reprezentanţilor comunităţii româneşti din Harghita Sâmbătă, la Izvoru-Mureşului a avut loc Întâlnirea reprezentanţilor comunităţii româneşti din judeţul Harghita,...
Până la intervenţia forţelor de ordine agresorii au distrus mai multe geamuri de la două imobile şi au atacat o...
În cadrul şedinţei, reprezentanţii consiliilor judeţene şi a localităţilor au discutat despre modul în care se poate îmbunătăţi absorbţia fondurilor...
În municipiul Miercurea-Ciuc pregătirea sistemului public de distribuţie a energiei termice pentru sezonul de încălzire 2015-2016 a început în data...