Cândva protejate, narcisele sălbatice au ajuns la mila oamenilor | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 26 iunie 2022
Home » Agricultură/Ecologie » Cândva protejate, narcisele sălbatice au ajuns la mila oamenilor
Cândva protejate, narcisele sălbatice au ajuns la mila oamenilor

Cândva protejate, narcisele sălbatice au ajuns la mila oamenilor

  • Mihály István, consilier Arii Protejate APM: „Ruperea constantă a florilor de către vizitatori va duce în timp la dispariţia poienilor de narcise”

Este sezonul narciselor în Harghita şi milioane de flori oferă un spectacol vizual de excepţie, înmiresmând aerul cu arome inconfundabile la fiecare adiere. În poienile dispersate pe raza judeţului, narcisele sălbatice înfloresc pe o suprafaţă de aproximativ 500 de hectare.

În prezent, cea mai mare poiană de narcise, de 160 de hectare, se găseşte în zona Dealu, urmată de poiana din pasul Ţechend, cu 89 de hectare şi de poiana de la Vlăhiţa, care mai are circa 40 de hectare. În urmă cu un deceniu, poate mai bine, cea din urmă a fost cea dintâi, ocupând cea mai mare suprafaţă acoperită până la refuz de narcise. Avea chiar şi propriul Festival închinat acestei minunăţii arătoase şi frumos mirositoare, dar a devenit din ce în ce mai mică, în noile condiţii legale, care mai protejează doar narcisele sălbatice aflate în arii protejate. Nici narcisa şi nici floarea de colţ nu mai fac obiectul normativelor la nivel naţional, nu mai apar ca plante ocrotite nici în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 49 din 2007 şi nici în Legea nr. 57 din 2007. O singură poiană apare ca ocrotită la nivel judeţean, prin Hotărârea nr. 162/2005 a Consiliului Judeţean Harghita privind protecţia valorilor naturale de pe teritoriul judeţului, cea de la Lueta, care se desfăşoară pe o suprafaţă de 20 de hectare.

Mii de turişti şi localnici sunt atraşi în special la sfârşit de săptămână de peisajele picturale oferite de poienile cu narcise din Harghita şi totuşi atât de vii şi atât de puţin protejate. Sunt plante de origine mediteraneană, care iubesc apa şi fâneţele pe care le populează în fiecare primăvară. Din nefericire, nu prea beneficiază nici de protecţie la nivel naţional şi nici de cea locală, de vreme ce din ce în ce mai multe pete de pământ dezgolit îşi fac loc în marea albă de flori divine.

De vreme ce nu mai sunt amenzi şi nici restricţii, vizitatorii nu se mai rezumă la admirat, ci pleacă cu braţele pline de narcise, care se ofilesc până acasă şi nici o căldare de apă nu le readuce la viaţă. Şi atunci, la ce bun să le scoată din mediul lor natural, de vreme ce nici ei şi nici alţii nu se mai pot bucura de frumuseţea lor? Unei flori sălbatice îi stă bine în mediul ei natural, unde trăieşte chiar şi trei săptămâni.

„Oamenii nu înţeleg că această plantă se înmulţeşte nu doar prin bulbi, ci şi prin seminţele din flori. Aşa au fost concepute. Odată rupte, se duc şi seminţele, iar ciclul de regenerare este de trei ani. În ultimii zece ani, acest aspect se vede foarte clar, în special la Vlăhiţa, dar şi în alte zone. Practic, acolo poiana nu mai există, chiar dacă plante mai există, pentru că nu mai au abundenţa de altădată. Ruperea constantă a florilor de către vizitatori răneşte plantele şi în timp va duce la dispariţia poienilor. Şi chiar dacă legile noi nu le mai includ în Lista roşie a plantelor protejate, ar trebui să se ţină cont de prevederile legilor mai vechi, care nu au fost niciodată abrogate”, ne spune Mihály István, consilier la Departamentul Arii Protejate al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Harghita.

Protejarea speciilor de plante şi animale s-a aflat printre preocupările naturaliştilor încă de la începuturile mişcării de conservare a naturii în România.

Aflăm de la interlocutorul nostru că ele se regăsesc la sfârşitul secolului al XIX-lea, când Societatea de Geografie din România, înfiinţată în 1875, a evidenţiat rolul deosebit al cunoaşterii ştiinţifice a peisajului carpatin şi importanţa menţinerii naturii într-o formă nealterată.

Anul 1925 a fost unul de referinţă în activitatea de protecţie a naturii în ţara noastră, datorită apariţiei Asociaţiei „Turing – Clubul României”, care avea ca membri-fondatori cei mai importanţi naturalişti ai vremii, între ei şi savantul Emil Racoviţă, obiectivul major al acesteia fiind „apărarea monumentelor naturii şi educarea turiştilor pentru respectarea acestora.

Primul pas în legiferarea protecţiei naturii în România a fost făcut în anul 1928, când la primul Congres al Naturaliştilor Emil Racoviţă a propus elaborarea unei legi referitoare la protecţia naturii în România. Legea nr. 213 „pentru protecţia naturii în România” avea să apară în 7 iulie 1930 şi nu a fost abrogată până în prezent. Comisia Monumentelor Naturii a preluat toate valorile naturale care au fost declarate şi/sau propuse în perioada 1930-1943, iar între acestea figurează şi narcisa sălbatică.

În vigoare este şi Decretul nr. 237 din 1950 „pentru ocrotirea monumentelor naturii din Republica Populară Română”, care prevede că „sunt monumente ale naturii acele terenuri care, prin animalele şi plantele ce trăiesc pe ele, prezintă o deosebită însemnătate ştiinţifică sau estetică, precum şi toate acelea care, prin frumuseţea lor naturală sau interesul ştiinţific ce prezintă, sunt demne de a fi conservate şi trecute posterităţii”.

La rândul ei, Legea nr. 13 din 1993 pentru aderarea României la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979, include speciile de narcise existente în flora spontană: fiind ocrotite la nivel european. Şi aceasta este în vigoare.

Nu se ştie din ce raţiuni, în noile normative, precum Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 57 din 2007 şi Legea nr. 49 din 2011, ambele privind „regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice”, nu mai apar nici floarea de colţ şi nici narcisa.

„Mesajul nostru ar fi ca oamenii să dea dovadă de decenţă. Sunt frumoase, sunt plăcut mirositoare, dar trebuie să înţelegem că este bine să ne bucurăm de ele acolo, pe pajişte, ca să putem să facem acest lucru şi în anii care vin”, concluzionează consilierul Mihály István.

***

Elegante, delicate, emanând adieri seducătoare, narcisele sunt plante foarte valoroase. Erau folosite încă din Antichitate, în diverse scopuri. Romanii au preparat din florile acestor plante unguente deosebit de apreciate nu numai pentru mirosul plăcut pe care-l lăsau pe piele, ci şi pentru proprietăţile antiseptice, calmante şi regeneratoare în cazul ţesuturilor vătămate. Şi întotdeauna au făcut-o cu măsură, ca să aibă şi altă dată.

Arabii le-au utilizat în crearea parfumurilor, uleiul extras din narcise având un miros puternic şi bogat, rememorând mireasma frunzelor verzi, cu note de iasomie şi zambilă, dar în tratamentele împotriva căderii părului.

În Franţa, graţie proprietăţilor sedative şi relaxante, extrasul din florile de narcisă se întrebuinţa pentru tratarea epilepsiei şi isteriei, în vreme ce în China, această floare era şi este încă asociată cu norocul.

Povestirile fabuloase cu caracter sacru, despre eroi legendari, consemnează că denumirea acestei plante ar veni din mitologia greacă, de la numele tânărului Narcissus, care s-ar fi îndrăgostit de propria imagine reflectată în apele unui lac. „Dorind să îşi îmbrăţişeze frumosul chip, a alunecat în apă şi a murit. Pe malul lacului a apărut floarea de narcisă în locul unde a stat Narcissus”, evocă legenda.

Potrivit miturilor creştine, narcisa a fost prima floare din Grădina Ghetsimani apărută la Învierea lui Iisus Hristos. Astfel, ea a intrat în credinţa mai multor ţări europene, simbolizând renaşterea şi învierea.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.