Arc intercultural peste timp

Recent a apărut un volum de studii şi documente intitulat Legături culturale româno-maghiare sub semnătura cunoscutului scriitor Valentin Trifescu. Autorul specifică în cuvântul său introductiv că prin apariţia acestei lucrări nu doreşte să convingă sau să polemizeze pe marginea aşa-zisului „adevăr istoric”, considerând că o „bună subiectivitate” este mult mai reală şi mai valoroasă, decât o „rea obiectivitate”. Acest fapt îl argumentează şi în prefaţa volumului prof. dr. Erika-Maria Tódor, menţionând varietatea conţinuturilor cărţii, care cuprinde: „Studii, recenzii, confesiuni… acestea sunt formele alese de autor pentru a ne oferi iniţieri în destine şi biografii ale unor intelectuali ai vremii, ele fiind prezentate printr-un stil elegant, presărat din când în când cu note melancolice”.

Cuceritoare şi interesante sunt paginile lucrării datorită modului cum sunt evidenţiate faptele de scriitură şi originea textelor, care s-au perindat prin faţa exigentului cercetător. După ce clarifică noţiunile de „minoritar” şi „alteritate” legate de specificul literar şi cultural al Transilvaniei după Primul Război Mondial, redă un citat interesant din scrierile publicistului maghiar Dezső László „… condiţia de minoritar a devenit o calitate, nu un defect, o şansă de îmbogăţire a filonului naţional, prin contactele şi schimburile cu alteritatea”. Acestea sunt completate cu afirmaţia omului de cultură ardelean Kós Károly, care „…a pledat pentru o integrare a maghiarilor în cadrul României prin muncă, în condiţiile respectării unei autonomii naţionale maghiare bazate pe trecutul istoric”.

Pagini interesante acordă autorul istoricului literar Ion Chinezu, primul român care a dedicat o istorie literaturii maghiarilor din România şi care a pledat pentru o literatură originală, ca şi pentru dialogul intercultural. În acelaşi timp, a definit foarte bine statutul literaturii provinciale maghiare din perioada austro-ungară, dar şi condiţiile noi în care s-a putut dezvolta o literatură maghiară originală şi de calitate în Transilvania.

Istoricul şi criticul literar Gheorghe Manolache, cu stagii didactice şi în judeţul Harghita, pornind de la analiza conceptului „localism creator” afirmă într-una din lucrările sale că „…provincia literară rămâne o structură secundară independentă – tocmai prin tensiunea care se menţine între ea şi centru… chiar dacă nu se anulează reciproc, provincia şi centrul literar nu se contopesc totuşi, spre a realiza sinteza culturală”.

În activitatea sa de cercetare, V. Trifescu descoperă o personalitate mai puţin cunoscută, Iancu Azapu, care într-o broşură intitulată „Ardealul ardelenilor” îşi exprimă propriile idei referitoare la situaţia politică, economică şi culturală a Transilvaniei după Primul Război Mondial. Pentru el „Transilvania este a transilvănenilor, iar prin aceasta se înţelege faptul că este a tuturor populaţiilor care o locuiesc, indiferent de etnie”. Iancu Azapu desfiinţează mitul „bunului împărat” care se bucura de o înaltă consideraţie printre românii ardeleni, argumentând cu intrigile semănate de Curtea Vieneză între români şi maghiari, mai ales când au avut loc mişcările revoluţionare în Ardeal.

Merită să acordăm o atenţie aparte conceptului propus de prof. dr. Balázs Lajos referitor la „omul-pârleaz” bazat pe experienţa sa didactică şi pe munca ştiinţifică. Universitarul porneşte de la faptul că numele, de regulă, este legat de soarta omului, ilustrat şi în monografiile elaborate de autor prin forma dialogului intercultural de supravieţuire identitară. V. Trifescu îl consideră pe ilustrul pedagog un reprezentant de seamă al tipului de „om pârleaz”, încheind studiul astfel: „credem că secuii îşi pot apăra specificitatea şi prin păstrarea unei legături funcţionale cu alteritatea românească, urmând calea de aur dată de paradoxul deschiderii-închise şi al închiderii-deschise date de pârleaz”.

În pagini memorabile ale volumului ne atrag atenţia valoroasele contribuţii aduse la relaţiile culturale româno-maghiare de mari cărturari, precum François Bréda, Hubert Rossel, Ionuţ Codrea, Timea Lelik, Claudiu Călin, Anca Elisabeta Tatay, Enikő Pál, Susana-Monica Tapodi şi Felician Pop.

Cartea are o importanţă deosebită din punct de vedere ştiinţific prin viziunea autorului asupra imaginii conceptelor, elementelor spirituale, preceptelor şi schimbărilor care şi-au pus amprenta pe legăturile literare şi culturale româno-maghiare în lumina noilor condiţii interculturale.

Bogata bibliografie şi originea textelor completează în mod fericit conţinutul cărţii.

Busuioc Stelian
Dr. György Géza-Árpád

Comentarii:

comentarii