Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

12 comune harghitene au fost vizitate de o caravană medicală mobilă | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Sănătate » 12 comune harghitene au fost vizitate de o caravană medicală mobilă
12 comune harghitene au fost vizitate de o caravană medicală mobilă
Carrying out a description of the radiographs of a patient with COPD

12 comune harghitene au fost vizitate de o caravană medicală mobilă

  • Nu au fost identificate cazuri de TBC în judeţ în urma examinărilor radiologice efectuate în cadrul unui program de screening pentru depistarea activă a tuberculozei în rândul populaţiei din mediul rural

Peste 1.200 de persoane din judeţul Harghita au beneficiat de examinare radiologică în cadrul unui program de screening TBC pentru depistarea activă a tuberculozei în rândul populaţiei din mediul rural, derulat la sfârşitul anului trecut în judeţ. În cadrul programului, o caravană medicală mobilă a Institului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti s-a deplasat în 12 comune harghitene, respectiv Atid, Cârţa, Ciucsângeorgiu, Corund, Dârjiu, Ditrău, Gălăuţaş, Sărmaş, Tulgheş, Ulieş, Sândominic şi Porumbeni pentru a furniza servicii medicale gratuite pentru sănătatea plămânilor şi depistarea precoce a tuberculozei. Directoarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Harghita, dr. Tar Gyöngyi, a declarat că pe baza imaginilor radiologice nu a fost înregistrat niciun caz de TBC în urma examinărilor efectuate, dar au fost însă depistate alte boli pulmonare, ceea ce demonstrează că acest program este unul foarte util.

„Pentru noi, acest proiect din care am avut norocul să facem parte, a fost un foarte bun exemplu şi un foarte bun început, aşa considerăm noi, pentru că activitatea de screening, practic, în bolile care reprezintă o mare povară atât pe sistemul sanitar, cât mai mult pe toată societatea, trebuie să continue şi să ia un avânt. Nu s-a întâmplat până acum. Şi pandemia, adică infecţia COVID a contribuit, pe plan general, la evidenţierea importanţei prevenţiei, screening-ului, adică unei alte abordări a bolilor, în general. Sperăm că tot ce am încercat noi, cu voce suavă, să spunem, până acum, faţă de alte sisteme, instituţii, ale societăţii acum a reuşit să ajungă la urechile, chiar la nivel foarte înalt, a finanţatorilor, în primul rând. Şi Uniunea Europeană a conştientizat că trebuie investit în aceste domenii, în screening, în prevenţie. Nu e suficient să se lase în competenţa naţională aceste probleme, pentru că nu toate ţările au un background şi un trecut, un istoric foarte important în acest sens. Deci, trebuie să conlucrăm şi bolile trec graniţele, e evident. Şi TBC-ul este tipic o astfel de boală şi de aceasta, având în vedere faptul că România stă cam pe ultimul loc din Uniunea Europeană, adică avem cele mai multe cazuri şi multe cazuri rezistente la mai multe tuberculostatice, noi avem mult de lucru”, a afirmat dr. Tar Gyongyi.

Aceasta a adăugat că din fericire, judeţul Harghita reprezintă un exemplu bun, situându-se de mai mulţi ani pe cel mai „favorabil” loc în ţară în ceea ce priveşte prevalenţa cazurilor de tuberculoză.

„Din acest motiv, proiectul a avut şi o importanţă mare pentru noi, să vedem dacă acest lucru este într-adevăr aşa. Deci, a fost un motiv să verificăm încă o dată cifrele noastre, tocmai în cadrul categoriilor celor mai defavorizate şi tocmai în locurile cele mai potrivite, adică în comunităţi rurale, unde nu ajunge, eventual, medicul specialist, nu ajunge nici pacientul la spitale unde funcţionează aceste cabinete de specialitate de TBC. Deci, am avut oportunitatea să verificăm dacă într-adevăr e poziţia noastră atât de bună sau sunt şi cazuri ascunse. Din fericire, rezultatele arată că cifrele de până acum au fost corecte. Am avut o participare bună şi trebuie să laud pe toată lumea care a contribuit la organizarea acestei caravane, am avut chiar o echipă bună şi am avut oportunitatea să atragem multe persoane din comunităţile cele mai îndepărtate. Le-am ales cu grijă şi am încercat să ducem la maxim disponibilitatea echipei medicale din Bucureşti, care a fost chiar pentru noi un exemplu bun, cum, cu sacrificiu profesional, poţi adăuga un plus proiectelor profesioniste şi am reuşit să vedem, practic, să verificăm radiologic şi biologic 1.222 de persoane, ceea ce e foarte bine. Şi, având în vedere că judeţul a fost acoperit, ar mai fi fost, bineînţeles, localităţi unde am vrut să ajungem, dar atâta ne-a fost dat şi limitele trebuia să le acceptăm, pentru că şi personalul care face aceste investigaţii riscă o expunere radiologică care nu putea fi depăşită”, a precizat dr. Tar Gyongyi.

Directoarea DSP Harghita a menţionat că nu este suficientă o strategie de sănătate numai la nivel naţional şi este important să existe şi pe plan local o strategie pentru depistarea unor astfel de boli, pentru că s-a putut constata cu prilejul derulării programului de screening amintit că acesta este util, că oamenii se prezintă la examinare şi sunt interesaţi, în unele cazuri formându-se şi cozi în faţa autospecialei caravanei medicale.

Caravana „Screening TBC” face parte din cel mai mare proiect de depistare activă a tuberculozei derulat de România în ultimii 30 de ani – „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”, proiect finanţat din fonduri europene şi implementat la nivel naţional de către Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii. Caravana medicală mobilă este dotată cu aparatură de radiologie şi diagnostic molecular rapid – cea mai avansată metodă de identificare a infecţiei cu bacilul tuberculozei – precum şi un program de inteligenţă artificială care ajută la depistarea tuberculozei şi a altor 14 patologii pulmonare. Serviciile medicale ale caravanei sunt asigurate de personalul medical specializat.

Timp de patru săptămâni echipajul medical al caravanei a asigurat, în judeţul Harghita, accesul facil, aproape de casă la consultaţiile medicale puse la dispoziţie în cabinetul mobil. O echipă formată din 4 persoane de la DSP Harghita a însoţit în fiecare zi caravana pentru a sprijini echipa medicală în realizarea screeningului. Echipa a participat la mobilizarea persoanelor, la înregistrarea datelor medicale, a facilitat comunicarea dintre personalul medical şi beneficiarii proiectului. Pentru facilitarea accesului persoanelor din satele mai îndepărtate ale comunelor vizate, au fost cazuri în care primăriile au asigurat transportul cu autoturismul din dotarea proprie (Ciucsângeorgiu, Ditrău). În cazul persoanelor eligibile din comunele neselectate pentru screening, care au dorit această investigaţie sau au fost trimişi de medicii de familie, primăria a asigurat transportul până la caravana cea mai apropiată. De exemplu, primăriile din Ciumani şi Lăzarea au asigurat accesul la caravana din Ditrău, iar primăria comunei Dăneşti a asigurat accesul la caravana din Sândominic. În rest, locuitorii s-au organizat între ei şi au asigurat transportul dintre domiciliu şi caravană pentru aparţinători, rude, vecini vârstnici, bolnavi cronici sau pentru persoanele cu dizabilităţi. Programul de screening pentru depistarea activă a tuberculozei în rândul populaţiei din mediul rural s-a derulat în judeţul Harghita în perioada 14 noiembrie-16 decembrie 2022.

E.G.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.