În Sud-Estul şi Estul Transilvaniei sunt amintite în repertoriile arheologice mai bine de 40 de puncte fortificate – cetăţi atribuite dacilor din perioada clasică (I) | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 17 iulie 2019
Home » Cultură » În Sud-Estul şi Estul Transilvaniei sunt amintite în repertoriile arheologice mai bine de 40 de puncte fortificate – cetăţi atribuite dacilor din perioada clasică (I)
În Sud-Estul şi Estul Transilvaniei sunt amintite în repertoriile arheologice mai bine de 40 de puncte fortificate – cetăţi atribuite dacilor din perioada clasică (I)

În Sud-Estul şi Estul Transilvaniei sunt amintite în repertoriile arheologice mai bine de 40 de puncte fortificate – cetăţi atribuite dacilor din perioada clasică (I)

 Interviu cu dr. Dan Buzea, de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, despre cercetările arheologice şi aşezările dacice de pe raza judeţului Harghita şi împrejurimi

 În cadrul unui proiect coordonat de Magdalena Ştefan (Institutul de Arheologie şi Istoria Artei Cluj-Napoca), Dan Ştefan (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti) şi Dan Buzea (Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu-Gheorghe), cetăţi dacice din Harghita au fost studiate cu ajutorul tehnologiilor non-invazive, reaşezându-se documentaţia topografică a repertoriilor arheologice existente pe baze moderne

 

– În ultimul an s-a derulat un proiect de reevaluare a cetăţilor dacice din Harghita şi Covasna. Vorbiţi-ne puţin despre acest proiect.

– Începând din mai 2014 şi până în septembrie anul acesta, patrimoniul arheologic al regiunii Estului Transilvaniei beneficiază de atenţia a două proiecte de cercetare postdoctorală finanţate prin proiectul „Minerva. Cooperare pentru cariera de elită în cercetarea doctorală şi postdoctorală, cod contract: POSDRU/159/1.5/S/137832, proiect co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013”. Un proiect postdoctoral a fost dedicat siturilor de epocă dacică, fiind derulat prin intermediul Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca – Institutul de Arheologie şi Istoria Artei (prin dr. Magdalena Ştefan) şi cel de-al doilea siturilor de epocă neolitică aparţinând culturii Ariuşd, patronat de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (prin dr. Dan Buzea de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni).

Ambele proiecte investighează originalitatea culturii materiale şi organizarea habitatului, fiecare centrat pe epoca sa de interes, în contextul geografic şi cultural special al depresiunilor intramontane din Estul Transilvaniei – ca spaţiu tradiţional de contact şi interferenţă culturală între civilizaţiile intracarpatice şi cele ponto-danubiene. Cele două proiecte au avut o semnificativă componentă de cercetare de teren bazată pe aportul tehnologiilor non-invazive ca geofizica şi teledetecţia, propunându-şi să reaşeze, pe baze moderne, documentaţia topografică a repertoriilor arheologice existente. Tehnologiile folosite au fost dezvoltate în cadrul altui program postdoctoral (UEFISCDI, programul PN II, Resurse Umane – PD) de către dr. Dan Ştefan (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” Bucureşti).

Dintre concluziile importante ale acestui efort s-a desprins destul de devreme ideea că, nu în puţine situaţii, siturile cheie ale celor două epoci coincid ca amplasament; în special cetăţile dacice, mult mai numeroase, tind să ocupe poziţii în teren folosite şi în epoci mai vechi sau mai noi. Această suprapunere le transformă într-un element reprezentativ al peisajului arheologic din acest spaţiu, şi în prezent caracterizat prin multiculturalitate, demonstrând pe de o parte vitalitatea civilizaţiei dacice din Estul Transilvaniei, dar şi valoarea lor de monumente cu o identitate complexă, cu adevărat element de patrimoniu cultural al locului.

Deşi în zona depresiunilor din Sud-Estul şi Estul Transilvaniei sunt amintite în repertoriile arheologice mai bine de 40 de puncte fortificate – cetăţi atribuite dacilor din perioada clasică, monumentele în sine, dar şi fenomenele cultural-istorice pe care le reprezintă – sunt prea puţin accesibile publicului larg ori specialiştilor. Trimiterile topografice sunt adesea extrem de vagi, uneori contradictorii, folosindu-se referinţe descriptive, în nici un caz coordonate absolute. Pentru o bună parte din cetăţi interpretarea lor ca atare se bazează pe menţiuni vechi, neverificate sistematic în teren. Doar în 5 cetăţi s-au derulat săpături în ultimii 15 ani, în timp ce pentru alte 7 situri data ultimei cercetări nu este mai nouă de anii 1930, iar săpături arheologice se desfăşoară în prezent doar la Cetatea Zânelor, în Covasna, singura cetate dacică din Estul Transilvaniei care se bucură de o mai mare vizibilitate. Cartea d-nei dr. Viorica Crişan, responsabila săpăturilor de la Cetatea Zânelor – Dacii din Estul Transilvaniei (2000) rămâne, de altfel, cea mai completă sinteză a epocii în această regiune, disponibilă în prezent.

Progresul ştiinţific în domeniu nu se va putea realiza fără cercetări de teren noi care să lămurească în timp variata gamă de incertitudini ştiinţifice – de localizare, tipologie, cronologie, funcţionalitate. Dacă admitem că săpăturile arheologice, deşi cele mai grăitoare prin rezultate, sunt scumpe şi de durată, identificăm ca esenţială includerea acestor situri în proiecte de investigaţii non invazive (geofizice, teledetecţie, aerofotografie, arheologia peisajului) care ar putea în timp considerabil mai scurt să aducă numeroase informaţii relevante.

Jigodin III

Jigodin III

În cadrul proiectului Minerva au fost identificate şi înregistrate, cu mijloace topografice, câteva dintre cele mai importante dintre cetăţile dacice cunoscute din cercetările anterioare (Cetăţile dacice de la Jigodin I-III, Cetatea Fetei de la Olteni, Cetatea Zânelor de la Covasna, Cetatea dacică de la Teliu), au fost derulate investigaţii geofizice, analize de teledetecţie şi studii complexe de arheologia peisajului prin care au fost descoperite şi înregistrate structuri noi (turnuri şi fortificaţii secundare, aşezări şi alte elemente de habitat).

 

 Un nou sit lângă Miercurea-Ciuc: Jigodin IV apare ca o mică fortăreaţă sau turn de veghe împrejmuit cu un şanţ, parte din sistemul defensiv

Ceasca dacica 1

Ceașcă dacică – Jigodin IV

– Care sunt rezultatele proiectului? Şi aş dori să vă referiţi mai mult pe datele ce privesc judeţul Harghita.

– În mod tradiţional arheologii fac săpături în zonele de maximă concentrare a vestigiilor dintr-un sit, în interiorul fortificaţiilor, teritoriile imediat sau mediu adiacente fiind deseori neglijate. Asta face ca, de fapt, să nu ştim dacă zonele fortificate sunt doar cartiere din aşezări mai mari şi nici care era anvergura activităţilor umane din trecut. În prezentul proiect, metodele moderne non invazive, ca o completare la săpătură care este o metodă invazivă, au tocmai acest rol de a oferi informaţii la scară mai largă şi a integra fortificaţiile în mediul ambiant. În cadrul proiectului s-a obţinut documentaţie topografică de calitate pentru cetăţile din zona Jigodin, s-au realizat fotografii aeriene de la joasă altitudine care au permis detectarea unor structuri îngropate şi s-au demarat prime investigaţii geofizice.

Cel mai important rezultat al acestui proiect îl reprezintă descoperirea unui nou sit fortificat de mici dimensiuni – denumit Jigodin IV – databil în perioada secolelor I î.Hr. – I d.Hr., în apropiere de oraşul Miercurea-Ciuc, într-un areal în care, pe o rază de câţiva km de jur împrejur, erau deja cunoscute alte 5 situri fortificate mai mari, cel puţin într-o perioadă contemporană (Cetăţile dacice de la Jigodin I-III, Leliceni şi Racu). Noi ne explicăm această concentrare foarte mare de puncte fortificate într-o zonă restrânsă prin diferenţieri funcţionale ale siturilor.

Unele aveau, probabil, doar rol militar, fiind sediul unor garnizoane de războinici, altele au fost centre rezidenţiale ale unor şefi tribali, iar altele puteau să cumuleze şi semnificaţie economică sau religioasă, fiind doar sectoarele fortificate ale unor aglomerări locuite mai mari. În acest context interpretăm noul sit identificat la Jigodin IV ca o mică fortăreaţă sau turn de veghe împrejmuit cu un şanţ, parte din sistemul defensiv avansat de puncte de observaţie şi drumuri care susţineau puterea militară a cetăţii mai mari de la Jigodin II; aceasta, la rândul ei, asigura paza centrelor rezidenţiale şi meşteşugăreşti de la Jigodin I şi III şi împreună reprezentau polii de organizare şi coeziune a unui teritoriu locuit mai larg, dovada existenţei în zonă a unei forme coagulate de autoritate. Practic, de la Jigodin IV se puteau supraveghea vizual zonele de acces dinspre Nord şi Vest către Jigodin II, invizibile de pe platoul cetăţii mai mari datorită unghiului pantelor.

Descoperirea acestui nou punct este importantă deoarece demonstrează că şi în Estul Transilvaniei, similar situaţiei din Munţii Orăştiei (unde s-au descoperit reţele de turnuri de veghe), dacii ocupau şi controlau teritoriul într-o manieră complexă, a cărei logică ţinea cont în primul rând de organizarea naturală a celor mai bune coridoare de circulaţie în peisaj. Ne aşteptăm de altfel să mai fie şi alte turnuri în această reţea de observaţie, ce urmează a fi identificate…

(Va urma)

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.