Ziua Universală a Iei, marcată la Miercurea Ciuc

iunie 26, 2019 in Cultură

Ca în fiecare an din ultimii cinci, Ziua Universală a Iei a fost celebrată, luni, la Cercul Militar, de către comunitatea românească din municipiul reşedinţă a judeţului Harghita. Reprezentanţi ai cel puţin trei generaţii au purtat măiastra cu arnici şi cămăşile naţionale, unele dintre ele adevărate opere de artă brodate de mâini magice, la lumina opaiţului, în iernile lungi şi aspre care s-au scurs odată cu secolele în Harghita

Evenimentul, ajuns la cea de-a şasea ediţie, a fost organizat în cadrul proiectului „Ia românească ne inspiră”, destinat doamnelor şi domnişoarelor care doresc să ducă mai departe, cu migală, tradiţiile străbunilor, unicitatea portului popular românesc mustind de simboluri vizuale cu o încărcătură uriaşă, să „scrie/rescrie” cu acul trecutul şi prezentul acestui neam frumos şi mândru.

Alexandra Ţifrea, cea care a venit cu ideea acestui proiect, ne povesteşte că dragostea pentru ie şi pentru portul naţional în general i-a fost insuflată de bunicul ei, fost învăţător în comuna Voşlăbeni. „În perioada interbelică, bărbat fiind, cosea cu fetele din comună ii şi cămăşi cu motive tradiţionale. Şi-a cusut şi propriul costum popular şi acum, ca o punte peste ani, am reuşit să-i cos fiului meu o cămaşă cu aceleaşi motive care sunt pe cămaşa bunicului meu. Mie îmi place să zic că ceea ce fac acum este o cusătură care ne leagă de trecut, care face o punte între trecut şi viitor”, ne spune tânăra care în fiecare joi adună „fetele” la şezătoare. Le spune, mai ales celor tinere, că „motivele tradiţionale de pe ii şi pe cămăşi sunt simboluri străvechi ale poporului român”, care „trebuie transpuse pe cămăşi noi”. Şi le povesteşte cu drag despre străbunicul ei, tatăl bunicului care i-a pus acul în mână, originar din zona Blajului, trimis după absolvirea Şcolii normale de învăţători, cu mult timp înaintea primei conflagraţii mondiale, „în singura comună românească, înconjurată de comune maghiare”, la Voşlobeni. „Misiunea lui când a venit în Harghita era să poarte portul popular românesc şi să înveţe copiii carte în limba română”. Alexandra are 20 de ii naţionale, unele adunate din diferite zone: din Moldova, de la Alba Iulia, din Sibiu, dar cele mai multe primite şi moştenite din Voşlobeni, comuna de unde se trag bunicii ei şi unde a copilărit. „Unde găsesc o cămaşă veche, indiferent în ce stare e, încerc să o iau, să o recondiţionez, dar nu încerc niciodată să-i schimb forma iniţială. (…) O fac pentru a rămâne modelele, să nu se piardă. O cămaşă am găsit-o într-un coteţ de găini, am luat-o, am spălat-o şi respălat-o; nu poate fi purtată, dar poate fi păstrat modelul. Până acum nu am purtat decât cămăşi tradiţionale sau cămăşi cusute de mine. Nu ştiu cum e să porţi o cămaşă cu motive tradiţionale din comerţ. (…) E un lucru bun că ia a revenit în modă”, şi-a continuat relatarea tânăra.

O splendoare de costum naţional bogat ornamentat poartă cu mândrie şi Adreana Teslovan, preşedinta Asociaţiei pentru Siguranţă Comunitară şi Antidrog – Filiala Harghita, cea care a făcut posibilă punerea în practică şi derularea proiectului „Ia românească ne inspiră”. „Eu m-am îndrăgostit de cămaşa populară în clasa a doua. Locuiam cu părinţii în judeţul Bistriţa şi tot satul mergea sâmbăta şi duminica la biserică. Şi eu nu aveam, şi plângeam, şi îmi doream. (…) Cu chiu, cu vai, mi-au făcut un costum, îl am şi acum, mai modest, dar voiam şi opinci, care întregeau costumul. Nu am reuşit nici până în ziua de azi să le am, dar nu renunţ la idee şi sunt convinsă că voi reuşi”, ne-a mărturisit Adreana Teslovan. Iar iubirea pentru portul popular este împărtăşită de toată familia ei. Colonelul în rezervă Ştefan Teslovan, un munte de om, îşi poartă cu demnitate costumul specific zonei Neamţului: cămaşa cu poale, cioarecii, cizmele înalte şi laibărul negru, asortat, cum se cuvine, cu pălărie din paie cu pană de sânziană şi cu chimir lat din piele. „În cămaşa naţională se află rugăciunea acestui popor, pentru că mereu creatoarele lor le-au făcut noaptea, rugându-se lui Dumnezeu. În cămaşa naţională e bucurie, e demnitate, în cămaşa naţională e dor, e jale, o mulţime de flori, multe dintre ele galbene, ca sânzienele”, a afirmat col. Teslovan. La fel ca în toate veşmintele de o frumuseţe aparte şi obiectele care au împodobit casele ţărăneşti de altădată. Dar mai presus de toate, portul popular este creaţia asupra căreia femeile s-au aplecat cu sufletul, cu iubire şi cu adâncă credinţă. Şi-au aşternut nu doar bucuria de a trăi, ci şi nenorocirile, neajunsurile şi durerea cu ornamente simple, cusute cu negru, dar şi speranţa. „În cămăşile populare, mai ales în nordul judeţului, tricolorul românesc a fost la loc de cinste. Nordul judeţului este o zonă majoritar românească, unde românii au rezistat, cu chiu, cu vai, şi – ca o formă de rezistenţă a românilor, indiferent sub ce ocupaţie au fost – au încercat să transmită generaţiilor care aveau să le urmeze tricolorul cusut în cămaşa tradiţională, florile, cerul, sângele celor care au murit pentru aceste locuri”, a completat col. Teslovan. „Eu aş cinsti şi aş respecta cămaşa naţională în fiecare zi”, ne spune bărbatul, dar puţini, din an în an mai puţini sunt cei ce participă la Ziua Iei. Erau vremuri când era o mândrie să porţi straiele naţionale, oricând, nu doar la biserică şi la ceas de sărbătoare. „Îmi aduc aminte de bunicul meu, care, atunci când începea să are cu plugul, era îmbrăcat naţional, care se punea în genunchi, zicea Tatăl Nostru şi făcea trei mătănii. Mai vezi astăzi, înaintea nunţii ducându-se căruţele cu druştile şi vătăşeii îmbrăcaţi în costume naţionale după zestrea miresei?”, îşi aminteşte col. Teslovan. Obiceiuri frumoase, demult apuse…

Consilierul local Marius Ţepeluş a venit cu familia la sărbătoarea Iei. Chiar şi micuţul Toma purta o frumuseţe de ie, cusută de mama sa Ana, la şezătorile de la Miercurea Ciuc. „Cămaşa este a bunicului meu şi o port de fiecare dată cu mare drag, pentru că e o moştenire pe care simt că trebuie să o duc cu mare mândrie mai departe şi cu atât mai mare bucurie îi mulţumesc lui Dumnezeu că are cine să o poarte mai departe”, a spus Marius Ţepeluş. „Noi, aici, la Miercurea Ciuc, suntem foarte puţini (români – n.a.) şi este foarte important, este o datorie sfântă să ne păstrăm elementele de identitate românească şi (…) acest eveniment să devină o tradiţie, pe care să o transmitem generaţiilor viitoare”, a afirmat consilierul local.

Bluza românească tradiţională, fie ea ie sau cămaşă, a fost considerată întotdeauna un articol de îmbrăcăminte sacru, un simbol, o istorie a neamului românesc. Îmi vin în minte cuvintele Adreanei Teslovan: „Nu suntem habotnici, suntem oameni obişnuiţi, ne place portul nostru naţional, ne place să ne păstrăm rădăcinile, să ne promovăm rădăcinile şi ni se pare firesc”. La fel de firesc ca al celor care îl afişează ori de câte ori au prilejul.

La finalul manifestării, activitatea Grupului „Şezătoare la Miercurea Ciuc” a fost recompensată cu diplome, iar doamnele Maria Olariu, Alexandra Ţifrea şi Adela Margareta Chiţu au primit plachete aniversare din partea Clubului Lions.

DANIELA MEZEY