Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Vreme trece, vreme vine… | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 25 aprilie 2024
Home » Cultură » Vreme trece, vreme vine…
Vreme trece, vreme vine…

Vreme trece, vreme vine…

De mii de ani timpul îşi urmează calea sa ireversibilă. Iată că în anul acesta vom consemna în Cartea valorilor spirituale româneşti trecerea a 171 de ani de la naşterea marelui poet român, Mihai Eminescu. Pornit din centrul lumii – satul Ipoteşti, printre arborii cerului – teiul şi salcâmul – pe drum încearcă să numere plopii, care îi ies mereu fără soţ, lăsând în urmă sub cerul de stele hotarele şi răscrucile, purtând în sufletul său tradiţiile şi obiceiurile magico-religioase din vatra satului, pe care le îndrăgise încă din anii copilăriei. Despre locul naşterii sale avea să scrie mai târziu cu multă nostalgie: Caracterul vieţii de sat este liniştea şi tăcerea… Abia seara, când satul devine centrul vieţii pământului ce-l înconjoară se începe acea duioasă armonie câmpenească, idilică şi împăciuitoare. Stelele izvorăsc umede şi aurite pe jumalţul cel adânc şi albastru al cerului, buciumul se aude pe dealuri, un fum de un miros adormitor împle satul, carele vin cu boii obosiţi, scârţâind din lanuri, oamenii vin cu coasele de-a umăr, vorbind tare în tăcerea sărei. Acest univers local dominat de frumuseţile naturale şi cosmice, cu imagini pline de mister se vor regăsi în versurile romantice ale poetului. Deşi studiază în marile cetăţi de învăţământ europene, pătrunzând cu o profundă curiozitate în tainele filosofiei, literaturii şi culturii altor popoare, spiritual, poetul se formează şi în cultul istoriei naţionale, al dragostei faţă de poporul român, cercetând cu interes paginile de glorie ale neamului românesc, considerând că vertebrele naţionalităţii sunt istoria şi limba, iar elementul moral şi estetic al culturii îşi are izvorul său principal în literatura naţională.

Viziunea sa despre lume şi viaţă se regăseşte în întreaga operă, fie în publicistică sau în dramaturgie, fie în nestematele versuri despre artă, concepţiile sale despre univers, condiţia poetului şi menirea artei fiind exprimate, într-un fel sau altul, în capodoperele sale literare. E suficient să amintim numai câteva titluri: Scrisoarea I, Luceafărul, Glossă, Odă (în metru antic), Sărmanul Dionis, Cezara, Geniu pustiu, drama Decebal, articolele Bătrânii şi tinerii, Independenţa română, Cultură şi ştiinţă – scrieri care demonstrează vasta cultură a poetului şi geniul creaţiei româneşti.

Trăind sub influenţa apoteotică a curentului spiritual eminescian, cunoscutul poet român Tudor Arghezi afirma: Fiind foarte român, Eminescu e universal. Asta o ştie oricine citeşte: cu părere de rău că lacătul limbilor nu poate fi descuiat cu cheile străine. Varietatea temelor şi motivelor, utilizarea în mod ingenios în creaţiile sale a mirificului cuvânt românesc cu diversitatea semantică şi sensibilitatea sa, unicitatea şi originalitatea talentului, capodoperele create au făcut ca Eminescu să se impună în mod strălucit în cultura şi literatura naţională, europeană şi universală.

O frumoasă reflecţie asupra întregii opere eminesciene o descoperim în rândurile marelui filosof român, Constantin Noica: Trecerea lui Eminescu prin lumea noastră, ce extraordinară ordine nu a adus ea, câtă fiinţă n-a instituit cu toată nefericirea şi dezordinea din El! Dacă astăzi fiinţa românească ţine, este într-o măsură, poate încă nedeplin lămurită, dar sigură, pentru că a trecut un Eminescu prin lumea ei.

Acest simbol al spiritualităţii româneşti, odată cu trecerea vremii, avea să inspire pe membrii Academiei Române în alegerea datei sale de naştere, 15 ianuarie,ca Ziua Culturii Naţionale, şi pe care o cinstim cu toată fiinţa noastră îndreptându-ne gândurile spre marile valori ale literaturii şi culturii româneşti care ne-au impus în tezaurul spiritual european şi universal.

Busuioc Stelian

dr. György Géza-Árpád

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.