Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Viaţa şi opera lui Mérey András | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 5 mai 2024
Home » Cultură » Viaţa şi opera lui Mérey András
Viaţa şi opera lui Mérey András

Viaţa şi opera lui Mérey András

Mai recent, la Miercurea-Ciuc a fost lansată cartea cunoscutului scriitor, critic de artă, publicist şi traducător Székedi Ferenc care poartă titlul Egy európai Csíkban Mérey-András élete és munkássága – Un european în Ciuc-Viaţa şi opera lui Mérey András.

Mérey András (Cluj, 15 august 1944 – Miercurea-Ciuc, 19 aprilie 2006), artist plastic şi grafician maghiar din Transilvania. Şcoala generală şi Liceul de Artă le-a terminat în oraşul natal (1963), tot acolo a continuat studiile superioare la Institutul de Artă Plastică Ion Andreescu, pe care l-a absolvit în 1969, secţia grafică.

După terminarea facultăţii, Mérey András a început să lucreze la Miercurea-Ciuc ca profesor de desen, fiind şi diriginte la noua înfiinţată Şcoala de Artă, precum şi profesor de desen şi de geometrie descriptivă la Şcoala Postliceală de Arhitectură şi Urbanism înfiinţată după reorganizarea administrativ-teritorială a ţării.

Pe lângă activitatea pedagogică şi-a început activitatea inovatoare de grafician, în diferite genuri, stiluri şi tehnici necunoscute până atunci pe aceste meleaguri.

Fiind un mare meloman, între 1970-1976 din propria iniţiativă a creat aproape cincizeci de coperte de disc LP pentru muzică simfonică din diferite epoci şi de muzică de jazz, care au fost exponate cu mare succes la Bucureşti, Cluj şi Miercurea-Ciuc, unele fiind comandate chiar şi de Casa de Producţie Electrecord.

De numele lui se leagă prezentarea vizuală a Festivalului de Muzică Veche din Miercurea-Ciuc, care s-a organizat prima dată în 1980. După şase ani autorităţile comuniste au interzis evenimentul bazat pe prezentarea atractivă, în faţa unui public din ce în ce mai numeros, a muzicii medievale, renascentistă şi barocă. Festivalul şi-a redeschis din nou porţile în 1990 şi a devenit internaţional, atrăgând mai multe formaţii renumite din Europa. În amintirea lui Mérey András organizatorii festivalului au păstrat semnele grafice principale ale evenimentului până în zilele noastre.

Artistul între timp s-a depărtat de activitatea pedagogică, lucrând ca grafician pentru diferite instituţii, pe lângă produsele grafice comandate şi executate cu mare precizie şi exigenţă, acordând o mare atenţie şi graficii artistice pe diferite tematici. Criticile de artă au apreciat în mod deosebit recompunerile sale vizuale nonfigurative despre cele mai cunoscute balade populare maghiare. Totodată, a ilustrat şi a compus copertele mai multor cărţi, apărute la diferite edituri din România. Gravurile sale având ca izvor de inspiraţie romanul „O sută de ani de singurătate” de Gabriel Garcia Márquez, au fost întâmpinate cu aprecieri deosebite atât în ţară, cât şi în străinătate.

Fiind colaborator al mai multor reviste săptămânale de cultură şi ziare cotidiene, cu literele lui desenate, cu compoziţiile sale originale a fost considerat înainte de 1989 şi un inovator al graficii de reclame de presă, chiar şi în condiţiile unei tipografizări tradiţionale bazate pe tehnologiile de plumb din România. Afişele lui pline cu idei şi cu forme noi, neobişnuite, care totodată au respectat principiile şi cerinţele generale ale anunţurilor vizuale, au constituit o parte extrem de valoroasă a activităţii artistului.

S-a ocupat şi cu diferite genuri, de aşa-zisă grafică mică, cu asemenea succes încât creaţiile lui au fost acceptate şi la diferite expoziţii din străinătate, printre care şi de mai multe ori la Expoziţia Internaţională de Ex Libris din Pescara, Italia.

În anul 1994, împreună cu sculptorul Pálffy Árpád, a refăcut şi a redecorat cu motive tradiţionale tavanul Bisericii Reformate din Sâncraiu (Kalotaszentkirály), judeţul Cluj, monument istoric, ridicat în secolul al XIII-lea.

Expoziţiile personale ale lui Mérey András, cât şi participarea lui la diferite manifestări de grup, din care făcea parte, întotdeauna au fost întâmpinate cu mare interes de către public, atras de evoluţia artei contemporane. A fost invitat în mai multe tabere de creaţie atât în ţară, cât şi peste hotare, operele sale se află în mai multe colecţii publice şi particulare.

Studiul de mare anvergură al lui Székedi Ferenc, critic de artă, membru UAP, publicist şi traducător, autorul multor monografii artistice, bazat pe multe surse scrise, pe interviuri cu rudele şi contemporanii artistului, precum şi pe moştenirea lui artistică, urmăreşte viaţa şi opera lui Mérey András în strânsă concordanţă cu timpurile şi cu societatea în care a trăit.

Dr. Nicolae Bucur, critic de artă, membru UAP

Foto: Botár László

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.