DOCTORATUL, „capra vecinului”?
În contextul „tăierilor bolojanice”, afectând cele mai diverse domenii, posibile surse de pompare a banilor privaţi pentru redresarea unui buget naţional energofag, părerea celor afectaţi de „tăietură” nu diferă. Fără excepţie, se opun categoric, înjură şi blestemă în draci. Situaţia se schimbă radical atunci când sunt afectaţi alţii decât propria persoană. Cel mai elocvent exemplu este „pătimirea” magistraţilor. Comentariile sunt de prisos din moment ce Curtenii au bătut cu ciocănelul în tejgheaua constituţională. Sigur, nu din prima, doar era în joc şi propriul destin. Dar le cam place şi celor 9 infailibili să se joace de-a Dumnezeu. Dotaţi cu un ciocănel a cărui putere inhibă orice tentativă de opunere.
Nu se putea să nu se ajungă şi la amputarea sumei alocate deţinătorilor de titluri ştiinţifice, în principal, doctor. Cârcotaşii de serviciu s-au bucurat şi au sărit la gâtul deţinătorilor de doctorat în devălmăşie. Cu patimă şi mânie proletară, după tipar comunist, când – nu-i aşa? – toţi eram egali, cu sau fără studii. Când, la o şedinţă de partid, tovarăşa femeie de serviciu dormea în prezidiu alături de Tovarăşu’ director. În realitate, unii erau „mai egali” decât alţii. Ba chiar împăunaţi cu doctorate, vezi Codoiu, cu polimerii şi poliperii ei. Numai că şi atunci, pe lângă impostori, existau oameni de ştiinţă veritabili, cu expertiză şi cu doctorate pe merit.
Se pare că schema s-a perpetuat şi dincoace de „societatea multilateral dezvoltată”. Sau multilateral subdezvoltată. Politicieni lăstăriţi din rădăcina Codoiului au considerat că merită să-şi împăuneze funcţiile în care i-au cocoţat partidele lor cu un titlu doctoral. L-au primit, atribuit de slugoi unşi dascăli universitari pentru meritele aduse unui partid sau altul. Modelul îl fixa îndrumătorul de doctorat al Tovarăşei, de care s-au lipit, ca musca de miere, toate titlurile academice posibile şi imposibile. Diferenţa e că dânsa a fost împuşcată pentru merite de către cei fără merite. Sau cu merite similare.
Noroc că nu au ucis şi doctoratul. Şi nici nu ştiu dacă suprimarea unei indemnizaţii „de doctor” este cel mai mare necaz. Bine-ar fi să se dea de-a dura cu tot felul de sporuri, de care beneficiază incredibil de mulţi supuşi ai Bolojanului, chiar dacă nu dumnealui le-a acordat pe toate. Au jupuit statul cu tot felul de remunerări ale nemeritului. Paradoxal şi hilar, până şi prezenţa la serviciu era stimulată. Şi nu-i totuna să nu faci nimic acasă sau la serviciu. S-a ajuns să nu mai ştii care este valoarea adevărată a muncii tale.
Revenind la subiect, pe lângă metehnele moştenite, doctoratul se mai şi ia, nu doar „se dă”, precum tacâmurile de pui de odinioară, sau „Petruşii” electorali mai recent. Mai există, dincolo de plagiat, şi varianta „negrişorilor”. Am cunoscut un intelectual titrat şi competent, care a elaborat vreo patru-cinci teze de doctorat, fără ca vreuna să aibă pe copertă numele său. Aşa cum, pe vremuri, croitorul nu avea timp să-şi cârpească nădragii personali, sau pantofarul umbla cu ghete scâlciate. Se-nţelege, meritele încununau numele de pe copertă. Iar indemnizaţia se prelingea în buzunarul sau în contul acestuia. Cei care obţineau titlul prin muncă şi merite nici nu aveau nevoie de acea sumă modică, fiind universitari în acţiune, bine remuneraţi pentru activitatea de bază. La un moment dat, titlul doctoral era necesar avansării în ierarhia universitară. Şi, evident, dădea consistenţă retribuţiei de pe statul de plată. Depun mărturie, trăind din interior fenomenul, cu doctorat susţinut, cu public select, nu pe ascunse, acum 15 ani. Coincizând cu pensionarea, nu aveam să beneficiez de niciun bănuţ în contul titlului atribuit. Şi trebuie să mai spun că există un sistem bine pus la punct. Inclusiv şcoli doctorale, cu o perioadă minimă de patru ani, răstimp necesar pentru perfecţionare şi redactarea tezei de doctorat, sub supravegherea îndrumătorului. Şi nu chiar toţi ies doctori pe porţile şcolii doctorale. Mai ies şi în stradă, mai există şi abandon. Iar cei care se manifestă atât de vehement împotriva doctoratului sau îl bagatelizează cu siguranţă nu au trecut pragul respectivei şcoli. „Strugurii sunt acri”, dacă nu ajungi la ei! Pare mai la îndemână să-ţi ridici fustele şi să calomniezi. Dincolo de expertiză profesională, titularii de doctorate îşi respectă munca şi realizările prin muncă. Îşi respectă diploma. Nesăbuiţii tragi-comici care îşi sfâşie documentul – şi neapărat în faţa camerelor de luat vederi şi vederea! – ridică dubii asupra modului de dobândire, egalându-l cu cei câţiva bănuţi, care „li se taie”. Cercetarea doctorală excedează domeniul strict material. Nu se reduce la cercetarea şi perfecţionarea şurubului, sau ascuţirea ovăzului. Există cercetări generaliste. Există ştiinţe umaniste, sociale, medicale. Până şi filosofia trebuie cercetată şi înţeleasă. Iar „filosofarea” trebuie scoasă din context. Idem generalizarea.
Ştiţi unde îşi afişase diploma de doctor un american originar din Basarabia, inginer realizat, Jon Cepoi, având vilă cu piscină în Tarzana, Los Angeles? În rest-room, în spatele piesei numite WC! Perfect motivat, departe de dispreţ. Este cel mai vizibil şi mai frecventat loc – mi-a răspuns prompt mirării mele gazda – nu se compară nici cu dormitorul, mai intim, nici cu livingul copleşit de tablouri şi alte cele.
Mihai SUCIU
