Statuia nu dă!
Tot mai accizat traiul românului! Totul pentru buget, jaf naţional generalizat pentru consolidarea dumnealui. Cu ce preţ pentru românul de rând, cu ce consecinţe, cui îi mai pasă? Şi nici măcar nu plătesc cei care l-au devalizat în timp, confundând bugetul ţării cu propria moşie. Pe vremuri, stăpânii de sclavi îi exploatau la sânge pe supuşi, dar aveau decenţa să le asigure minimul necesar supravieţuirii acestora, spre a-i putea exploata în continuare.
La un moment dat, o băbuţă i se plângea unei congenere că, în ultima vreme, leacurile cotidiene îi provocau ameţeli, în loc să o calmeze, cum era obişnuită.
– Sigur, draga mea, ăştia îmi bagă ceva în leacuri!
– Stai liniştită şi înghite, ţaţă Marie, că nu bagă decât acciză! Poate, au scăpat ceva mai multicică!
Lucidă bătrânica: an de an, „ni se bagă” tot mai multă acciză. Se accizează alcoolul, tutunul, carburantul. Indirect, şi… covrigul. Nu scapă nici energia electrică. Accizabile şi tot mai puţin accesibile toate acestea. Un impozit indirect, cu scop declarat descurajarea consumului acestor produse. Nedeclarat: venit la bugetul statului uşor de obţinut, comparativ cu taxele şi impozitele, care au un grad de colectare sub jumătate. Marii impozabili sunt departe de obiceiul bieţilor pensionari grăbiţi să moară la coada la impozit din primele ore ale unui an nou. Dacă doriţi să căutaţi acciza, o găsiţi în preţul final al produsului. Necazul e că, odată strecurată, nu mai scapi de ea, se ţine de tine ca râia de capră.
Şugubăţ din naştere, cu un simţ uimitor al supravieţuirii, românaşul ştie reconverti abil lacrima în râs. Sau rânjet de la caz la caz, că şi ăsta îşi are rostul lui, odată răsărit în cap şi schiţat pe buze. Iar traiul nu catadicseşte să-i tot trântească în faţă prilejuri şi situaţii de râs/plâns. Pretexte şi motivaţii se găsesc chiar şi când nu există. Ultima ocazie – saltul de leu al carburanţilor. Revenind la subiectul zilei, de fapt al ultimelor săptămâni de zile, şotronul carburanţilor jucat inabil de guvernanţi, atraşi fiind în joc (bătaia de joc!) şi şoferi profesionişti sau doar amatori, categoria B, se vădeşte tot mai devastator. Acciza a crescut, umflând buzunarul unui stat hapsân. Şi, cum spuneam, nici gând să dea înapoi. Iar de ameţeala sărmanului călărit din toate poziţiile de statul umflat, ce să mai povestim?! Dacă nu ştiaţi, aproape jumătate din preţul de la pompă curge în buget şi îl consolidează. Bani numai buni pentru plata unor sinecuri nesimţite şi alte angarale „de stat”. Măsurile de temperare a asaltului preţurilor se tot amână, spre deosebire de alte state, care chiar le iau de piept. Ultima dată, amestecat şi dumnealui în carburant, precum nenorocita de acciză, preşedintele a promis că într-o săptămână chestiunea se va reglementa. Că aşa nu mai merge nici coaliţia, nici ţara. Cu ţara om mai vedea, dar coaliţia celor 4 „este condamnată să guverneze”. Ce complet de judecători a condamnat-o la o sentinţă atât de aspră nu a mai spus preşedintele. Nu s-a referit nici la calitatea guvernării, dar e clar că ne aşteaptă o mare surpriză. Cât despre respectarea termenului bătut în cuie, nu avem nicio îndoială, doar avem precedente (vezi desecretizarea dosarului Georgescu!).
Trendul de creştere se va menţine, dar ascensiunea preţurilor se va pondera, profeţea Chiriţoiu. În cel mai bun caz, „creştere uşoară”. Uşoară pentru cine, nea Chiriţoiule? Da, depinde de care parte a austerităţii te poziţionezi când preţurile se uită doar în sus. Şi de ce să crească?, te întrebi. Valabilă interogaţia şi la trecutul recent. Războiul, ca războiul, cum zice francezul, dar nicio picătură de carburant din pompele din România (nu româneşti!, faceţi distincţia) nu a trecut prin strâmtoarea Ormuz. Rezervele noastre de carburanţi au vechime, cel puţin ante-războiul din Iran. Niciun motiv să salte preţul. Şi barilul s-a mai potolit. Ţiţei mai deţinem şi noi. Dar nu pentru noi. Că nu-l mai ştim rafina. Carburanţii străini ne mai vin din foste republici sovietice asiatice. Şi-atunci? Un lucru e sigur la noi: creşterile nu mai cunosc descreşterea. Cocoţate în pom, sfidează rostogolirea barilului. Iar statul ne-a făcut… chisăliţă!
Cauza adevărată a scumpirii ar fi lăcomia. Inclusiv a statului bolojanic. Niciun război, nici altul nu pot justifica jefuirea omului de rând. Revenind la acciza sacră, un aspect nu iau în calcul fariseii de stat care ne îndeamnă să limităm consumul: acciza chiar a scăzut, reducându-se consumul. Or, dânsa se calculează per litru de carburant. Excepţie face petrolul lampant, scutit de accizare. În vremurile mai vechi, înainte de era antibioticelor, gazul era şi de leac: îmbibând o „coţcă” de zahăr, îţi dregeai gâtul ameninţat de răceală. Dar tot mai puţini cei care „ard gazul”, cum mai este numit petrolul lampant. Se arde mult la stat. Şi ne arde!
Şi un ultim aspect: carburantul impactează şi covrigul. Scumpind benzina, scumpim pâinea! Unde să mai întâlneşti un câine cu covrigi în coadă? Peste tot doar maidanezi înfometaţi, inclusiv maidanezul sinecurist. Diferenţa e că patrupezii mai cad victime în laţurile hingherilor.
Mihai SUCIU
P.S.: Strict gramatical, titlul ar fi: Statu’ ia, nu dă!
