S-a stins scriitorul şi academicianul Augustin Buzura

iulie 12, 2017 in Cultură

Scriitorul şi academicianul Augustin Buzura a încetat din viaţă luni, la vârsta de 78 de ani. S-a născut pe 22 septembrie 1938, în comuna Berinţa din judeţul Maramureş. A urmat liceul la Baia Mare şi a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca (1964), cu specializare în psihiatrie.

A renunţat la profesia de medic psihiatru şi s-a dedicat literaturii, debutând cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranţe în 1963. A fost redactor, secretar general de redacţie şi redactor şef la revista Tribuna din Cluj-Napoca. Din 1990 a devenit preşedinte al Fundaţiei Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român. A înfiinţat şi a fost apoi directorul revistei Cultura. Din 1992 este membru titular al Academiei Române.

Romanele care l-au urcat în elita scriitoricească română a ultimei jumătăţi de secol XX sunt Absenţii (1970), Orgolii (1974), Feţele tăcerii (1974), Vocile nopţii (1980), Refugii (1984), Drumul cenuşii (1988), Recviem pentru nebuni şi bestii (1999).

În romanele sale din tinereţe, dobândind o rapidă şi largă recunoaştere din partea criticii şi a publicului, Augustin Buzura se opreşte asupra dramei intelectualului care intră în conflict cu sistemul comunist din lumea academică (Orgolii, Refugii). În următoarele creaţii, scrise la persoana a treia, eroii sunt hermeneuţi care doresc să reconstituie evenimente din trecut, întotdeauna controversate, cum ar fi cooperativizarea forţată şi fenomenul partizanilor şi a rezistenţei armate din munţi, revolta minerilor din Valea Jiului şi represiunea care a urmat după aceasta.

Buzura a continuat tematica romancierilor din „obsedantul deceniu” având la dispoziţie informaţii mai variate, pe care le culegea uneori intervievând pe cei implicaţi în evenimente, ca un veritabil sociolog, motiv pentru care romancierul a fost unul dintre cei mai cenzuraţi în acea epocă.

Criticul literar Eugen Simion afirmă că: „Buzura a fost şi rămâne un mare prozator, unul din marii prozatori postbelici. Alături de Marin Preda, de Nichita Stănescu, Sorescu, ca să îi citez numai pe cei din generaţia lui, generaţia ”60, el a făcut ca România în regimul totalitar să nu fie o Siberie a spiritului. Şi tot ca ei şi ca alţii, el a făcut ca rezistenţa prin cultură să împiedice rinocerizarea românilor în regimul totalitar”.