Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Reţeaua de alimentare cu apă a localităţii Băile Tuşnad a explodat din nou | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 24 aprilie 2024
Home » Societate » Reţeaua de alimentare cu apă a localităţii Băile Tuşnad a explodat din nou
Reţeaua de alimentare cu apă a localităţii Băile Tuşnad a explodat din nou

Reţeaua de alimentare cu apă a localităţii Băile Tuşnad a explodat din nou

  • La aproximativ o lună de la înlocuirea ţevii vechi care traversează localitatea Vrabia, o lucrare care a costat peste 250.000 de lei, sistemul de alimentare cu apă a cedat din nou, de această dată la Cetăţuia

„Luna trecută, cu ajutorul Consiliului Judeţean Harghita am schimbat ţeava veche pe sectorul Vrabia, pe o lungime de peste 300 de metri; acolo aveam cele mai mari probleme. A fost nevoie să golim întreaga reţea – şi satele şi bazinele de apă – ca să se poată lucra şi, după o săptămână de muncă zi şi noapte, echipa GOSCOM a reuşit să facă trecerea pe noua ţeavă şi apa a ajuns în oraş”, ne povesteşte primarul staţiunii Băile Tuşnad, Butyka Zsolt.

Credeau că au scăpat de necazuri, dar sistemul care alimentează cu apă localităţile între Sânsimion şi Băile Tuşnad a cedat din nou, la sfârşitul săptămânii trecute.

„La Cetăţuia, aducţiunea principală a explodat pe o lungime de 1,3 metri. Ca să vă faceţi o idee, pe o distanţă de 300 de metri sunt cel puţin 15 defecţiuni. Şi în aceste condiţii ţeava care traversează localitatea trebuie schimbată”, ne explică Breda Sigismund, directorul GOSCOM Băile Tuşnad.

Primăria staţiunii a fost nevoită să facă încă un efort uriaş şi a achiziţionat 360 de metri de ţeavă de calitate superioară, scoţând din vistieria secătuită în mare parte peste 100.000 de lei, plus 70.000 de lei pentru manoperă.

„Alergăm cu dl. primar de dimineaţă până seara, facem pelerinaj la Bucureşti şi oriunde auzim că există o sursă de finanţare, acolo suntem şi noi. Cerem de la toată lumea, nu aveam încotro, că nu putem sta fără apă în oraş. Altfel, poţi să ridici palate în Băile Tuşnad că nimeni nu-ţi vine dacă ştie că nu e apă, ca-n pustiu. Am mai primit ceva bani şi la rectificarea bugetară, însă cea mai mare parte va merge în altă parte şi trebuie să mai facem rost de încă 150.000 de lei. Dar dacă stăm până avem toţi banii, stau şi oamenii fără apă. Mai mult, chiar şi după ce vor începe lucrările la noua aducţiune, până la finalizarea ei tot prin acest sistem se va asigura apa între Sânsimion şi Băile Tuşnad”, detaliază directorul GOSCOM Băile Tuşnad.

Din fericire, firma de la care a fost achiziţionată zilele trecute ţeava necesară a fost de acord ca plata să fie efectuată la 90 de zile, dând autorităţii locale răgaz să facă rost de bani.

Din ianuarie încoace, locuitorii oraşului Băile Tuşnad au avut mai multe probleme cu reţeaua de apă ca în oricare din anii care au trecut, iar echipa de la GOSCOM a lucrat precum Meşterul Manole în legenda care i-a adus celebritatea: nu terminau de rezolvat o spărtură, că reţeaua ceda în altă parte. Criza s-a instalat la începutul verii, când au început să vină mai mulţi turişti, iar consumul de apă al oraşului a crescut semnificativ.

„Cam o lună de zile nu am ştiut ce să facem, eram depăşiţi de situaţie. Cumva trebuie să rezistăm până ce se va realiza noua aducţiune de apă; nu avem altă soluţie, staţiunea Băile Tuşnad nu are alternativă”, susţine şeful GOSCOM.

Edilul face apel încă o dată la răbdare şi înţelegere. Cele văzute de Ziua porţilor deschise, organizată de Primărie împreună cu secţia GOSCOM din localitate, pentru a le oferi ocazia să vadă adevărata stare de degradare a reţelei de alimentare cu apă, i-a temperat pe localnici şi i-a îngrijorat deopotrivă.

„Locuitorii au fost şi sunt supăraţi, pe bună dreptate. (…) Le-am arătat în ce stare de degradare, mai bine zis în ce hal se află sistemul de alimentare cu apă, au văzut cu ce probleme ne confruntăm şi au spus că este un miracol că încă mai ajunge apa la Băile Tuşnad. Îi înţeleg pe deplin; şi eu locuiesc în partea înaltă a oraşului şi nu am apă, dar trebuie să avem răbdare. Oamenii trebuie să ne înţeleagă, că nu putem face în câteva luni ce nu s-a făcut în ani. Din februarie tot mărşăluim la Bucureşti, ca să putem cumva să refacem sistemul, ca măcar 35-50 de ani de acum încolo să nu mai avem probleme cu apa”, spune primarul Butyka Zsolt.

„Dacă o făceam în Mozambic şi nu mai călcam niciodată în viaţa noastră pe acolo, şi atunci ar trebui să ne fie ruşine; dar am făcut-o pentru noi”

Directorul GOSCOM Băile Tuşnad, specialist cu experienţă vastă în domeniu, afirmă că reţeaua de alimentare cu apă Sânsimion – Băile Tuşnad este „un dezastru”, la fel cum este şi reţeaua de distribuţie a oraşului.

„În ultimii 6-7 ani, de când au început să apară defecţiunile, oamenii au fost minţiţi. Mereu li s-a spus că sunt probleme minore, că nu au de ce să îşi facă probleme. Au aflat adevărul abia acum, când au văzut cu ochii lor dezastrul. Dacă lucrarea se realiza conform proiectului, era foarte bine; dar nu cred că există măcar trei locuri unde prevederile acestuia au fost respectate. În rest, ţevi de proastă calitate, cele mai ieftine, neconforme. Parcă acum 8-9 ani această reţea s-a făcut pentru alţii. Dacă o făceam în Mozambic şi nu mai călcam niciodată în viaţa noastră pe acolo, şi atunci ar trebui să ne fie ruşine; dar am făcut-o pentru noi. I-am ţinut pe muncitori săptămâni în şir în gropi pline cu apă şi când aproape terminam de astupat o gaură, ţeava ceda în altă parte. Ajunseseră la limita răbdării, stând la o singură reparaţie de la 22:00 până la 04:00 dimineaţa şi apoi chemaţi la alta săptămâni la rând; este greu şi abia am reuşit să ţin sufletul în ei, să nu abandoneze. Au muncit eroic vara aceasta muncitorii noştri, o mână de oameni, deşi locuitorii nu prea ştiu asta”, arată Breda Sigismund.

Acum, conducerea oraşului Băile Tuşnad şi cea a GOSCOM îşi canalizează întreaga energie către realizarea noului sistem de alimentare cu apă de la Sânsimion la Băile Tuşnad, un proiect care va fi pus în practică de specialişti în proiectare şi construcţii, supravegheaţi de Compania Naţională de Investiţii (CNI).

Trei avize despart Primăria Băile Tuşnad de obţinerea finanţării

În luna august, autoritatea locală a depus Studiul de fezabilitate în valoare de 7,2 milioane de euro.

„Cei de la CNI au spus că putem începe să obţinem avizele pentru autorizarea lucrării. Până în prezent am primit 11 avize favorabile: de la Telecom, Drumuri Judeţene, Harvíz, comuna Tuşnad, comuna Sânsimion, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice, Hidrologie, Apemin, Electrica, Sistemul de Gospodărire a Apelor. Aşteptăm avizele de la Agenţia de Protecţia Mediului, de la CFR (pentru că la Sânsimion trebuie să trecem pe sub calea ferată) şi pe cel al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Odată obţinute şi avizate de Comisia Tehnică, se poate trece la semnarea contractului de finanţare şi lucrarea va fi preluată de Compania Naţională de Investiţi”, ne spune primarul Butyka Zsolt.

Construcţia noului sistem de alimentare cu apă va începe, potrivit prevederilor, în primăvara viitoare, în aprilie 2022, iar specialiştii de la CNI au avansat un termen de realizare a aducţiunii de doi ani. Traseul noului sistem de alimentare cu apă măsoară 16 kilometri.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.