Reclădirea trecutului
Recent, la ediţia din acest an, 2025, a Sfintei Marii, credincioşii din toată ţara adunaţi la hramul Mănăstirii Izvoru Mureş admirau un grup de femei îmbrăcate în tradiţionalul port popular moldovenesc.
Dar au rămas surprinşi auzindu-le vorbind, fără să le înţeleagă, nepricepând nicio iotă. Moldovencele vorbeau… ungureşte! Nici asta nu ar trebui să ne mire. Doar avem atâţia românaşi bilingvi şi chiar poligloţi, care se descurcă perfect cu limba. Activează şi o deputată de Vaslui în Parlamentul României, care vorbeşte aceeaşi limbă minoritară, unsă prin redistribuire. Mai mult, s-a remarcat recent printr-un scandal naţional: udemeristă fiind, a înţeles să susţină judeţul moldav amărât, deturnându-i fondurile băneşti revenite judeţului în favoarea unui festival organizat de oraşul său, Gheorgheni, aşa cum a îndemnat-o uniunea ei politică. Iar moldovencele noastre descindeau la Izvor de pe Valea Ghimeşului, cunoscut fief al ceangăilor harghiteni.
Vă sugerez o imagine virtuală: distinsul dascăl şi cărturar Dumitru Mărtinaş păşind pe uşa „Papiului”, liceul în care a slujit cea mai mare durată a profesiei de-o viaţă, braţ la braţ cu discipolul său, Gheorghe Bejan, prinşi într-o dezbatere adâncă. Şi care credeţi că era subiectul? Care altul decât obârşia lor comună, rădăcinile şi golgotele neamului lor atât de controversat: originea „ceangăilor”, recte a romano-catolicilor din Moldova. O cruce grea, purtată de ai săi prin istorii mereu potrivnice. Povestea a fost lămurită prin truda de o viaţă a ilustrului dascăl şi cercetător Dumitru Mărtinaş. Aidoma predecesorului său ardelean Şincai, care şi-a purtat până la sfârşitul zilelor sale opera fundamentală în desagă, fără să o vadă publicată, nici lucrarea lui Mărtinaş (1897-1979) nu a văzut lumina tiparului în timpul vieţii sale. „Originea ceangăilor din Moldova” apare postum, dar autorul plecase împăcat cu gândul că a izbutit „să reclădească trecutul”, după ce trecuse discret şi modest prin viaţă.
Gheorghe Bejan putea să-i fie elev maestrului, dar nu i-a fost. Nu a avut şansa de a-l avea profesor pe Dumitru Mărtinaş, distinctă şi distinsă figură a corpului profesoral al prestigioasei şcoli târgumureşene, azi Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian”. Bejan a preluat făclia aprinsă de coreligionarul său erudit. Nu-i lipsesc nici tactul pedagogic, nici calităţile cercetătorului, dar nici de luptător până în pânzele albe pentru adevăr. Dincolo de blândeţea şi bonomia sa, de empatia fără cusur, îl cred capabil oricând să renunţe la argumentele filosofice sau istorice şi să înşface „lancea lui Horea”, mânuită cu aceeaşi dibăcie. Prin calităţile sale deosebite – umanitarist desăvârşit – s-ar părea că nu are duşmani. Are! Adevărul nu convine tuturor, iar faptele bune se mai şi pedepsesc. A curs multă cerneală, bani şi fluvii de minciuni, debitate de pseudoistorici mercenari, spre a contraface originea şi destinul acestor romano-catolici din Moldova, numiţi şi „ceangăi”. Ba chiar „csángo-magyor”! Iar banul corupe lesne. Nu puţini naivi sau hrăpăreţi au căzut pradă „basnei”, contrafacerii netrebnice a mistificatorilor adevărului istoric atât de evident şi de convingător pentru omul cinstit, de bună credinţă, şi tentativelor diverse şi perverse de a le fura neamul lui Mărtinaş şi lui Bejan. Pe falsificatori nu i-au convins nici probele ADN. Nu pot accepta că au fost la origine una cu românii şi că aşa-zisul „székely föld” a fost – şi continuă să fie! – „román föld”, pământ românesc, cu mai bine de un mileniu înaintea teleportării ostaşilor secui în Carpaţii Răsăriteni. Romano-catolicii Moldovei sunt o comunitate religioasă, nicidecum entitate etnică, aşa cum secui numea un ostaş, statornicit în Carpaţi de o regină apuseană să-i apere hotarul de răsărit de barbari şi nu o etnie.
Mistificatorii nu au depus şi nu au de gând să depună armele, continuând să-i ademenească. Credulii sau lacomii mai cedează şi azi, chiar dacă un arbitru avizat a fluierat finalul meciului şi s-a afişat scorul final. Rămase acasă cu pruncii, femeile continuă să vorbească româneşte, înveşmântate în port popular moldovenesc, la care nu renunţă, ca o ultimă redută a etnicităţii lor adevărate. Mai slabi de înger, mai uşor de ademenit, bărbaţii plecaţi la muncă prin străinătăţi, mai comută pe ungureşte, majoritatea fiind bilingvi sau poligloţi. Ca să-i ademenească mai uşor, le-au croit şi o variantă lingvistică proprie, originală de n-ar fi comică, interferând bagajul lexical românesc cu flexiunea limbii maghiare: „Elfuráltok o găinámokot!” – „Mi-au furat găinile!”. Pare de necrezut unde poate ajunge imaginaţia maladivă! Romano-catolicii moldoveni din preajma secuimii – sau a fostei secuimi, asimilată de maghiari! – gravitând spre judeţul Harghita, situaţi pe Valea Ghimeşului, sunt pradă şi mai lesnicioasă. O societate mercantilizată până-n prăsele şi hrăpăreaţă fără limite facilitează mult proiectul mercenar. Valea Ghimeşului încă nu şi-a decis cursul. Pare că ar fi uitat izvorul. Romano-catolicii de pe Vale şi cei de pe dealuri, risipiţi printre bolovănişuri (care dau chiar nume unui sat, Bolovăniş) şi grohotişuri, vor urca spre obârşia moldoveană sau vor coborî în josul Văii, ascultând cântece ademenitoare de sirenă? Plus sunetul şi mai ademenitor al arginţilor. Ar putea fi arginţii trădării. Biblia ne spune că însuşi Iuda ar fi regretat actul trădării – un fel de denunţător de azi, conotat pozitiv de justiţie! – autosuprimându-se. Propaganda continuă. Doar de o parte. Deocamdată, patria noastră nu are bani, doar datorii. Şi nici intenţia să-şi păstreze fiii, necum să-i recupereze pe cei rătăciţi. Sau rătăcitori, porniţi pe alte căi.
Deocamdată, Pe Vale, muierile se dedublează. Nu renunţă la port, dar renunţă prea uşor la limbă. De dezbrăcat, nu va fi tocmai greu. Dar cum rămâne cu sufletul?! Unde şi cât mai este.
Ca joc de imagine, încercaţi să alăturaţi două chipuri de ierarhi ai bisericii: episcopii Ioan „al Munţilor” (acum, Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan) şi Tőkés Lászlo, „eroul” revoluţiei decembriste, episcop de Oradea. Reuşiţi?
„Egy az Isten”, stă scris pe lăcaşe de cult maghiare. Perfect de acord. O fi Unul. Şi Acelaşi. Nu şi slujitorii Lui pământeni. Unii trăiesc până în adâncul sufletului smerenia. Alţii doar o mimează.
Mihai Suciu
