Puterea la poale de codru verde

noiembrie 4, 2020 in Cultură

Deşi inclusă în programul Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, Cultură, Civilizaţie, atipic prin formaţie, gândire şi acţiune, conjudeţeanul nostru Mihai Suciu din Voşlăbeni şi-a lansat ultima carte (La porţile puterii, apărută la Editura Eurocarpatica din Sf. Gheorghe), pe un colţ de Rai, în apropierea Peşterii Şugău. În pădure adică, ca să ştim limpede cu ce şi cu cine avem de-a face.

De aceea spunea Ionel Simota, preşedintele Cenaclului Buna Vestire: „Fiind vorba despre scriitorul Mihai Suciu mi-am dat seama că nici nu se putea o sărbătoare a cărţii într-un cadru mai frumos decât cel pe care-l avem aici. Îl felicităm pentru minunata carte pe care a vrut s-o deschidă pentru prima dată în miezul pădurii, în oaza aceasta de linişte şi de aer îmbătător de curat. Ce fericiţi sunt oamenii satului că au asemenea fii care lasă asemenea urme ale trecerii lor pentru că, altfel, tinerii nici n-ar şti cine sunt, ce-i cu ei, de unde vin şi încotro se îndreaptă”.

Editorul volumului, Ioan Lăcătuşu, observa că Mihai Suciu se prenumără printre mulţii oameni performanţi care fac cinste Voşlăbeniului. Fiind el zece ani consilier al prefectului din Mureş „posedă experienţa şi atuurile unui foarte fin critic şi analist al societăţii româneşti de dinainte de decembrie 1989 şi de după”. Doctorul în sociologie de la Sf. Gheorghe s-a arătat fascinat de modul „magistral în care este cuprinsă copilăria autorului: dacă fiecare localitate ar avea paginile de monografie inserate în cartea lui Mihai am avea tot atâtea cadouri lăsate urmaşilor, iar din punctul acesta de vedere cartea are o certă valoare de document”.

Pe lângă acestea, autorul a întreţesut în texte o bună parte din anecdotica vremii, iar stilul săltăreţ-ironic din aceste fragmente sună cam în felul următor. „Domnişoară, sunteţi sub comisar sau puteţi vorbi?, aborda, telefonic, Mişu Niţă o tânără dintr-o instituţie militarizată, cu grade şi alte beneficii deloc neglijabile, frumoasă şi generos dotată de Mama Natură, încât până şi cel mai înverşunat duşman ar fi depus armele la picioarele ei superlongi, bine înfipte în glia străbună”.

În fond însă, cartea este extrem de densă şi serioasă, dar expert în comunicare fiind, autorul ştie să nu-şi obosească cititorul, ademenindu-i zâmbetul după pasaje complexe din punct de vedere documentar, ideatic şi cultural. Astfel, deşi lingvişti comozi, obişnuiţi să caute etimologii doar în dicţionarele vecinilor, pun numele de familie Suciu pe seama bulgarului suko (blănar), iar alţii, şi mai comozi, în baza maghiarului szőcs, doctorul în filologie din Voşlăbeni vorbeşte despre tribul getic succi sau suci şi despre „trecătoarea Succilor din Munţii Haemus (derivată din toponimicul indo-european tradus prin despicătură), despre ultima menţionare a acestora în Procopius (Sycibida) şi roirea spre Dunăre a două grupe de populaţii, din care una a întemeiat „o cetate a sucilor,dacica Sucidava din preajma Celeiului de azi”.

„Paginile de jurnal sunt o adevărată monografie a satului Voşlăbeni, un adevărat glosar de toponime şi antroponime”, observa dna profesoară Claudia Voşloban, doctor în filologie şi dânsa. „Domnului profesor i s-a dat o viaţă şi cu siguranţă nu a irosit-o: şi-a dedicat-o integral literelor. La porţile puterii este rezultatul unei munci triple: una a aducerii aminte, alta a argumentării, şi a treia a creării. Ne putem gândi la porţile care se deschid sau care rămân închise ale puterii politice, în jurnalul lui Mişu Niţă ne putem gândi la porţile care rămân întotdeauna deschise acasă, sau la porţile care aşteaptă să se deschidă, adică la puterile cele de sus”.

Nu doar paginile de jurnal gâdilă creierul cititorului, ci şi inserţiile şăgalnice în cultura lumii, cu predilecţie în cea antică: <Tot prin Cizma romană fusese creată şi funcţia prefecturală, impusă de Lucius Cornelius Sulla Imperator. El impusese instituţia, calchiată şi de români şi perpetuată peste milenii, minus hiatusul comunist. La întrebarea „Ce are sula (Sulla) cu prefectura?!” – vorbă mai mult vulgară decât de duh – răspunsul este inechivoc: „Are!”>.

Până la urmă, fiecare spune ce crede despre o carte, un om sau o poveste. În final, însă, ne lămureşte autorul despre ce-a vrut şi ce-a ieşit: „Este vorba în carte despre trei straturi de lectură: în prima scriu despre Putere, acea putere care este abuzivă, discreţionară, chiar despotică uneori şi sunt exemple foarte multe şi în decursul istoriei, dar şi în realitatea apropiată nouă; este un al doilea plan, alcătuit din rememorările unui personaj care se numeşte Mişu Niţă şi, cum zice Flaubert, Mişu Niţă ce mois, adică mi-am rememorat copilăria, anii tinereţii, am rememorat un sat, Voşlăbeni, care actualmente este altul, nu mai e ca în cartea mea. Al treilea plan este planul ciorilor, căci puterea este exercitată dintr-un Palat al Administraţiei (şi nu administrativ cum spunem greşit, căci zicem Palatul Culturii, nu Palatul Cultural), deci un alt strat deasupra acestei puteri exercitate de oameni sunt ciorile care se adună pe acoperiş, fac şedinţe operative, se mai bat pentru putere; ciorile sunt fiinţe prea puţin cunoscute, dar foarte inteligente, ne spun în carte lucruri surprinzătoare”. „Vreau să mai spun atâta despre această putere pământeană exercitată de unii despoţi care se cred veşnici şi vecini cu Dumnezeu sau poate chiar mai sus: am găsit un contrapunct de lumină, am găsit credinţa, credinţa aceea simplă şi autentică, când ţăranul era vecin cu Dumnezeu în mod natural, stătea la masă cu el, conversa, făcea parte cotidian din familia lui, contrapunct care echilibrează astfel volumul”, a conchis profesorul, publicistul, scriitorul şi editorul Mihai Suciu, despre a cărui viaţă, biografie şi operă curioşii pot afla mai multe parcurgând prestigioasa colecţie a Centrului de Studii Covasna-Harghita Profesioniştii noştri, numărul 21.

M. GROZA