Problematica proprietăţilor din România, analizată la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului
Implicat nemijlocit, ca avocat şi jurist, în înfăptuirea justiţiei în această complexă problematică, prof.univ.dr. Ioan Sabău-Pop a declarat că „prin complicităţile şi trădările” guvernelor şi a unor legiuitori care s-au succedat din 1990 până în prezent, judeţe întregi au fost date urmaşilor grofilor, iar jaful în păduri a căpătat proporţii naţionale
„Sunt în jur de 200.000-230.000 de hectare de pădure care se revendică din judeţele Mureş şi Harghita. Asta fără să cuprindem Haţegul, Sălajul, Munţii Apuseni, Bihorul, unde sunt revendicate de asemenea zeci de mii de hectare”, a declarat preşedintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Ioan Sabău-Pop.
Acesta a explicat că, după Primul Război Mondial, conform tratatelor internaţionale, Regele Ferdinand a iniţiat reforma agrară, dându-le posibilitatea marilor latifundiari să opteze pentru dobândirea cetăţeniei române sau vânzarea proprietăţilor lor. Odată ce teritoriul Transilvaniei a revenit României, prin Marea Unire, optanţii, cetăţeni ai Imperiului Austro-Ungar, au avut două posibilităţi: fie să rămână în România, situaţie în care erau somaţi să îşi ia cetăţenia română, fie să rămână la Viena sau la Budapesta, unde stăteau deja, coordonându-şi afacerile prin interpuşi, şi să îşi vândă proprietăţile statului român. Cei care nu au fost mulţumiţi cu sumele primite, au intrat în faimosul proces al optanţilor, în care s-a stabilit, de către o curte internaţională, dacă aveau dreptul la mai mult sau mai puţin decât au primit. Unul dintre cazurile celebre de acest fel este cel al conţilor Bánffy, urmaşii acestuia primind mii de hectare de terenuri şi de pădure în judeţele Mureş, Sălaj şi Harghita.
Un alt exemplu prezentat este cel al familiei Kendeffy, care a purtat la origine numele de Cândea şi care s-a numărat printre cei mai înstăriţi proprietari de pământuri din Transilvania, deţinând proprietăţi întinse în Ţara Haţegului şi Retezat, dar şi în alte regiuni din Ardeal. Presupuşii urmaşi ai acesteia au revendicat aproape 15.000 de hectare de păşuni şi păduri numai în Retezat, la care se adaugă şi proprietăţi imobiliare.
„Urmaşii optanţilor maghiari au revendicat, fără drept, proprietăţi uriaşe din Transilvania şi retrocedări ilegale au fost făcute cu multe complicităţi din cadrul instituţiilor statului român. După 1990, guvernele de la Bucureşti au emis pe bandă rulantă legi funciare care au iscat războiul moştenitorilor şi care au creat situaţii din cele mai neobişnuite. Legea 247 este considerată de specialiştii în domeniul juridic o lege de trădare naţională, sate întregi au fost revendicate şi retrocedate integral de instanţele judecătoreşti unor moştenitori nemaiauziţi. Imobile fără număr, castele, conace, palate au ajuns în proprietatea unor oameni străini de România care apoi au cerut bir statului român pentru ele sau le-au vândut statului român pe bani grei”, a relatat prof. Sabău-Pop.
Avocatul susţine că „toate guvernele” din 1990 până în prezent „au fost trădătoare, girând o fraudă de peste 70 de miliarde de lei din patrimoniul statului”.
„Prin aplicarea legilor fondului funciar în Transilvania, aplicăm în continuare legile horthyste. Am tradus în limba română Decretul 1.441 din 1941, prin care statul maghiar, după realipirea Ardealului de Nord la Coroana Sfântă a Ungariei, a statuat două lucruri esenţiale. Primul: că Reforma agrară din 1921 pentru Transilvania, Banat şi Crişana este anulată. Reformă agrară care avea o particularitate esenţială şi diferenţiată de restul statului român, în sensul că a expropriat şi a dat o justă despăgubire foştilor proprietari, în special magnaţi unguri. A doua măsură care a fost luată în acest decret: toate convenţiile, actele juridice şi contractele generale de Reforma agrară din 1921, de asemenea, au fost în marea lor majoritate anulate, pe o procedură judiciară favorabilă celor care erau la puterea zilei”, a detaliat av. Ioan Sabău-Pop.
Alienarea pământurilor către străini este o mare problemă, nerezolvată în România. Pământurile reprezintă un factor economic şi productiv, dar acolo sunt cimitire, biblioteci, biserici şi locuitori, cu tradiţiile lor, care nu pot fi cultivate în altă parte sau de venetici. Avocatul Ioan Sabău-Pop a dat exemplul Insulei Mari a Brăilei, controlată, acum, de compania Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, deţinută de şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan. Acesta a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni al companiei Agricost, care o administrează.
„Zilele trecute a fost vândută Insula Brăilei unui arab, 90.000 de hectare, cea mai productivă zonă agricolă din această ţară a fost preluată de către un şeic arab care doreşte să crească acolo 200.000 de oi. Insula Brăilei, la inundaţiile din 1970 a ţinut toată ţara cu alimente. Vă daţi seama în ce fapte şi întâmplări periculoase intrăm. După aceea, se vine cu o gogoriţă, că Uniunea Europeană ne impune. UE nu ne-a impus nimic în materie de proprietăţi, decât să flexibilizăm şi să facem astfel economia ţării încât să funcţioneze cererea şi oferta şi să fie o productivitate echitabil distribuită”, a afirmat preşedintele FCRCHM.
Terenul Insulei Mari a Brăilei nu este parte a tranzacţiei (fiind proprietate a statului), dar va fi folosit în continuare, în arendă, de firma cumpărată de şeic.
Spre deosebire de România, unde înstrăinările de pământuri au luat amploare după 2013, alte ţări au suspendat şi chiar interzis cedarea acestora, iar altele au impus condiţii. Bunăoară, statul bulgar a iniţiat un moratoriu către UE, care a aprobat suspendarea înstrăinărilor de pământuri până în 2022; Ungaria are lege care interzice înstrăinările de pământ către străini; în Elveţia, după care s-a inspirat Polonia, sunt posibile înstrăinările de pământ către străini numai în anumite condiţii: investitorii să aibă ocupaţie agricolă, să lucreze terenul respectiv, să distribuie 50% dintre produsele obţinute în statul respectiv şi să aibă experienţă dovedită în materia respectivă – zootehnie sau alt sector în care activează.
„Şi la noi se poate da mâine o lege. Dacă aceşti guvernanţi analfabeţi doresc, eu pot să le redactez trei articole, nu trebuie mai multe, în care să se spună că toţi investitorii, toţi cumpărătorii de pământ au următoarele obligaţii: să cultive, să promoveze o forţă de muncă românească şi să aducă nişte reguli profesionale şi nu formule speculative. Trebuie să avem în vedere păstrarea acestei valori naţionale. Este foarte greu, în condiţiile în care în ţara asta am făcut nişte legi necorespunzătoare. Cum am fost noi capabili să dăm asemenea legi? Pentru a intra în anumite tovărăşii şi tâlhării comune, în loc să ne apere şi să ne reprezinte în diferite foruri, inclusiv în cele legiuitoare. Cei care vorbesc la televizor şi care încearcă să aducă reproşuri juriştilor, primarului, secretarilor de primării, nu fac altceva decât să îşi acopere propria lor faptă urâtă”, susţine prof. Sabău-Pop.
În legătură cu pădurile, „este un jaf naţional, o bătaie de joc”, a punctat acesta, adăugând: „îmi pare rău că urşii care coboară din pădure nu mănâncă oameni, ca să vedem că, până la urmă, ursul are dreptate, noi nu coborâm din munte”. Avocatul a afirmat că pădurarii şi ingineri silvici i-au dezvăluit o mulţime de situaţii „halucinante”, de la ei aflând, de pildă, „ce făcea în 2011-2012 Borbély László”, pe atunci ministrul Mediului şi Pădurilor, „cu toţi cei care funcţionau în sistem: îi ameninţa, îi şantaja: până mâine să dai 5.000 de hectare de pădure la Lechinţa, la familia Bethlen, fără acte – nu conta asta –, şi era lăsat să funcţioneze”.
În opinia sa, sunt o mulţime de lucruri care se fac prost şi cu rea-credinţă în România, „nu ne ridicăm la nivelul anilor 1994-1996, când erau parlamentari care nu ştiau ce-i aia, dar erau mai de bună credinţă, aveau educaţie să nu fure tot ce le apare în cale”.
„În ultima vreme, constat, dacă mă întâlnesc cu vreun individ dintr-un minister, cu un demnitar, dacă-i corupt, asta e o calitate. Ce facem cu ţara asta?”, a conchis, cu o întrebare retorică, prof. univ. dr. Sabău-Pop.
DANIELA MEZEY
