IA – un traseu al memoriei. De la tradiție locală la patrimoniu al umanității
În fiecare an, pe 24 iunie, de Sânziene, românii celebrează Ziua Universală a Iei. În această zi, mii de oameni aleg să poarte cămașa tradițională românească, reafirmând o legătură profundă cu patrimoniul cultural și cu istoria comunităților din care provin.
Pentru mulți, ia este un simbol național. Pentru alții, este o piesă vestimentară admirată pentru frumusețea și rafinamentul său. Însă, dincolo de imaginea festivă cu care ne întâlnim în expoziții, fotografii sau evenimente culturale și nu numai, ia reprezintă mult mai mult: o formă de memorie transmisă peste generații, un limbaj al identității și o mărturie a creativității populare.
Ia nu este doar un obiect al trecutului. Ea continuă să fie purtată, cusută, studiată și reinterpretată, demonstrând că tradiția poate rămâne vie și relevantă într-o lume aflată într-o permanentă schimbare.
De la cămașa de sărbătoare la patrimoniu UNESCO
Un moment esențial în recunoașterea valorii universale a iei a avut loc în anul 2022, când UNESCO a înscris „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.
Această recunoaștere nu se referă doar la cămașa în sine, ci la întregul univers cultural care o înconjoară: tehnicile de cusut, transmiterea cunoștințelor între generații, șezătorile, alegerea materialelor, simbolistica decorului și rolul comunităților în păstrarea meșteșugului.
Potrivit UNESCO, cămașa cu altiță reprezintă un element esențial al identității culturale din România și Republica Moldova și continuă să fie transmisă prin familie, comunitate, ateliere și inițiative educaționale, demonstrând vitalitatea acestui patrimoniu.
Mai mult decât o piesă vestimentară
Ia nu este doar o simplă cămașă decorată cu broderii. În realitate, aceasta este rezultatul unei îmbinări remarcabile între funcționalitate, estetică și cunoaștere tradițională. Confecționată din pânză de in, cânepă, bumbac sau mătase, ia era în general construită din forme geometrice simple, deseori aranjate în modele complexe.
Cea mai valoroasă componentă a cămășii este altița – banda ornamentală amplasată pe umăr, care conferă personalitate și identitate întregii piese. Motivele decorative diferă de la o regiune la alta și includ forme geometrice, vegetale, astrale sau inspirate din natură și lumea înconjurătoare.
Nu există o singură ie românească. Ia din Muscel este diferită de cea din Vrancea, Bucovina, Oltenia, Bihor sau Mărginimea Sibiului. Culorile, ritmul ornamentelor, tehnicile de cusătură și proporțiile diferă de la o regiune la alta.
Specialiștii în patrimoniu textil pot identifica adesea zona de proveniență a unei cămăși după anumite detalii ale decorului. Din acest motiv, ia poate fi privită ca o adevărată hartă culturală a spațiului românesc.
Privind costumele tradiționale ale diferitelor comunități, descoperim nu doar diferențe, ci și valori comune: respectul pentru meșteșug, pentru muncă, pentru familie și pentru transmiterea cunoștințelor între generații. Astfel, ia nu vorbește doar despre identitatea unei comunități, ci și despre dialogul cultural care a modelat de-a lungul timpului spațiul transilvănean.
Privind o ie într-un muzeu, rareori ne gândim la timpul necesar realizării sale. O singură cămașă putea necesita săptămâni sau chiar luni de muncă. Pânza era țesută, croită și cusută manual. Fiecare motiv era construit punct cu punct, fără ajutorul mașinilor moderne.
În spatele fiecărei ii se află sute de ore de muncă, răbdare, pricepere și experiență acumulată, dar și simț estetic. Acesta este unul dintre motivele pentru care specialiștii consideră ia un bun de patrimoniu viu și nu doar un obiect de muzeu.
Din satul românesc în mari muzee ale lumii
Puține elemente ale culturii române au avut un impact internațional comparabil cu ia. Un exemplu celebru este pictura „La Blouse roumaine”, realizată în 1940 de pictorul francez Henri Matisse. Fascinat de frumusețea și expresivitatea cămășii românești, artistul a transformat ia într-un simbol al artei moderne europene.
Lucrarea face parte din colecțiile Muzeului Pompidou din Paris și este una dintre cele mai cunoscute reprezentări ale costumului tradițional românesc în arta universală.
În ultimele decenii, numeroși creatori de modă au fost inspirați de croiul și ornamentica iei.Colecții semnate de Yves Saint Laurent, Jean Paul Gaultier, Kenzo și alți designeri au reinterpretat elemente ale costumului tradițional românesc.Această popularitate internațională a generat însă și dezbateri importante privind recunoașterea surselor de inspirație și respectarea patrimoniului cultural al comunităților care au creat aceste modele.
În prezent, numeroase organizații culturale susțin necesitatea menționării originii tradiționale a motivelor preluate în industria modei.Înscrierea la UNESCO a fost realizată printr-un dosar comun România – Republica Moldova.Acest fapt evidențiază caracterul transfrontalier al tradiției și demonstrează că patrimoniul cultural nu se oprește la granițe administrative.
Comunități aflate de o parte și de alta a Prutului au păstrat și transmis de-a lungul generațiilor tehnici, modele și cunoștințe similare, contribuind la conservarea acestui patrimoniu comun.
Din lada de zestre la patrimoniul digital
Timp de generații, iile au fost păstrate în lăzi de zestre, transmise în familie și purtate la cele mai importante momente din viața comunității.
Astăzi, pe lângă conservarea lor în muzee și colecții private, multe dintre aceste piese sunt fotografiate, cercetate și arhivate digital. Muzee, organizații culturale și grupuri de pasionați documentează modele, tehnici și povești locale pentru a le face accesibile generațiilor viitoare.
Într-un fel, fiecare fotografie a unei ii, fiecare interviu cu un meșter popular și fiecare expoziție dedicată patrimoniului textil continuă misiunea începută cu sute de ani în urmă: aceea de a transmite mai departe memoria unei comunități.
O moștenire care continuă
Ziua Universală a Iei nu este doar o celebrare a unui costum tradițional.Este o ocazie de a recunoaște munca anonimă a generațiilor de femei care au păstrat acest meșteșug, de a înțelege valoarea patrimoniului cultural și de a privi tradiția nu ca pe ceva încremenit în trecut, ci ca pe o resursă pentru viitor.
În fiecare ie se află o poveste. În fiecare cusătură se află memoria unei comunități. Iar în fiecare generație care alege să o poarte, să o studieze sau să o creeze din nou se află dovada că această poveste continuă.
Știai că…?
• În multe sate, fetele învățau să coasă încă din copilărie și își pregăteau singure o parte din costumul pe care urmau să îl poarte la sărbători sau la nuntă.
• O ie de mare complexitate putea necesita câteva luni de lucru.
• În trecut, anumite cămăși de sărbătoare erau păstrate pentru ocazii speciale și date mai departe ca bunuri de familie.
• Henri Matisse a realizat mai multe lucrări pe tema iei românești, circa zece, contribuind la popularizarea acesteia în lumea artei occidentale.
• După înscrierea UNESCO, arta cămășii cu altiță a fost prezentată în expoziții internaționale dedicate patrimoniului cultural al României și Republicii Moldova, inclusiv la sediul UNESCO din Paris.
Cosmina Marcela OLTEAN
