La Editua Stef din Iaşi, recent a apărut volumul „Poeme despre Pacea Sufletului”, scris de Elisabeta Banea, poetă care locuieşte în municipiul Miercurea-Ciuc. Un volum în care „mesajul poeziei nu stă (neapărat) numai în structura compoziţiei, ci şi în emoţia trimisă de către autor”, după cum aprecia scriitorul şi realizatorul de emisiuni radio Ionel Sava.
Volumul cuprinde aproximativ 80 de poezii şi are o prefaţă semnată de prof. univ. dr. Lidia Vianu, poetă, fondatoare şi coordonatoare onorifică a Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, pe care a intitulat-o Elisabeta Banea – „cu aripile întinse”, care surprinde esenţa poeziei autoarei din Miercurea-Ciuc şi pe care o vom reda în continuare:
„Un volum magic. O poetă care trăieşte «Aici-Acum». Zilele şi le trece mereu în aceeaşi odăiţă, unde o vizitează lumini nenumite, haruri despre care nu vorbeşte absolut niciodată, şi mai ales nu în clipele în care face bine. A dat enorm multora, iar singura ei răsplată – lăsată de undeva de foarte sus, din al Nouălea Cer – este exact această bucurie de a da. O energie care cu cât se împarte mai multor semeni, cu atât este mai mare. În momentul de graţie când a scris acest volum, care se dăruieşte lui Dumnezeu, poeta, «cu aripile întinse, a zburat spre infinit». Fraze simple, cuvinte banale, multă iubire de aproape şi o singură dragoste, pierdută: «de mult singură, fără un adăpost în sufletul tău…». O lume feerică, în care se moare. «Ce soartă, să fii frunză…». O poetă care ne dă de ştire că Universul ne-a adus pe Pământ, dar tot El ne va duce mai departe. Nu ştim unde. Tocmai de aceea o citim pe Elisabeta Banea: ca să înţelegem cine suntem, de unde venim. Ca să spulberăm frica de necunoscut. Poezia Elisabetei Banea ne învaţă ceea ce existenţa noastră muritoare ne refuză: zborul spre infinit. Citiţi aceste Poeme despre Pacea Sufletului ca pe un limbaj sacru. Ele dau curaj, bucurie de a fi, încredere în noi înşine. Şi mai dau ceva: privirea care ajunge Dincolo”. (Şt.P.)
Încheiem acest semnal editorial cu două dintre poemele Elisabetei Banea:
Cheamă stele
Din ochii tăi
De ce curg lacrimile? Noaptea
Cerul e înstelat. De ce plângi?
Te doare inima după suflet.
Da, te înţeleg şi mie mi se întâmplă
Des, până la răsărit mă întreabă
Tot cerul, dar nu pot să explic!
Cere ajutor de la stele, cântecul
Lor te alină… Lacrimile
Tale amare se transformă în lacrimi
De bucurie…
Şi totul va fi minunat, altfel,
Decât ai crede. Cere stelelor!
Şi bucură-te de fiecare clipă.
Mă minţi
Minte iubirea şi minte sărutul,
Dar chiar dacă ele mă mint, e minunat.
Îmbrăţişarea vindecă sufletul
Şi trupul. Nu încerca să mă minţi,
Sufletul meu este numai al tău,
Chiar dacă mereu mă respingi,
Lasă să cânte chitara, lasă
Să curgă iubirea în mine, chiar
Dacă mă minţi.
Fără tine viaţa este pustie.
Lasă dorul să mă cuprindă,
Viaţa
Iubirea –
Ale mele, chiar când cad frunzele.