Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Profesioniştii noştri: Vasile Lechinţan – istoric, scriitor, om al cetăţii „Patrioţii adevăraţi sunt în prezent şi vor fi şi în viitor rodul cel bun al naţiunii române” | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Cultură »
Profesioniştii noştri: Vasile Lechinţan – istoric, scriitor, om al cetăţii
„Patrioţii adevăraţi sunt în prezent şi vor fi şi în viitor rodul cel bun al naţiunii române”
<h5><i>Profesioniştii noştri: Vasile Lechinţan – istoric, scriitor, om al cetăţii</i></h5> „Patrioţii adevăraţi sunt în prezent şi vor fi şi în viitor rodul cel bun al naţiunii române”

Profesioniştii noştri: Vasile Lechinţan – istoric, scriitor, om al cetăţii
„Patrioţii adevăraţi sunt în prezent şi vor fi şi în viitor rodul cel bun al naţiunii române”

Astăzi, numele lui Vasile Lechinţan este rostit cu respect de toţi cei care au oarecare habar de istoria Transilvaniei şi în special de cei care apreciază cum se cuvine munca enormă a profesionistului din domeniu. (Nu e la îndemâna oricui această distincţie: tocmai citeam elogiile aduse în nişte publicaţii progresiste memorialistului Djuvara şi povestitorului Boia).

Autor şi coautor a peste 50 de volume de istorie, etnografie şi proză, a peste 60 de studii şi comunicări în reviste de istorie şi de cultură, a sute de articole din presa locală din Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc, Tg. Mureş, Sf. Gheorghe, Bucureşti, Bistriţa, Vasile Lechinţan a devenit la 70 de ani protagonistul celui mai recent volum (nr. 27) apărut în colecţia Editurii Eurocarpatica din Sf. Gheorghe, Profesioniştii noştri. Volum coordonat, ca multe altele de altfel, de dr. Ioan Lăcătuşu şi prof. Vasile Stancu.

Sunt multe de aflat în cele peste 600 de pagini ale cărţii. Este impresionant cum un autodidact, muncitor la o uzină clujeană, se înfăţişează în 1983 la Biblioteca Universitară cu recomandarea academicianului Ştefan Pascu pentru cercetarea fondurilor aflate la secret. Asta pentru că, deşi reuşise la liceu, este retras din motive materiale şi urmează, cu întreţinere gratuită, Şcoala Tehnică Agricolă din Tg. Mureş, lucrând apoi pe diverse şantiere din Mureş şi Cluj. Devine angajat permanent al arhivelor abia din 1989, urmând apoi cu lejeritate toate studiile până la nivel de doctorat.

Dar Vasile Lechinţan era oricum doctor în istorie mult înainte de a căpăta patalamaua, spre deosebire de mulţi care rămân amatori şi după ce-şi oficializează titlurile.

„Unul din cei mai avizaţi cunoscători şi cercetători ai istoriei românilor de la izvoarele Mureşului şi Oltului”, cum zice I. Lăcătuşu, cunoscător de paleografie maghiară şi latină, a zăbovit (şi) asupra fondurilor din arhivele harghitene, instituţie a cărei prezenţă intelectuală nu mai străluceşte pe firmamentul zonei, ca mai demult, nemaiorganizând o acţiune proprie de nu mai ştim câţi ani.

Colaborator proeminent al publicaţiilor Adevărul Harghitei şi Informaţia Harghitei, nu se poate uita că Vasile Lechinţan a fost printre primii intelectuali români care a atras atenţia asupra „măsurii aberante a guvernului Tăriceanu, prin retrocedările unor clădiri publice din Transilvania, românii fiind scoşi din centrele oraşelor, întocmai ca pe vremea iobăgiei…”. „Tribunale cu judecători ignoranţi din România au împroprietărit practic episcopii şi biserici maghiare în Ardeal (că de retrocedare nu poate fi vorba), cu numeroase imobile din centrele oraşelor transilvane”.

Subiectul ultimului număr din Profesioniştii noştri „s-a dedicat luptei cu forţele şovinismului, anchilozării şi falsificării istoriei”, cum scrie prof. univ. dr. Mircea Popa, ajungând „să observe mecanismul pervers prin care Statusul catolic din Transilvania, care a preluat spre administrare averea şi imobilele fondurilor tereziene, a clădirilor construite din fondurile de la buget şi din veniturile fondurilor sus-amintite, să ajungă prin fraudă tacită, trecându-le în mâinile Episcopiei romano-catolice din Alba Iulia, care neţinând cont de adevărul istoric, iese mereu pe piaţă cu alte şi alte pretenţii, fără reţinere şi respect faţă de adevăr, doar din simpla dorinţă de a restaura puterea medievală ungurească în Transilvania”.

„Documentele lor sunt cel mai mare fals în acte publice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, afirmă Vasile Lechinţan într-un interviu acordat lui Ion Longin Popescu.

Într-o convorbire cu prietenul şi coordonatorul volumului, I. Lăcătuşu, referitor la listele cu românii din scaunele secuieşti din conscripţia din 1614, V. Lechinţan conchide: „Admitem, desigur, că nu era un procentaj mare de români în zonă, dar nu era nici un exclusivism etnic maghiar în scaunele secuieşti, o puritate etnică maghiară/secuiască, aşa cum retroactiv îşi plasează unii dorinţele să o (re)considere, desigur, în scopuri politice şi deloc oneste”.

În acelaşi context, Vasile Lechinţan îşi dezvoltă o refulare care nu-i numai a lui: „Privesc înapoi cu furie la cum ne-au condus unii. Sunt furios şi pe universităţi că nu au dat oameni profesionişti politici, cum a dat Oxfordul, zeci şi zeci de prim-miniştri şi oameni de stat. De aici trebuie să ne vină oamenii, de la Şcoala românească”.

Atitudinea universitarilor contemporani îl nemulţumeşte pe Lechinţan şi din alt motiv: „La Cluj sunt 170 de clădiri revendicate în centrul istoric. Dacă în perioada interbelică mari profesori de drept şi istorici ai universităţii clujene s-au implicat în problemele ardente ale societăţii, de data aceasta Universitatea Babeş-Bolyai tace. Mai mult chiar, dl Andrei Marga, fostul rector, este semnatarul unei decizii politice de restituire a clădirii Bastilia din Cluj – luând-o de la Liceul Gheorghe Şincai – către biserica reformată maghiară. Apare astfel o realitate juridică cu totul nouă: niciodată în istorie această clădire n-a fost a bisericii reformate”.

La aniversarea Centenarului Marii Uniri, V. Lechinţan consideră că „este timpul ca Ungaria să respecte istoria poporului român, pentru că în manualele ungureşti se răstălmăcesc marile evenimente şi se învaţă numai lucruri contra continuităţii noastre în Carpaţi, fără nici o dovadă istorică. Mult invocata autonomie teritorială nu urmăreşte altceva decât desăvârşirea purificării etnice, asimilarea şi alungarea românilor din zona Harghita-Covasna, începută în anul 1848 şi continuată şi în prezent”.

Cercetătorul clujean a contestat modul cum este abordată problematica istoriei şi culturii româneşti în manualul de Istoria Secuilor şi în volumele de Istoria Ţinutului Secuiesc, apărute la Odorheiu Secuiesc, aşa precum altădată a protestat pentru însuşirea frauduloasă a folclorului românesc; a documentat, printre altele, problema retrocedărilor Arhivelor confesionale şi cazul Nyirő József, a scos la iveală un căpitan român al lui Mihai Viteazul peste Cetatea Odorhei, Ştefan Luţul, precum şi faptul că domnitorul valah a ridicat o biserică ortodoxă în Odorheiu Secuiesc.

Vasile Lechinţan poartă, precum mulţi consângeni, regretul că poporul român nu are o nouă ediţie a Enciclopediei României în cel puţin 25 de volume, care să cuprindă o istorie universală din perspectivă românească, aşa cum sunt multe opere în Europa. „De ce spune Brazilia că-şi datorează modernitatea curentului suprarealist românesc? Sunt interesat să aflu câţi profesori români de matematică predau în universităţile americane sau câţi IT-şti români lucrează la Microsoft Corporation? Câte tone de aur s-au extras de la Roşia Montană din timpul agatârşilor până astăzi, şi cine a beneficiat de acel aur imens? De ce Peninsula Scandinavă şi Danemarca s-au numit „Dacia” câteva sute de ani? De ce limba punjab (India-Pakistan) are multe asemănări cu limba română? Cine au fost locuitorii provinciei romane Tribalia? Unde ar trebui să pot afla toate acestea? Desigur, în Enciclopedia Română”, conchide cu amar istoricul, mândru că s-a născut ţăran în Câmpia Transilvaniei, la Silivaş – ca să se prenumere apoi în pleiada de aur a istoricilor, oamenilor de ştiinţă umanistă şi scriitorilor clujeni.

„E timpul patrioţilor adevăraţi! (…) Iar patrioţii adevăraţi sunt în prezent şi vor fi şi în viitor rodul cel bun al naţiunii române”, zice în mesajul său (cuprins în carte) dr. Adrian Deheleanu. Mesaj cum nu se poate mai potrivit pentru aniversarea unui om care a răzbătut atât de greu încât nu poate suporta nedreptatea, un om care n-a trăit degeaba şi din partea căruia aşteptăm încă multe surprize cărturăreşti.

Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.