Consiliul Judeţean a alocat 50.000 de lei pentru organizarea şi desfăşurarea Turului Ciclist al Harghitei şi Covasnei
A fost singurul punct al ordinii de zi aprobat în cadrul şedinţei extraordinare de ieri, restul fiind amânate pentru şedinţa...
A fost singurul punct al ordinii de zi aprobat în cadrul şedinţei extraordinare de ieri, restul fiind amânate pentru şedinţa...
Unul din 10 şomeri care primesc indemnizaţie a terminat o facultate, cei mai mulţi având peste 30 de ani Agenţia...
Am ajuns la Borsec după un drum de aproape două ore cu maşina şi, cum era prima oară când am...
Miercuri, 15 iulie Ora 16:00 – Prezentare de instrumente muzicale (eveniment online); Ora 19:00 – Siculeni, Capela Sfânta Ana –...
În cadrul programului de cercetare, documentare şi digitizare a patrimoniului administrat, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, din Sfântu Gheorghe, a...
În judeţul Harghita, de la începutul pandemiei şi până astăzi au fost confirmate un număr de 389 cazuri de persoane...
La achiziţionarea celor cinci paturi de ATI, donate, luni, Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, a căror valoare depăşeşte...
Festivalului de Muzică Veche împlinește anul acesta 40 de ani de activitate, iar ediția este una specială, cauzată de restricțiile...
Cei mai mulţi dintre ei au optat pentru filiera teoretică şi aproximativ 41% pentru cea tehnologică Potrivit unui comunicat de...
Totuşi, primarul municipiului Miercurea Ciuc spune că actuala evoluţie a pandemiei în ţară ar putea afecta acest eveniment Primarul municipiului...