Originile ideologiei putiniste (II)

„Transnistria este foarte importantă din punct de vedere strategic
pentru Moscova nu numai în relaţiile pe termen lung cu Republica Moldova,
fiind o pârghie de influenţă, dar – şi acest fapt este mult
mai important – în perspectiva prăbuşirii probabile a Ucrainei şi separării ei în două părţi,
de vest şi de est, care se va petrece mai devreme sau mai târziu”
(Aleksandr Dughin, Prefaţa ediţiei româneşti a Bazelor Geopoliticii, 2011)

Lucrarea lui Dughin „Bazele Geopoliticii” (ediţia originală a apărut în 1997) este programul şcolii geopolitice eurasiene ruse, iar teza sa de bază o constituie incompatibilitatea dintre lumea atlantistă (SUA şi Marea Britanie) şi Eurasia (Rusia, Asia, Europa Centrală şi de Est). „Prima este imperiul viciului, are ca scop impunerea propriilor interese drept valori universale, precum şi universalizarea propriei etno-culturi în detrimentul tuturor celorlalte. Văzută ca o potenţială nouă Epocă de Aur, Eurasia este chemată să reziste şi să înfrângă Atlantismul” (Florin Poenaru, CriticAtac). În optica lui Dughin, spaţiul eurasiatic trebuie să se extindă de la Vladivostok până la Dublin, format în jurul Rusiei, cu participarea ţărilor europene, dar şi a Iranului. Numai prin această reîmpărţire geopolitică, susţine autorul, se poate stopa expansiunea culturii de inspiraţie americană, multiculturală, liberală şi libertină.

Fireşte că inima acestui imperiu idealizat nu poate fi decât Rusia, vatră pură a tradiţionalismului creştin, un rai viitor în care, zice Dughin, „noi nu putem iubi Europa doar aşa ca pe nişte străini bolnavi incurabili, ca pe nişte leproşi, ca pe nişte ticăloşi, ca pe nişte criminali, ca pe nişte otrepe. O putem iubi, dar este vorba de o dragoste euroasianistă aparte. Suntem chemaţi să transferăm Occidentul în Orient” (Destin euroasianist, 2017, traducere Iurie Roşca).

Sociologul şi geopoliticianul român Ilie Bădescu observa, în Postfaţa ediţiei româneşti a Bazelor Geopoliticii: „Cele două expansiuni de care are nevoie Rusia pentru a se afirma ca mare putere geopolitică sunt, în viziunea lui Dughin, spre mările reci şi spre mările calde. Ieşirea la mările calde trebuie să ia în seamă faptul că Spaţiile riverane care înconjoară Eurasia erau controlate de Anglia şi azi de America”.

Scriitorul şi eseistul german născut în Banat, William Totok este de părere că „teoria eclectică a lui Dughin este un amestec de naţionalism slavofil cu religia ortodoxă, de exaltare a ţarismului şi stalinismului imperialist, ambalat în straiele unor concepte preluate din scrierile lui René Guénon, Julius Evola, Mircea Eliade, Corneliu Zelea Codreanu, Carl Schmitt, Arthur Moeller van den Bruck, Oswald Spengler, Alain de Benoistsau Armin Mohler”. (Ocupat cu alte teme, precum comunismul şi securitatea, Totok n-a apucat să afle ceva despre Jean Pârvulesco. Îmi amintesc de asemenea cât de intens lăudat era filosoful Alain de Benoist, fondatorul ideologiei Noii Drepte şi susţinătorul federalismului integral, în care statul naţional este depăşit de superioritatea identităţilor regionale, de Monica Lovinescu la Europa liberă, în timpul lui Ceauşescu).

Revenind la oile noastre, ar fi util, pentru a înţelege mai profund actuala conjunctură a războiului de la graniţa noastră, să dăm câteva citate ale lui Dughin referitoare la Ucraina:

• „Ca stat, Ucraina nu are nici un sens geopolitic. Ea nu prezintă vreo noutate culturală de importanţă universală, nici unicitate geografică, nici caracter etnic specific”.
• „Suveranitatea Ucrainei reprezintă un fenomen atât de negativ pentru geopolitica rusească, încât poate provoca foarte uşor un conflict armat. (…) Ucraina, ca stat independent, cu oarecare ambiţii teritoriale, prezintă un pericol enorm pentru întreaga Eurasie, iar fără soluţionarea problemei ucrainene n-are sens să vorbim despre o geopolitică continentală”.
• „Existenţa Ucrainei în graniţele actuale şi cu actualul statut de stat suveran este identică cu aplicarea unei lovituri monstruoase asupra securităţii geopolitice a Rusiei, care echivalează cu o invazie pe teritoriul ei. Existenţa pe mai departe a Ucrainei unitare este inadmisibilă”.

Oricât de sceptici am fi, nu se poate trece totuşi peste realitatea că Aleksandr Dughin a fost multă vreme sfetnicul de taină al lui Putin, cele două personaje având nevoie acută unul de celălalt: Putin e un om evident superdotat, cunoscător a 9 limbi, cu lecturi imense din domenii atât de diverse, iar Dughin de omul ce deţine puterea şi dorinţa de acţiune necesare punerii în practică a rocamboleştilor sale idei.

Ca atare, în 2011, Putin, în calitate de prim-ministru al Rusiei, propune statelor Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan, dar şi Finlandei, Ungariei, Republicii Cehe, Bulgariei şi Mongoliei să aprofundeze integrarea economică şi politică în cadrul Uniunii Euroasiatice, uniune supranaţională bazată pe sistemul de integrare al Uniunii Europene. Ceea ce s-a realizat până la urmă a fost lansarea, în 2015, a Uniunii Economice Eurasiatice, cu Rusia, Kazahstan şi Belarus state semnatare, ulterior adăugându-li-se Kârgâzstan şi Tadjikistan. Se crease deci nucleul ideii lui Dughin de impunere a Moscovei drept „capitală naturală a Eurasiei” şi „bază a axelor oricărei integrări continentale”.

Au trecut însă 11 ani şi, în afară de atragerea, puternică, a Ungariei în sfera de influenţă rusească – şi câteva comenzi de armament din partea Turciei (ceea ce năştea la Moscova mari speranţe în fracturarea unităţii NATO), nu se mai întâmplase nimic promiţător în acest sens, China având propria filosofie de cucerire economică a lumii. Ce era de făcut atunci? Să ne amintim: „…fără soluţionarea problemei ucrainene n-are sens să vorbim despre o geopolitică continentală”. Aşa cum Lenin a urmat cuvânt cu cuvânt ideile lui Marx în construirea statului bolşevic, aşa a urmat Putin ideile lui Dughin. Din acţiunea lui Lenin ştim precis că s-a ales un dezastru, din acţiunea lui Putin există speranţa lumii democratice să se întâmple la fel, deşi se zice că istoria nu se repetă. (Va urma)

Mihail GROZA

Comentarii:

comentarii