PREAFERICIŢII
„Preafericitul” este un supranume atribuit Întâiului Stătător al Bisericii Ortodoxe Române, numit şi Patriarh. După cum se ştie, cel dintâi ocupant al înaltului „job” a fost un harghitean: Ilie Miron Cristea, născut în Topliţa Română. Botezat cu numele proorocului Ilie Tesviteanul, nume coborât din ebraică: Elham (Eliah), semnificând „Dumnezeul meu”. Temut ca stăpân şi ordonator al unor fenomene atmosferice generatoare de nenorociri, fulgere şi trăsnete, pârjol şi potop, proorocul evreu a făcut şi fapte bune şi pe pământ, înainte de a ajunge „căruţaşul Raiului”. Nu degeaba este ocrotitor al Forţelor Aeriene Române, dar şi patron al apicultorilor. Prin tradiţie, la Sfântul Ilie, în tăria verii, apicultorii români purced la „retezatul stupilor”, adică recoltarea mierii. Deşi răriţi, 120.000 de români îi duc mai departe numele sărbătoritului din 20 iulie.
Dar să revenim la Preafericiţii noştri de sus. Şi la oile noastre. Sau ale lor. Într-un context contorsionat de criză politică şi alte crize suprapuse, sunt tot mai evidente chinurile facerii unui guvern. Variantele dibuite au eşuat una după alta. În context, a apărut ideea – ca o soluţie finală! – încredinţării grelei misiuni Patriarhului. Ideea nici nu e nouă, doar contextul nu tocmai potrivit. Se vede, nu există un candidat care să întrunească o majoritate cât de fragilă, în măsură să-l aplaude sau să-l înjure deopotrivă, siliţi să o lungim cu Iliuţă până ne vor prinde din urmă anticipatele. Cu Bolojan vom (pe)trece, se vede, şi această vară capricioasă, prin canicule de jar şi diluvii apocaliptice, marca Tesviteanul and Bolo. Doamne fereşte de şi mai şi! Şi dacă încercările de până acum nu au izbutit, urmează „alte camerte”, vorba lui nea Iancu de la Haimanale. Aşadar, o ultimă propunere: să încredinţăm cârma Guvernului întâiului stătător al Bisericii Ortodoxe, nu altul decât Preafericitul Patriarh Daniel. Înaintaşul Preafericitului de azi, Patriarhul Miron Cristea (1868, Topliţa – 1939, Cannes), primul Patriarh al BOR, cumula şi demnitatea de prim-ministru al Guvernului, al 38-lea premier, în condiţii tot grele pentru ţară. A condus nu unul, ci trei guverne o scurtă perioadă: 11 februarie 1938 – martie 1939. An în care pleca definitiv din ţară (la Cannes, Franţa), dar şi din viaţa pământeană, în Cer. Dar a avut timp să reformeze şi biserica, şi statul român întregit, oferind soluţii dinafara politicii. Iar politicienilor „de profesie”, liberali şi neliberali – răgazul să revină cu picioarele pe pământ, cu gânduri mai bune, dincolo de interesele proprii sau de gaşcă.
În guvernul lui Miron Cristea, „guvern de Uniune Naţională”, au fost cooptaţi şase foşti premieri: Averescu, Văitoianu, Vaida-Voievod, Mironescu, Iorga, Tătărăscu. „Miron Cristea cleric and former Prime Minister of Romania”. Azi, propunerea nu mai e fezabilă, fiind tot mai puţini şi credincioşii Patriarhului şi ai patriei. Tot mai rari şi admiratorii micuţului Preşedinte. Faptul că Ilie din Oradea poartă numele de botez al Primului Patriarh, Ilie Miron Cristea din Topliţa, nu pare să ajute. Fiecare cu norocul lui, cu fericirea hărăzită. Funcţionează şi modelul catolic: Suveranul Pontif, Papa de la Roma, este şi şef de stat. Statul său se numeşte Vatican, stat aflat pe pământ, nu în cer. Acolo sus este împărăţia – Împărăţia Cerurilor.
Trecem, pasageri prin viaţă, fie că ne raportăm sau nu la fericire. De multe ori, raportăm la timpul trecut fericirea. Am avut-o, sau am trecut pe lângă ea, pe un drum paralel, cu sens unic.
Ticăloşită şi presa, în bună parte. Adică rea. Furnizoare asiduă de nefericire, nenorociri, accidente, mai rar de soluţii. Eforturi demne de cauze mai bune.
Fericirea, o noţiune abstractă despre care s-a glosat incredibil de mult, fără a o putea cineva defini convingător, fie el fericit, fie nefericit. În general, suntem tentaţi să o raportăm la bogăţie. Aşa să fie? Au existat şi indivizi putred de bogaţi, care şi-au pus capăt fericirii cu un glonţ în cap. Se pare că atât le mai lipsea. Ce-ar fi să o căutăm în noi, nu în jurul nostru, în preajma de viaţă? Unii o caută şi în alte direcţii, dincolo de bani, funcţii, relaţii etc. Unii o raportează chiar la dragoste, căsătorie, la viaţa de familie, copii, nepoţi. Alţii îi iau în derâdere. În fond, râd de ei înşişi, băşcălesc propria persoană, cota personală de nenoroc „pe persoană fizică”.
Căutări şi la nivel de ţară. Nu e cazul nostru! De unde să iei un ministru al Fericirii? Eventual, al nenorocirii, al urii, dintr-ăştia s-ar mai găsi, nu doar unul. Un Minister al Fericirii chiar funcţionează la arabi, mai exact în Emiratele Arabe Unite. Şi nordicii Europei cochetează cu fericirea. Noi, nefericiţii, nu dibuim nici măcar un biet premier ordinar.
„Omul să fie mulţumit cu ceea ce are, că dacă este la o adică, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”, cugeta bătrânica înţeleaptă în faţa flăcărilor care mistuiau moara fără noroc şi pe ceicare îi dăduseră viaţă şi cheag crâşmei pe când se numea „Moara cu noroc”, nuvela zguduitoare a scriitorului Ioan Slavici cu profunde trimiteri spre morală şi rostul ei. Din păcate, tot mai numeroşi cei mistuiţi de patima banului. Oare „samariteanul” Viorel Paşca să fi citit nuvela? N-aş crede. Dar va avea tot timpul să o citească dacă Justiţia Independentă îşi va face cinstit datoria.
Mihai SUCIU
