Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

O iniţiativă legislativă aşteptată de mult… | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Opinii » O iniţiativă legislativă aşteptată de mult…
O iniţiativă legislativă aşteptată de mult…

O iniţiativă legislativă aşteptată de mult…

În sfârşit, cineva s-a hotărât să ia taurul de coarne, cum se spune. Deputatul Bogdan Diaconu a depus, în Camera Deputaţilor, un proiect de lege cu privire la interzicerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice şi a oricăror forme de secesionism. Sunt convins că acesta nu va trece uşor, ori, mai degrabă, nu va trece deloc, pentru că vor fi destui care îl vor acuza de o poziţie extremistă, că are el ce are cu ungurii, aşa cum a fost acuzat de altfel şi până acum. Să fie însă convinşi domnii deputaţi şi senatori, din care mulţi nu îşi merită scaunele pe care stau acolo pe banii noştri, că noi, românii din Covasna, Harghita şi Mureş, în primul rând, dar de altfel toţi românii ardeleni, aşteptam de mult o astfel de iniţiativă legislativă, care să pună capăt unei situaţii nefireşti, ce se perpetuează de prea multă vreme, în care statul român s-a dovedit neputincios în faţa acţiunilor tot mai agresive şi obraznice ale extremiştilor unguri, atât a celor din interior, cât şi celor din afara ţării.

Aşa cum este motivată această iniţiativă legislativă, este momentul să fim conştienţi de faptul că extremismul şi naţionalismul agresiv se află în plină răbufnire, mai ales în estul Europei. Federaţia Rusă ne dovedeşte că nu este altceva decât o continuatoare a fostelor regimuri opresive şi expansioniste: ţarismul şi comunismul rus, că nu face altceva decât să ducă aceeaşi politică imperialistă faţă de popoarele din jur, care doresc să trăiască în libertate.

Pe de altă parte, Ungaria, la rândul său, a devenit, mai ales în ultima vreme, un factor destabilizator în centrul Europei, încurajată de imperialismul rus, cu care s-a aflat mereu în cele mai bune raporturi, mai ales de la victoria revoluţiei bolşevice din Rusia, condusă de Lenin, revoluţie care, prin intermediul lui Bela Kun, trebuia exportată şi făcută victorioasă şi în Europa. Noi, românii, am fost cei care le-am încurcat socotelile. Şi, ca urmare, de atunci, nu ne mai pot vedea cu ochi buni, nici unii, nici ceilalţi. Ne poartă sâmbetele şi aşteaptă momentul potrivit ca să se răzbune. Nu întâmplător Larry Watts analizează, în multe sute de pagini, modul în care s-a ajuns la „războiul lui Lenin împotriva României”; la „coaliţia roşie-albă în a doua şi a treia campanie transilvăneană”; la „războiul clandestin al blocului sovietic cu România” etc. Astfel au fost posibile tragicele evenimente ale acelui an negru – 1940 – din istoria contemporană a României, care au dus la căderea sub cizma stalinistă a aproape 4 milioane de români basarabeni şi bucovineni „asupra cărora a fost implementat un program de deznaţionalizare şi rusificare, începând cu interzicerea alfabetului latin, închiderea tuturor şcolilor laice şi confesionale româneşti…”. Iar alţi aproape două milioane de români ardeleni au căzut jertfă purificării etnice a regimului fascist  al lui Horthy Miklós, care trebuia să conducă la „asimilarea totală a maselor româneşti din Transilvania”, fiindcă „trebuie să dezrădăcinăm din Transilvania iedera care produce memorandumuri şi proclamaţii”. Nu au reuşit, cu toate masacrele odioase de la Ip, Trăznea, Mureşenii de Câmpie, Sărmaş, Săpânţa, Hida, Şimleul Silvaniei etc., în urma cărora „mândrul pământ al Transilvaniei s-a transformat într-o amarnică Golgotă, unde se petrec cele mai groaznice evenimente”. Aşa scria gazetarul ungur Ferenczy György, în septembrie 1940.

Scriu aceste rânduri în ziua de miercuri, 4 iunie 2014, în care spiritele revaşarde şi extremiste ale ungurimii de pretutindeni s-au agitat, ca de fiecare dată în această zi. Ea le reaminteşte generaţiilor de unguri de acum de „rana nevindecată a Trianonului”! „Să vindecăm deci rana Trianonului, prin unirea celor 15 milioane de unguri şi să eliberăm pământul secular al maghiarimii”! Fiindcă „România este un stat artificial, creat de Trianon, stăpânind teritorii ungureşti ocupate”! Motiv pentru care „secuii trebuie să facă totul pentru recâştigarea bunurilor de care secuimea a fost jefuită”! Aşa glăsuia, mai anii trecuţi, „patriotul” Sűtő András, cel căruia „patrioţii” de azi din Consiliul municipal Târgu-Mureş doresc să-i înalţe o statuie în centrul oraşului!

Iniţiatorul acestui proiect de lege, Bogdan Diaconu, atrage atenţia că, în acest context favorabil pentru acţiuni extremiste şi secesioniste, încurajaţi şi de politica oficială a Budapestei de susţinere a autonomiei teritoriale a maghiarilor din afara graniţelor, UDMR se pregăteşte să depună în Parlament o lege de obţinere a autonomiei nu numai pentru „ţinutul secuiesc”, ci pentru întreaga Transilvanie, ceea ce este, de fapt, o lege a desfiinţării României! Nu ar fi o noutate. În 1996, candidatul UDMR pentru Preşedinţia României, domnul Borbély Imre, îşi făcea campanie electorală tocmai pe sloganul federalizării ţării: „Indiferent de mersul federalizării Europei, în România sunt create toate condiţiile pentru o viitoare federalizare (…) fiindcă în concepţia mea, Banatul este Banat, Ardealul rămâne Ardeal, Moldova este Moldova, la fel şi Oltenia”. O federalizare bazată pe criterii de mentalitate. Uitând, dumnealui, ori neştiind deloc, cât de unitară este cultura românească, tocmai prin diversitatea ei spirituală, care este la fel de românească şi în Ardeal, şi în Banat, şi în Moldova. Adică în toată România!

La nici una dintre acţiunile acestea secesioniste, care vizează destrămarea ţării, acţiuni ce s-au manifestat şi se manifestă fără ruşine datorită faptului că ele sunt ocrotite şi chiar încurajate de UDMR, aflată mai tot timpul la guvernarea României, datorită unui troc politic ruşinos pe care guvernaţii din ultimul sfert de secol l-au făcut pentru a rămâne cât mai mult pe craca cea de sus a puterii. Aşa a fost posibilă pasivitatea cu care ei au privit cum extremismul maghiar a făcut paşi mărunţi, dar siguri în direcţia subminării autorităţii şi suveranităţii statului român. Este timpul ca să se pună piciorul în prag, până nu este prea târziu.

Ilie ŞANDRU

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. Exista prevederi clare in Codul Penal si Legea Sigurantei Nationale care sanctioneaza separatismul,secesionismul – ceea ce fac organizatiile maghiare in Romania! Dar ele trebuie aplicate de guvernanti, care se lasa santajati ca niste prosti de UDMR, in loc sa o interzica, asa cum scrie in legea partidelor politice!
    Dar nici Constitutia nu permite!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.