Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Nicoleşti: zeci de reţete de cârnaţi, la minus 20 de grade | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Timp Liber » Nicoleşti: zeci de reţete de cârnaţi, la minus 20 de grade
Nicoleşti: zeci de reţete de cârnaţi, la minus 20 de grade

Nicoleşti: zeci de reţete de cârnaţi, la minus 20 de grade

Zeci de reţete de cârnaţi, unele nemaiauzite, bucătari din trei ţări şi multă voie bună au constituit, sâmbătă, ingredientele principale ale tradiţionalului Festival al cârnaţilor de la Nicoleşti, care a atras sute de spectatori şi care are rolul de a promova această zonă.

Bucătarii şi-au stabilit cartierul general pe terenul de fotbal din localitate, acolo unde au făcut focul, au pregătit carnea, slănina şi condimentele, au amestecat ingredientele şi au umplut apoi cârnaţii, care mai de care mai apetisanţi. În ciuda faptului că mercurul termometrelor a arătat, în momentul începerii festivalului, minus 20 de grade Celsius, participanţii au spus că „e primăvară, pentru că aici iarna începe la minus 30 de grade Celsius”, iar un pahar de pălincă „poate face minuni pe o asemenea temperatură”.

Una dintre echipele care a ieşit în evidenţă este cea intitulată „Femeile de la marginea satului”, care a pregătit cârnaţi cu rom, al căror gust este unul special. Pentru prezentarea standului lor, membrele echipei au realizat o căsuţă din opt kilograme de cârnaţi şi două kilograme de grăsime, din curtea căreia nu a lipsit coteţul căţelului, fântâna, dar şi un om de zăpadă, construit din brânză de burduf. Această echipă este o obişnuită a evenimentului, anul trecut clasându-se pe podium cu o reţetă de cârnaţi cu coajă de lămâie şi chimion.

O altă echipă foarte inventivă şi care în anii precedenţi s-a situat mereu pe primele poziţii ale clasamentului este cea a „Prietenilor care gătesc în ceaun” din satul Ulcani. Standul, decorat cu lampioane chinezeşti, părea că participă la un concurs de sushi şi nu la unul de cârnaţi, motivul fiind acela că echipa a decis să pregătească o reţetă de cârnaţi cu condimente asiatice.

„Am mers dincolo de tradiţional şi am încercat să aducem participarea noastră aici, la un nivel la care este lumea astăzi. E vorba de globalizare, de inspiraţia din alte părţi şi atunci ne-am gândit să aducem un pic din Asia în cârnaţul pe care îl pregătim. Noi ne pregătim întotdeauna pentru primul loc. Până acum am avut şi marele premiu şi premii speciale pentru inovaţie, pentru creativitate, întotdeauna am încercat să venim cu ceva special. Am avut până acum cârnaţi cu prune şi pălincă, cu ciocolată, cu rom, de data această am mers pe partea asiatică, ne place să fim un pic altfel de fiecare dată”, a spus una dintre membrele echipei.

O altă echipă foarte veselă a fost cea formată din persoane venite din toată colţurile ţării, de la Bucureşti şi Galaţi, până la Braşov şi Zalău. Membrii ei au spus că au pregătit „cârnaţi secreţi”, pentru că ingredientele sunt secrete şi s-au declarat încântaţi de atmosfera de la festivalul harghitean.

Printre participanţi i-am întâlnit şi pe membrii Corului Bărbătesc din Bârzava, care au pregătit cârnaţii tradiţionali secuieşti în timp ce repetau cântecele pe care le au în repertoriu, în vreme ce echipa din Siculeni a ţinut să ne anunţe că, în mod obişnuit, bărbaţii sunt cei care pregătesc cârnaţii, iar „femeile se ocupă doar de mărunţişuri şi de degustare”.

La un stand învecinat, „maestru de ceremonii” a fost primarul comunei Frumoasa, de care aparţine satul Nicoleşti, Ferencz Tibor, care le ajuta pe doamnele din echipa primăriei să pregătească o reţetă deosebită, de cârnaţi cu miere şi vin de coacăze.

Primarul Ferencz Tibor a spus că evenimentul are rolul de a păstra tradiţia culinară a zonei, de a aduce împreună membrii comunităţii, dar şi de a face cunoscută comuna în judeţ şi în ţară. El i-a invitat în zonă pe toţi cei care doresc să se întâlnească cu oameni primitori şi să mănânce bucate tradiţionale.

„Cumva trebuie să ieşim de aici, trebuie să audă lumea că existăm şi aşa putem să ne vindem, să ne facem cunoscuţi în zonă, în judeţ, în ţară. Turiştii care vor să vină la noi îi aşteptăm cu drag, cu cârnaţi buni, cu pâine cu untură, cu vin fiert şi cu pălincă. Cârnaţul pe uscat nu merge. Nu e peşte, dar nu merge, trebuie musai stropit cu pălincă”, a spus primarul Ferencz Tibor.

Printre spectatori s-a numărat şi un bărbat de 92 de ani, care a spus că a venit la Festivalul Cârnaţilor pentru a degusta din bunătăţile oferite şi a ţinut să adauge că secretul vârstei pe care a atins-o este chiar mâncatul sănătos.

Toţi spectatorii veniţi la festivalul din Nicoleşti au putut să guste din diferite sortimente de cârnaţi, să mănânce pâine cu untură şi ceapă roşie, o gustare foarte populară în zonă şi să se încălzească cu vin fiert sau pălincă.

Organizatorul evenimentului, Asociaţia Tinerilor din Nicoleşti, a pregătit şi un spectacol folcloric tradiţional, dar şi programe distractive, pentru toate gusturile. (Gina Ştefan, Agerpres)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.