Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
„Dacă vrei să ştii cine te stăpâneşte,
află pe cine nu ai voie să critici” (maximă atribuită lui Voltaire)
De când cu campaniile astea electorale, o curvăsărie generală cuprinde patria de parcă ne-am fi prăbuşit într-un cazan în care fierbe cu bulbuci toată mizeria lumii. Totul pentru bani, totul pentru trădare. Toţi candidaţii cu pieptul de aramă se jură că ţin cu Patria, cu românul, cu nevasta lui necăjită, cu copiii lui săraci, cu bunicuţa fără lemne.
Dar cum o să-i ajutăm noi pe oamenii ăştia din moment ce un singur partid a spus pe faţă că va da afară 200.000 de bugetari şi cu banii respectivi o să facă lucruri care nu s-au mai făcut până acuma? A mai spus şi altele, de pildă că va câştiga Trump, şi în consecinţă a fost etichetat extremist, apoi legionar, apoi pro-rus, apoi de-a dreptul fascist, apoi kaghebist – fiecare cum i-a dictat stăpânul – şi bineînţeles că nu va ajunge veci la guvernare, căci a promite bugetarilor că-i dai afară înainte de a fi ales e sinonim cu sinuciderea, în vreme ce candidaţii cu partide în cocoaşă promit pensii, funcţii, posturi, bani, trai bun, viitor luminos; în viziunea ultraoptimistă a europeniştilor şi progresiştilor, România ar ajunge o ţară ca soarele sfânt de pe cer (slogan pentru care astăzi poţi fi pasibil de puşcărie, deşi, ca stilistică a expresiei, n-a fost niciodată întrecut de o altă sintagmă politică românească).
O Românie curăţită de corupţie precum soarele de pe cer voia şi dna Kovesi. Severitatea cu care a pus problema seamănă foarte mult cu codul tinerilor furioşi din anii ’30: „Dacă vrea cineva să te ademenească sau să te cumpere: scuipă-l în ochi”; „Fugi de cei ce voiesc să-ţi facă daruri. Nu primi nimic”; „Nu vei fura un pol, căci vei prăbuşi o şcoală”. Sigur că lucrul ăsta simplu şi de bun simţ a fost fiert de birocraţia europeană într-un alambilic de reguli aiuritoare şi confuze, iar gaşca Soros din România, lustruită de marii etici GDS-işti, susţinută şi apoi fagocitată de câţiva inşi odioşi din conducerea serviciilor cică ale noastre, a dus la aneantizarea oricărei iniţiative de constituire a capitalului românesc; s-au eternizat în schimb, precum stabilipozii de pe litoral, monstruoase structuri mafiote cu bani afară, cu influenţă dinafară, cu susţinere afară, cu putere afară – şi la final cu decizie din afară. Ne plângem de un sfert de secol că ne inundă legumele şi fructele pline de chimicale din Turcia şi nimeni n-a scos un cuvinţel despre importatori: cine sunt dânşii, de unde vin şi parvin, ce fac, cum respectă regulile, din cuibuşorul căror partide deschid ei larg ciocul, ce mari televizişti pupă condurii sultanului dimineaţa, la prânz şi seara.
Tocmai în buza Mileniului III, în oraşele şi comunele a ceea ce nişte întârziaţi ai istoriei consideră a fi ţinutul secuiesc se comitea din greu segregaţie etnică în învăţământ – cu forţa, cu ameninţări, cu duritate, ca în cel mai negru Ev Mediu. Existau eroi şi eroine ale acestui demers bezmetic, aprobat cu ştampilă ministerială de fostul şef de cabinet al Anei Pauker şi cireaşa de pe tort a GDS, filozoful Mihai Şora. Astăzi, după tot soiul de aiureli inventate de consiliile judeţene din Har-Cov (schimburi maghiaro-române de copii pentru 2 săptămâni, programe şi manuale speciale etc.) autorii segregaţiei etnice din 1990-1991 n-au nicio soluţie şi dau statul român în judecată pentru notele mici luate de secui la bacalaureat. Cu o instituţie a Avocatului Poporului condusă de inşi din lada de gunoi a eticului precum Ciorbea şi Renate Weber şi o Curte Constituţională ce aplică upercuturi fatale în bărbia cetăţenilor români, orice e posibil, mai puţin ca un ins raţional să le spună ăstora că doar traiul în comunitate rezolvă problema. Nu le-a plăcut că, trăind şi învăţând în aceeaşi şcoală, copiii români vorbeau maghiara şi copiii maghiari vorbeau româna. Acum nu se mai vorbeşte limba celorlalţi, tinerii se urăsc discret iar UDMR, scoasă în 1989 din casa cu felinare roşii a proletcultismului mondial (Domokos Géza era lipit de Iliescu în anii premergători revoluţiei), face azi pe fata mare, deşi e evident ca lumina zilei că e vinovată de această catastrofă; impertinenţa acestei formaţiuni sfidează însă până şi logica divină, cere despăgubiri pentru propria bicisnicie, iar Kelemen Hunor candidează sub sloganul Alege vocea raţiunii. Măi să fie…
Dar nu e cazul să ne facem nicio iluzie. Candidaţii susţinuţi de partide sunt sub orice standard. Omul PSD profită voluptuos de avantajele prim-ministeriatului şi măreşte pensii, recalculează, oferă tichete sociale pe bani UE, se laudă cu indexări prevăzute de legi vechi, le dă – şi aici chiar a făcut totul, vorba lui Ceauşescu – facilităţi incredibile bugetarilor, expunându-şi freza creaţă de tractorist amabil cu populaţiunea.
Despre dl Ciucă ce să zic? Eu am respect pentru militari, dacă nu se bagă în zone pe care n-au cum să le înţeleagă. Dar ce văd eu la Miercurea-Ciuc la evenimentele din 13 iunie 1990? Nici nu era clar dacă aşa-zişii demonstranţi vor roi spre sediul miliţiei judeţene că bravii săi ofiţeri (militari şi ei, nu?) erau deja prin Deda, navigând spre lumea liberă, în loc să-şi apere unitatea cu preţul vieţii, cum zice jurământul şi regulamentul militar. Puţinii care rămăseseră navigau dimineaţa printr-un sediu ca după Apocalipsă, dar nimeni din decidenţii politici ulteriori n-au făcut separaţia bărbătească ce se impunea: cei care au fugit pleacă din instituţie fără drepturi şi se duc la cultivat morcovi, cei care au rămas toată noaptea sub asediu sunt avansaţi şi capătă medalii. S-a cam întâmplat invers, aşa că de la trădarea lui Pacepa şi transformarea lui postrevoluţionară în erou a ieşit un haloimăs etic ce ne bântuie şi astăzi nopţile, zilele şi biografiile.
Nu voi insista asupra dlui Geoană, toată lumea se referă la dânsul ca la un paria care vrea să-şi adjudece sceptrul stăpânului, toţi îl înjură cu mult curaj întrucât n-are partid şi relaţii în sistemul represiv ca să-i pună la punct pe guralivi şi mincinoşi, toate televiziunile îi reiterează trecutul cam sulfuros şi prezentul nu tocmai bine mirositor, veşnic pare a fi fost omul cuiva, nu al ţării şi, probabil, nici al lui însuşi.
Doamna Lasconi ar trebui să ştie că nu există ziarişti ajunşi oameni politici de anvergură. Ziaristica e o muncă devoratoare care-ţi acaparează viaţa total, nu ai timp să înveţi (în mod serios) altceva, să adopţi altă modalitate de trai, eşti damnat pe viaţă. Dacă se vâră în politică, după nu mult timp de la lansare devin dezagreabili şi nesuferiţi, precum maestrul papagal Rareş Bogdan. La fel o să fie şi Silviu Mânăstire. Eventual câştigă mize mici: perdanţi siguri în bătăliile mari.
Cristian Diaconescu: sobru, elegant, cu statură şi atitudine de diplomat (cel puţin) european, cu intervenţii scurte, prompte, severe, la obiect, nu-l calcă în picioare orice neobrăzat, fără complexele politicienilor noştri postdecembrişti. Este una din miile de competenţe româneşti victime ale televiziunilor, care promovează iresponsabil prostul gust, ignoranţa veselă şi vulgaritatea grosieră. Are încăpăţânările lui de român nesupus, în contrapondere creativă cu regulile internaţionale diplomatice pe care le stăpâneşte de-amănuntul şi pretinde să fie respectate, indiferent că vorbim despre Lavrov, Zuckerman sau despre dna Kavalec. Faptul că a fost ministru de Externe din partea unui partid artificial, UNPR, nu-i erodează competenţele.
Cică Simion ar fi un subiect dificil, trebuie să umbli cu mască şi mănuşi de protecţie dacă vorbeşti despre AUR. Ţara asta, ca şi altele din UE, este plină de căcănari care strigă „foc” dacă o formaţiune, un lider ori un partid nu recită cu exactitate, intonaţie şi indicaţiile regizorale adecvate poezia pusă în Abecedarul zilei de Bruxelles. Dacă acoperim toate spaţiile albe cu lozinca Basarabia e România normal că vom fi interzişi în Moldova lui Dodon şi Plahotniuc, în Ucraina lui Kucima, Poroşenko şi Zelenski – cu serviciile lor secrete infestate de kaghebişti. Da, Zelenski, pe care l-am ajutat ca nicio altă ţară şi care afirma acu’ câţiva ani că fasciştii români au ocupat Bucovina, contestând frenetic masacrul de la Fântâna Albă; da, Ucraina care a înlăturat din Piaţa Centrală a Cernăuţiului documentul de piatră care înfăţişa prima atestare a oraşului (Alexandru cel Bun, 1408); Ucraina care a naţionalizat acum o lună Capela Mitropoliţilor Bucovineni din Cernăuţi, oferind-o Bisericii Ucrainene după ce primise pe gratis de la statul Român un sistem Patriot de un miliard de dolari; Ucraina care a desfiinţat 205 şcoli cu predare în limba română şi – recent – interzice comunicarea în altă limbă decât ucraineană până şi în pauze; Ucraina care a băgat la interdicţia persona non grata (similară lui George Simion) mari conştiinţe precum Vlad Cubreacov, preşedintele Asociaţiei Răsăritul Românesc, Mircea Druc, fost premier al Republicii Moldova, Eugen Popescu, fost director general al Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, o pleiadă de ziarişti cu simţ pentru naţie precum Viorel Patrichi, Valentin Ţigău şi Simona Lazăr, Victor Roncea, Iulia Modiga, Marian Voicu, Sergiu Dan – pentru simple reportaje sau articole de presă; preoţii Mitropoliei Basarabiei Nicolae Asargiu şi Anatolie Hristea, regretatul scriitor şi istoric literar George Muntean, fost vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi împreună cu confraţii Ion Beldeanu şi Eugen Pătraş; Vasile Şoimaru, fost deputat la Chişinău şi Constantin Codreanu, parlamentar PMP la data interdicţiei; Constantin Codreanu, Constantin Moroşanu şi Vlad Durnea, preşedinţi de asociaţii patriotice, Vasile Ilica, fost martor al Masacrului de la Fântâna Albă şi membru de onoare al Asociaţiei Naţionale pentru Cultul Eroilor, membru al Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina” şi al Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi. Reţineţi: unii au primit interdicţia „Pentru răspândirea materialelor având conţinut unionist”, alţii au primit oficial doar durata interdicţiei: „cel puţin cinci ani”, alţii doar anunţul sec, fără a se preciza vina, alţii n-au primit nimic, au aflat de interdicţie doar la graniţă. Vecinii nu ne iubesc deoarece suntem singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut – şi asta e greu de suportat.
Dacă nimeni nu are o dovadă a trădării, înseamnă că Simion este ţinta sancţiunilor pentru demersurile sale de unionist, o victimă a jocului politic al serviciilor secrete din statele vecine. Depinde atunci cine poate fi acuzat de adevărata trădare: poate tocmai acuzatorii… În consecinţă, din punctul meu de vedere, cei care iau în serios (şi invocă în campania electorală) soluţii şi decizii ale serviciilor secrete din Moldova şi Ucraina (câtă vreme acestea erau în mod evident o remorcă mai mult decât unsuroasă a KGB-FSB-GRU) sunt mult mai apropiaţi de esenţa propagandei ruse – şi poate chiar de intenţiile acestei puteri – decât cei incriminaţi. Oricum, mari strategi electorali nu pot fi, din moment ce-i ridică în aşa hal mingi la fileu candidatului cu care se bat pentru locul doi.
Dacă Simion are sau nu profil de preşedinte e cu totul altă poveste. Nici cu maturitatea politică nu stă tocmai strălucit, dacă i-a putut crede loiali pe Şoşoacă şi popa Terheş. Dar asta e, nu putem face permutări, să-l punem pe cel mai calificat în locul lui. Loc pentru care toţi candidaţii şi-ar sfâşia haina de pe ei, mai puţin dl Ciolacu, a cărui prezenţă în turul doi pare a fi sigură.
Mihail GROZA
