Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Mai este România „patria iubită a oricărui suflet românesc”? | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Opinii » Mai este România „patria iubită a oricărui suflet românesc”?
Mai este România „patria iubită a oricărui suflet românesc”?

Mai este România „patria iubită a oricărui suflet românesc”?

Când vedem şi auzim atâtea nemernicii care se întâmplă zilnic, nu poţi să nu te întrebi dacă România mai este „patria iubită a oricărui suflet românesc”? Aşa o considera marele Eminescu: „E mică ţărişoara noastră, îi sunt strâmbate hotarele, greutăţile vremurilor au ştirbit-o, dar această ţară mică şi ştirbită este ţara noastră, e ţara românească, e patria iubită a oricărui suflet românesc”.

Drept este că acum această „ţărişoară a noastră” nu e chiar atât de mică cum era în vremea lui Eminescu, chiar dacă mai este şi acum „ştirbită, cu hotarele strâmbate”. România este totuşi – încă! – cea de-a şaptea putere europeană! Ori ar trebui să fie! Iar dacă nu este aşa, nu e din cauza altora care, după cum spun unii sceptici, ne-ar purta sâmbetele, cum se spune. Nu, ni le purtăm noi singuri! Ne tăiem craca de sub picioare singuri, nu ne-o taie alţii!

Şi asta pentru că televiziunile nu mai au nici un Dumnezeu. Democraţia noastră „originală” nu mai are nici o limită în materie de drepturi. Televiziunile comerciale – nu numai cele private, ci chiar şi cea naţională! – se întrec în a transmite fel de fel de întâmplări dezgustătoare, care mai de care mai oribile, încât îţi vine să crezi că nu există nimic bun în ţara asta, că întreaga societate românească contemporană este tot mai ticăloşită. Ba, mai mult, aceleaşi televiziuni lansează „ştiri” de-a dreptul „apocaliptice”, care se dovedesc, în cele din urmă, a fi nişte fantasmagorii, baloane de săpun, anume fabricate pentru a avea audienţe.

Motivul? Cică asta vor să vadă şi să audă telespectatorii! Nu se poate să nu te apuce un sentiment de repulsie când vezi gloata de „reporteri”, mai ales „reporteriţe”, care aleargă, ca apucate, ca să afle pe cine l-a mai luat DNA-ul, cine a mai comis o crimă (şi îi strigă individului: Ionuţ, îţi pare rău?, ori: De ce ai ucis-o?); un divorţ, un viol, nişte homosexuali sau puşcăriaşii deveniţi „scriitori” etc. Acestea sunt subiectele şi evenimentele cele mai importante cărora posturile de televiziune le acordă prioritate absolută.

Dar oare telespectatorii nu ar dori să vadă şi să audă şi altceva? De exemplu, modul în care s-au făcut retrocedările, o adevărată megaexcrocherie! – cea mai mare din istoria contemporană a ţării! Oare nu ar trebui telespectatorii informaţi despre modul în care Transilvania se vinde – ori se dă fără bani! – bucată cu bucată străinilor?

De ce s-au „uitat” toate ticăloşiile făcute în această afacere? De ce a renunţat România atât de uşor la cele şapte miliarde de euro care constituie uriaşa avere pe care Emanoil Gojdu a lăsat-o moştenire Bisericii Ortodoxe din Ardeal? Nu îl trage nimeni de mânecă pe domnul „unguent”, Mihai Răzvan Ungureanu? Stă bine, mersi, şi este convins că va avea o carieră politică bogată în această eră a ticăloşilor, fiind şi el unul dintre ei.

În loc să se stopeze această mârşăvie a retrocedărilor, bazată pe ilegalităţi şi pe falsuri grosolane, vizibile de la o poştă, printr-o simplă hotărâre de Guvern, pentru a se verifica „la sânge” toate nelegiuirile săvârşite, ea continuă să se desfăşoare într-o adevărată veselie naţională, ca şi cum totul ar fi cât se poate de perfect. Cum nu vrea nimeni să audă ceea ce s-a petrecut şi se petrece în continuare? Nu, fiindcă acolo sus, unde capul peştelui este împuţit demult, nu are nimeni interes să asculte glasuri precum cele ale lui Victor Roncea, Ioan Sabău-Pop, Marcel Bărbătei, Rareş Bogdan, Lazăr Lădariu ş.a.

Oamenii, derutaţi, stau şi se întreabă: chiar să fie oare surzi cei în mâinile cărora se află azi soarta ţării şi a poporului nostru şi să nu fi auzit de „procesul optanţilor”, în urma căruia România a plătit grofilor şi baronilor unguri o despăgubire uriaşă de 3,2 tone aur de 24 de karate! Iar acum statul român, prin contribuţia directă a unor jurişti corupţi, mai retrocedează încă o dată bunurile pe care le-a obţinut prin sume uriaşe. Mai mult, s-a ajuns la concluzia că cererile de retrocedare a proprietăţilor funciare, făcute de urmaşii celor care au fost despăgubiţi, întrec de câteva ori totalul suprafeţelor de teren (arabil, fâneaţă, păşuni, munţi, păduri etc.) pe care foştii exploatatori ai românilor transilvăneni le-au avut!

Nimeni nu vrea să citească numeroasele luări de poziţie, ori informările Forumului Transilvania furată sau ale Forumului Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş trimise: preşedintelui, Parlamentului, Guvernului, DNA, despre modul în care pământul şi bogăţiile ţării trec sub stăpânire străină. Pe frontiera de vest, de exemplu, mii de ha de teren – pământ din pământul României! – au fost deja vândute, ori sunt pe cale de a se vinde cetăţenilor din Ungaria, încurajaţi şi ajutaţi, prin toate mijloacele, în primul rând prin acordarea de împrumuturi fără dobândă, ori cu dobândă modică, de către Guvernul Ungariei. Fenomenul este valabil pentru întreaga Transilvanie şi pentru Banat. Este limpede că cei de la Bucureşti, care sunt interesaţi acum doar de modul în care ar putea câştiga viitoarele alegeri locale şi parlamentare, habar nu au ce bunuri imobile (pământ, clădiri etc.) se mai află acum în stăpânirea României. „Reprezentanţii poporului” – parlamentarii, cei ajunşi acolo, în „sfatul ţării”, nu prin voinţa alegătorilor, ci pe uşa din dos!, votează legi, cu nemiluita, despre drepturile pisicilor, ale câinilor, chiar şi ale urşilor sau ale altor sălbăticiuni ale pădurii etc., în schimb, nici unuia nu i-a trecut prin scăfârlie să propună o lege pentru apărarea pământului ţării, prin interzicerea cu desăvârşire a vinderii acestuia către străini. Nu, fiindcă sunt tot aceeaşi ca şi cei din vremea Eminescului: „fonfi, flecari, găgăuţi, guşaţi, bălbâiţi, cu gura strâmbă”! Aceştia, ca şi cei de atunci, „sunt stăpânii astei naţii”!

Când scriu despre asemenea stări de lucruri, care vor fi scump plătite cândva!, nu pot să nu-mi amintesc din nou de Eminescu, de Eminescu veşnic şi nestins, care ne-a lăsat, în publicistica sa, adevărate lecţii de patriotism: „Ce prost era de pildă Matei Basarab (domnul Ţării Româneşti între 1632-1654) care dacă afla că un străin cumpărase o moşie în ţară, scotea numaidecât banii din pungă să o răscumpere, pentru ca nu un străin să fie proprietar în ţară” (Şi cum vin cu drum de fier, 22 ianuarie 1880). Doamne fereşte să se mai întâmple aşa ceva acum! Fiindcă pungile „domnilor mari de astăzi” – cum spune un frumos colind – se deschid ca să se umple cu „euroii” primiţi de pe bunurile ţării, vândute.

Ilie Şandru

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.