Harghita magică – un album foto care cuprinde în paginile lui frumuseţile naturale ale judeţului

Despre Potozky László am mai scris şi cu alte ocazii. De el se leagă Fundaţia pentru Parteneriat, care este o organizaţie finanţatoare pentru programele de mediu din întreaga ţară şi care, de mulţi ani, derulează Programul „Spaţii Verzi”. Despre el am scris şi în toamna anului 2022, atunci când a obţinut medalia de argint în cadrul Bird Photographer of the Year (supranumit şi campionatul mondial al fotografiei de păsări), la secţiunea Urban Birds (Păsări Urbane).

Recent, Potozky László a transpus iubirea pentru natură şi pentru fotografie într-un album foto în care a redat frumuseţile judeţului Harghita, din nord, din zona Bilborului, până în sud, la Sf. Ana şi Tinovul Mohoş, şi din est, de la Cheile Bicazului, şi până la vest, în zona Odorhei. În album se regăsesc peisaje, precum şi imagini care au surprins fauna şi flora judeţului.

Lansarea acestei cărţi – album foto, intitulată Harghita magică a fost un prilej pentru a sta, din nou, de vorbă cu Potozky László.

Cum a apărut ideea realizării acestui album

Potozky László ne spunea că ideea realizării unei asemenea cărţi nu „s-a copt de foarte mult timp, dar cred că s-a copt partea cealaltă, şi anume dragostea mea faţă de natură”. Iar această dragoste a sa faţă de natură, faţă de vietăţi, s-a îmbinat cu munca pe care o desfăşoară de peste 30 de ani, mai întâi ca profesor de Biologie, după aceea ca fondator şi director de fundaţie de mediu.

Potozky László îşi continua povestea şi spune că, după ce a avut norocul să devină, acum 25 de ani, fundaţie finanţatoare, precum şi datorită proiectelor pe care a trebuit să le monitorizeze, a avut şansa să viziteze o foarte mare parte dintre ariile protejate din România, atât parcuri naturale şi naţionale, cât şi arii mai mici, dar de o însemnătate mai deosebită. Şi tot datorită meseriei sale şi implicării în mişcarea de mediu, a reuşit să ajungă în foarte multe locuri de pe glob, bineînţeles, neratând parcurile naţionale.

„Văzând toate aceste frumuseţi de-a lungul anilor, am simţit nevoia să le împărtăşesc şi către semenii mei. Clar, nu cu scopul de a mă lăuda ce am văzut şi unde am fost, ci cu scopul de a arăta ce biodiversitate fantastică avem, ce patrimoniu natural avem şi cât de puţin o preţuim de fapt.

Am simţit că prin a arăta poate reuşesc să deschid câţiva ochi ai semenilor noştri asupra acestor frumuseţi, asupra nevoii de a proteja aceste frumuseţi şi, evident, cea mai bună soluţie a fost fotografia de natură”.

Interlocutorul nostru îşi aduce aminte că la început nu a fost prea hotărât. Cu toate că atunci când a fost copil a făcut fotografie, acum era diferit. Mai întâi pentru că în acea perioadă era fotografie analogă, acum vorbim de una digitală. Ne povestea că la primele imagini doar apăsa butonul camerei şi se bucura când ieşea, „din greşeală, ceva bine”.

Fotografia a început să o ia foarte în serios acum 20 de ani. „Ideea de a mă perfecţiona şi mai mult a venit tocmai pentru că era o chestie care mi se întrezărea în faţa ochilor şi nu reuşeam să o redau. Fotografia, probabil, nu o să redea niciodată 100% din ceea ce simţi pe viu, dar, totuşi, simţeam că dacă vrei să prezinţi ceea ce ai văzut şi ai simţit, atunci trebuie să fii mai bun.

Atunci m-am aplecat mai mult asupra aspectelor tehnice şi am început să umblu mai mult în natură, să experimentez fel şi fel de tipuri de fotografie şi pot spune că de acum 15 ani chiar o practic la un nivel bunicel, aş zice eu”.

Tot la început a fost vorba doar de postări pe reţelele de socializare, de unde a şi primit feed-back. Oamenii l-au încurajat să facă şi o expoziţie. După câteva expoziţii comune cu alţi fotografi a venit şi prima sa expoziţie personală. Dacă nu venea COVID-ul, ar fi fost şi a doua expoziţie. Adunase aproape un milion de fotografii.

Între timp se înscrisese şi în Asociaţia Fotografilor de Natură din România, înfiinţată de foarte bunul lui prieten Dan Dinu – regizor de film şi fotograf de natură.

„Acum vreo 3 ani a apărut cartea lui, România sălbatică. Când am văzut-o – ne povestea Potozky László – am rămas foarte plăcut surprins. Am început să vorbesc cu Dan – cât ţi-a luat, cum ai făcut-o; a zis că e doar precursoarea filmului şi apoi a venit cu filmul România sălbatică.

După ce a apărut cartea şi filmul am zis că pot să fac şi eu o carte ca a lui Dan – un film sigur nu. De acolo a pornit inspiraţia pentru carte, dar mai mult mi-a plăcut formatul cărţii lui.

El mi-a trimis inclusiv şablonul de carte ca să-l văd. Ca format, mărime şi număr de pagini, e la fel. Dar restul, interiorul şi modul cum e concepută, diferit. Ideea e aceeaşi: de a prezenta natura României (în cartea lui Dan), eu, la nivelul meu, natura judeţului Harghita. Puteam să fac şi eu pentru România, dar era o chestie repetitivă şi am zis că fac mai restrâns, o fac pe judeţul meu natal”.

O muncă de un an şi jumătate

Potozky László povestea că atunci când s-a apucat de realizarea albumului Harghita magică se gândea că-l va realiza în 4 luni. „Cred că am fost super naiv; de fapt, a durat 17 luni în total”. Zicea că putea să dureze ceva mai puţin, dar în final şi-a spus cuvântul lipsa de experienţă în realizarea unei asemenea cărţi, dar şi alte lucruri la care nu se gândise. Şi ne dădea şi câteva exemple de întâmplări.

La început selectase 700 de imagini. Le salvase pe toate în formatul JPEG. După aceea, vorbind cu Dan Dinu aflase că pentru o mai bună calitate trebuiau imagini în formatul TIFF. Aşadar, a trebuit să ia din nou pozele, să le treacă prin photoshop şi să le salveze, de această dată în TIFF.

Între timp a mai făcut ieşiri în natură, care i-au oferit şansa să realizeze cadre mult mai frumoase decât cele pe care le selectase sau chiar să prindă specii pe care le avea pe lista de dorinţe. „Cred că pot să spun, datorită prelungirii, în ultimul an mi-au intrat cam 30% din cele finale”.

Şi când credea că nu se va mai schimba nimic, a avut parte de o surpriză plăcută.

„Întâmplarea a făcut că materialul era deja la tipografie, în Bucureşti, la editura Everest. Aşteptam de 11 ani să văd mătăsarul când au apărut primii, undeva pe la platoul Ţechend. Pe primii i-am observat lângă acea staţie radar, când mergi spre depozitul de deşeuri, pe 3 decembrie. Am reuşit să-i fotografiez, am avut o fereastră de jumătate de oră când a fost lumină. Acolo am văzut primele 30-40 de exemplare şi rapid am telefonat la tipografie să nu bage în print pentru că vreau să schimb o pagină”.

Peste 300 de imagini cuprinse în album

Până la urmă, în albumul foto au intrat 312 fotografii. Dintre acestea, 100 sunt cu peisaje. Sunt imagini surprinse în ariile preferate de Potozky, cum ar fi Sf. Ana, Mohoş, Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, Tinovul Luci, evident Sânpaul, care e „locul meu de baştină în ale fotografierii păsărilor”.

Şi cum cel mai mult îi place să fotografieze păsările, acestea predomină în carte. Sunt 146 de imagini cu păsări văzute în judeţ la noi.

Albumul mai cuprinde 24 de fotografii cu mamifere (de la urs şi vulpe, la căprioare şi mamifere mici – veveriţe, şoarecele scurmător, pârâşul de alun), 24 de fotografii cu plante protejate şi 18 cu insecte.

Bineînţeles, din carte nu lipsesc cele două fotografii premiate în anul 2022.

Cartea cuprinde şi text. Dar nu mult. Albumul începe cu o prefaţă semnată de Marius Cosmeanu. Apoi, Potozky László a scris câteva cuvinte despre crezul lui şi o scurtă descriere a cărţii. Două pagini sunt dedicate prezentării judeţului: o hartă, date demografice şi informaţii legate de ariile protejate.

„Textul este în trei limbi: română, maghiară, engleză. Cred că şi din punctul acesta de vedere e un unicat, fiindcă nu cred că a fost prezentat astfel judeţul: şi trilingv, şi să acopere aproape tot ce înseamnă patrimoniu natural”.

Aşadar, acest album foto, spunea Potozky László e un cadou foarte bun şi pentru cei care ne vizitează, dar şi dacă vrem să-l oferim cuiva din alte părţi, atunci când mergem la ei.

Cartea se poate achiziţiona de la Fundaţie, inclusiv online, de pe site-ul fundaţiei. Se mai găseşte şi în librării din Miercurea-Ciuc, în Odorheiu Secuiesc şi Tg. Mureş.

Un judeţ fascinant

Vizitând multe locuri din România, am dorit să-l întreb pe Potozky László dacă judeţul nostru se poate compara din punct de vedere a ceea ce oferă, atât peisagistic, cât şi al faunei, cu alte regiuni din ţară, cu marile parcuri din ţară, poate chiar Retezat, Apuseni.

„Dacă e să facem comparaţie – ne spunea interlocutorul nostru – la nivel de judeţ suntem între primele 5 ca suprafaţă de arii protejate. Din punct de vedere al faunei, iarăşi stăm foarte bine. Doar dacă mă refer la păsări – de exemplu. Lista păsărilor observate (toate speciile de păsări observate măcar o dată, pentru că sunt şi specii care se perindă într-o anumită perioadă de migraţie şi după aceea poate nu le mai vedem niciodată sau poate peste 10 ani) în România e undeva la 430 de specii, iar judeţul Harghita are 302. Deci, 70% din toate păsările care au fost vreodată în România au fost văzute şi în judeţul Harghita. Şi marea parte nu doar că au fost văzute, ci se regăsesc în continuare.

Ce să mai vorbim de carnivore mari – urs, râs, lup. Cred că suntem lideri ca nivel de populaţie.

Dacă mergem în Vârful Mădăraş, în zona de arie Natura 2000, Hăşmaş-Bicaz, se compară şi ca peisaj, şi ca frumuseţe cu oricare zonă din ţară. Nu avem cele mai semeţe piscuri, altitudinea maximă fiind pe la 2.000 de metri.

Suntem unul dintre judeţele cu cea mai variată biodiversitate şi cea mai bună varietate peisagistică chiar, fiindcă avem munţi, avem dealuri, avem chiar şi câteva zone de şes. E un judeţ fascinant aş zice”.

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii