Ger, cu arome de măcinici şi 40 de pahare de vin | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 23 septembrie 2021
Home » Cultură » Ger, cu arome de măcinici şi 40 de pahare de vin
Ger, cu arome de măcinici şi 40 de pahare de vin

Ger, cu arome de măcinici şi 40 de pahare de vin

  • 9 martie este ziua în care creştinii ortodocşi îi celebrează pe cei 40 de Mucenici, jertfiţi pentru credinţa lor şi începutul noului an agrar printr-un ritual ale cărui origini păgâne s-au îngemănat, de-a lungul vremii, cu cele creştine

Credincioşii ortodocşi şi-au legat întotdeauna sufletele de sfinţi, onorându-i şi rugându-li-se cu smerenie să le ocrotească familia, să-i ţină sănătoşi şi pentru un trai liniştit. Astăzi rugile lor sunt înzecite.

Jertfa pentru credinţă

Potrivit literaturii bisericeşti, cei 40 de Sfinţi Mucenici, originari din părţile Capadociei, au fost soldaţi creştini în Legiunea a XII-a Fulminata, în Cetatea Sevastia din Armenia, pe vremea Împăratului Licinus (308-324), un aprig prigonitor al creştinilor.

Conducătorul legiunii, Agricola, i-a obligat să se închine la idoli, dar toate chinurile la care au fost supuşi, nu i-au clintit în credinţa lor.

„Au trebuit să îndure vreme îndelungată loviri cu pietre peste faţă sau peste gură, Dar pietrele, în loc să îi vatăme pe ei, se întorceau către cei care le aruncau. În cele din urmă, au fost osândiţi să îşi petreacă noaptea în mijlocul unui lac îngheţat din apropierea cetăţii. Pe când se aflau în mijlocul apei, unul dintre ei, care iubea mai mult viaţa aceasta decât pe cea viitoare, deşi mărturisise întru Hristos, a ieşit din lac şi a fugit către o baie din apropiere, dar îndată ce a fost atins de căldura de acolo, a murit. Văzând credinţa celor 39 rămaşi în apă, unul dintre ostaşii care erau puşi de pază şi să îi osândească şi-a lăsat însemnele ostăşeşti şi s-a aruncat în apă, în locul celui care plecase. În momentul acela, sfinţii au fost înconjuraţi de lumină şi de cununi care se vedeau coborându-se din cer asupra capetelor lor, aşezându-se asupra fiecăruia. Când s-a făcut ziuă, Sfinţii, care abia mai suflau în apa îngheţată, au fost scoşi şi li s-au frânt fluierele picioarelor; ei şi-au încredinţat sufletele în mâinile Domnului, luând astfel cununile muceniciei”, povesteşte părintele dr. Laurenţiu-Gabriel Panciu, secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

Toate trupurile sfinţiţilor martirizaţi au fost arse şi apoi aruncate în râu, pentru a nu fi luate de creştini şi cinstite după cum se cuvine.

„Totuşi, pentru dragostea pe care Dumnezeu o poartă sfinţilor săi, a strâns toate trupurile acestora într-o vâltoare, de unde au fost scoase de către creştini şi astfel dăruite, ca o bogăţie de neînstrăinat, tuturor creştinilor din toate vremurile. Ceea ce trebuie să învăţăm noi din viaţa Sfinţilor 40 de Mucenici, este faptul că credinţa martirilor devine sămânţa creştinismului şi viaţa lor mărturisitoare va constitui pentru toţi cei care vor urma mărturisirilor un imbold de a nu renunţa în a spune că sunt ceea ce sunt, creştini din pântecele maicii lor, o mărturisire la care cheamă Dumnezeu toate neamurile, indiferent de timpuri, indiferent de regiuni şi de vremuri”, a continuat părintele Panciu.

În Episcopia Covasnei şi a Harghitei există o singură biserică ce poartă hramul celor 40 de Sfinţi Mucenici: Parohia Ciumernic din judeţul Covasna.

Tradiţie

E forfotă în gospodării: la crăpat de ziuă, femeile au aprins candelele, au înălţat rugăciuni şi s-au apucat de frământat aluat dospit şi binemirositor, din care au împletit „măcinici”, numiţi şi „sfinţişori” sau „bradoşi”, pentru sufletele moşilor şi strămoşilor lor, potrivit obiceiului. Aromele bogate de vanilie, coji de portocală şi de lămâie, de nucă proaspăt prăjită înmiresmează atmosfera, semn că e zi de sărbătoare.

De îndată ce s-au copt, se scaldă în miere şi se tăvălesc prin nucă pisată. Hmmm, ce savoare şi cât de exasperantă aşteptarea…

Şi dacă sfinţişorii pufoşi copţi sunt caracteristici Moldovei, Bucovinei şi Transilvaniei, în Muntenia şi Dobrogea măcinicii sunt mai delicaţi, se fac din cocă de azimă şi se fierb în apă îmbogăţită cu zahăr şi miere, scorţişoară şi coajă rasă de portocală şi de lămâie, peste care se presară nucă pisată din belşug.

Indiferent de zona de provenienţă, măcinicii se împletesc în forma cifrei opt, se sfinţesc la biserică şi apoi se împart familiei şi cu mare bucurie oamenilor săraci, în amintirea şi „de sufletele” celor dragi, plecaţi dintre noi. Pentru că în această zi de sărbătoare, potrivit credinţei populare, se deschid mormintele şi Porţile Raiului.

În astă vreme, bărbaţii gospodari au primenit grădinile şi au încins focuri „purificatoare”, pentru a alunga târâtoarele, gângăniile şi spiritele rele, dezmorţite la vremea desprimăvărării şi a înnoirii, dar şi „pentru a sprijini Soarele” la vreme de cumpănă, „când noaptea este egală cu ziua”.

Iar bătrânii şi copiii sunt puşi să bată cu spirit de răspundere ţarina îngheţată, cu beţe şi ciomege, ca să „trezească pământul adormit”.

Tot astăzi se scoate plugul, se hrănesc şi se înjugă animalele de tracţiune, iar plugarul, pregătit să pornească la arat, aşteaptă în linişte ca femeia să tămâieze şi să stropească atelajul cu apă sfinţită, bombănind de zor: „Cât de curată este tămâia şi agheasma, atât de curaţi să fiţi şi voi şi să umblaţi nedespărţiţi la arat şi să nu daţi de strigoi sau de moroi, să vă facă vreun rău”.

Se spune că tot ce se seamănă în această zi va rodi de 40 de ori mai mult, iar cei care îndrăznesc să nu respecte sărbătoarea, vor suferi tot atâtea zile.

Mai demult, înaintea boilor se punea un ou, iar dacă acesta rămânea nevătămat după trecerea plugului, însemna că ţăranului îi va merge bine tot anul şi va avea recolte îmbelşugate.

În credinţa populară, astăzi este cea din urmă zi a Babei Dochia, sortită să se transforme în piatră, şi prima zi a Moşilor aducători de căldură. Se mai zice că aşa cum este vremea de „Măcinici”, aşijderea va fi toată primăvara, iar „dacă îngheaţă pământul în această zi, toamna va fi lipsită de brume, ceea ce va permite plugarilor să semene cerealele cât mai târziu posibil”.

Multe, frumoase şi săvârşite cu mare credinţă sunt obiceiurile gospodarilor ortodocşi în această zi, poate singura de sărbătoare şi de muncă deopotrivă.

Şi după atâta muncă, urmată de primenirea sufletului şi a cugetului, se dă dezlegare la degustarea măcinicilor şi la beţia rituală. Cea din urmă constă în a bea 40 de pahare de rachiu, sau mai degrabă vin (44 după tradiţia geto-dacică, tot atâtea câte zile se scurg de la 9 martie până la 23 aprilie, când este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, potrivit folcloristului Simion Florea Marin). Poftă mare!

***

În spiritul sărbătorii, încheiem cu îndemnul Mântuitorului nostru IIsus Hristos: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi eu pentru el, înaintea Tatălui Meu care este în ceruri” (Evanghelia după Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, capitolul 10, versetul 32).

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.