E vremea lupilor…

noiembrie 28, 2016 in Cultură

Ionela-Ramona Moldovan: Cronică de Cenaclu

Metamorfoza lupului Omega, de Ştefan Danciu, textul prezentat de autor la ultima întâlnire a Cenaclului literar „Buna Vestire”, face parte dintr-un grupaj de 4-5 texte literare dintr-un viitor volum al prozatorului sus-menţionat. Textul este o alegorie a societăţii umane din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, societate care în cele mai profunde caracteristici ale sale nu pare a se schimba vreodată.

Acţiunea este plasată în sânul unei haite de lupi, dintr-o rezervaţie izolată cu un gard de sârmă (amănuntul este semnificativ în momentul în care unii lupi din „clasa de mijloc”, speriaţi de schimbările sumbre din haită, fug printr-o spărtură din gard afară din rezervaţie), haita este supravegheată în permanenţă de un personaj uman, entitatea superioară, divinitatea, numit, fără echivoc, şeful. Incipitul surprinde liniştea încărcată care prevesteşte furtuna ce urmează să se petreacă în haită. Lupul Omega, care îi luase deja locul lupului Alpha, planifică un atac asupra şefului însuşi, dar acesta îl surprinde cu un contraatac ferm. Învins, lovit de propriile-i limite, Omega se întoarce în haită, unde continuă să răspândească teroarea şi să prolifereze crimele.

Personaj eponim, Omega nu este totuşi personajul central al textului. Poziţia aceasta este ocupată de Picioruş, simbolul fiinţei superioare, intelectual şi spiritual (el este inventatorul unui nou limbaj care va împărţi haita în două şi se remarcă printr-o atitudine tolerantă, foarte blândă chiar, în rezolvarea tuturor conflictelor). Un fapt excepţional îl reprezintă ascensiunea ierarhică în haită a lui Picioruş, care nu s-a realizat prin forţă, cum ar fi fost normal în sălbăticie, ci prin noua religie a iubirii pe care o practică.

Personajul feminin este şi el reprezentat într-o dublă ipostază, cele două partenere ale lupilor Alpha şi Omega, Vulpiţa şi Albuţa, rivale, dar atât de asemănătoare. Amândouă vor să parvină, să ocupe poziţia supremă în haită prin asocierea cu lupul cel mai puternic, şi în ambele cazuri, lupoaicele sunt mai determinate decât partenerii lor. Astfel, Albuţa, după ce a încercat în zadar să-l atragă pe Picioruş de partea planurilor ei de preamărire, îl alege pe Omega, care „era foarte bine făcut, dar sărac cu duhul”.

În final, cuplul diabolic Omega-Albuţa restabileşte „ordinea” în haită, ucigându-i pe toţi aceia care nu li s-au alăturat. Prima victimă va fi Picioruş (albul inorog), crima fiind urmată de o adevărată „prigoană” a adepţilor săi. Astfel haita se reaşează în matricea ei de haită, în care cel mai puternic conduce.

Aparent simplu, firul epic revelează o problematică existenţială amplă, atingând teme literare universale, cum ar fi relaţia cu divinitatea, iubirea, drama cunoaşterii, relaţiile interumane măcinate de tare atavice (laşitatea, ura, invidia, răzbunarea, crima, specifice spiritelor limitate, neevoluate).

Tema cunoaşterii se dezvoltă în jurul lui Picioruş şi al ideologiei promovate de acesta, simbol al adevărului revelat mult prea devreme într-o lume total nepregătită să-l înţeleagă. Fiind diferit, Picioruş nu rămâne un anonim, el stârneşte reacţii extreme, de idolatrizare sau de ură criminală. Drama cunoaşterii este una din cele mai vechi teme ale literaturii universale, dacă e să ne gândim la episodul păcatului originar, când curiozitatea, recte dorinţa de cunoaştere, a determinat-o pe Eva să încalce porunca divină. Dacă în episodul biblic gestul este sancţionat prin alungarea „vinovaţilor”din Paradis, în textul lui Ştefan Danciu, cunoaşterea este trăită ca o adevărată dramă care generează agresivitate, întuneric şi, în final, moarte. În lumea dominată de şeful, care observă fiecare mişcare a haitei fără să intervină în vreun fel, principala lui grijă fiind aceea de a nu fi văzut, întrezărim camuflarea divinului într-un cotidian condus de principiul cinic al „liberului-arbitru”. Haita trebuie să-şi regăsească drumul prin forţe proprii, singura evoluţie fiind posibilă numai prin ardere lăuntrică.

O particularitate a construcţiei textului o constituie onomastica prin care autorul integrează caracterele în tipologii umane; onomastica este revelatorie, astfel omul este şeful, cei doi lupi care se vor lupta pentru supremaţie sunt Alpha şi Omega (cel mai puternic şi cel mai slab, începutul şi sfârşitul, primul şi ultimul, simboluri ale forţelor complementare a căror confruntare restabileşte echilibrul universal), lupoaicele partenere ale celor doi lupi, Vulpiţa (posesoare a unei pleiade de atribute acumulate de-a lungul istoriei) şi Albuţa (sugestia semantică a numelui contrastează cu caracterul real al personajului, ceea ce subliniază o dată în plus contrastul dintre esenţă şi aparenţă); şi personajul central, ax în jurul căruia gravitează toate celelalte personaje, Picioruş. Simbolistica piciorului în cultura română este una complexă, de la fermitate, la bărbăţie, la verticalitate sau cale/model de urmat („a călca pe urmele cuiva”), orice conotaţie i se potriveşte personajului nostru, căci, ce este Picioruş, dacă nu un model de existenţă? Diminutivizarea numelor devine semnificativă şi la nivel fonetic: numele personajelor negative, „Vulpiţa” şi „Albuţa”, creează o sugestie sonoră neplăcută prin prezenţa africatei Ţ, care deranjează, indicând un caracter strident, pe de o parte; şi pe de altă parte, „Picioruş”, în al cărui corp fonetic se află fricativa Ş, mult mai plăcută şi prietenoasă.

Limbajul sobru, sărac în „podoabe”, perspectiva narativă clasică a omiscienţei obiective, invită cititorul la o lectură conştientă, cerebrală, în care alegoria haită-lume îndeamnă la reflecţii grave asupra existenţei. Metamorfozele lupului Omega nu este o poveste cinegetică despre lupi şi ritualuri din lumea animală, ci una despre oameni, despre limite (impuse, sau autoimpuse), despre lideri, despre valori, despre adevăr şi supravieţuire.

Finalul nuvelei conţine tabloul trupului fără viaţă al lui Picioruş, zăcând într-o lume rămasă sub teroare, în timp ce spiritul său eliberat, zburdă, poate, fericit prin câmpii Elizee. Autorul ne transmite prin această ultimă sugestie vizuală că trăim într-o societate de lupi Omega metamorfozaţi în lupi Alpha, o lume cu valorile răsturnate, o societate care nu-şi mai găseşte autenticitatea.

Aşteptăm cu nerăbdare următoarele alegorii, metafore, prilej de reflecţie la care ne provoacă elegant omul de litere Ştefan Danciu.

Chapeau, monsieur!

Ionela-Ramona Moldovan