Din toreutica dacă: TEZAURUL DE ARGINT DE LA SÂNCRĂIENI (II) | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 9 decembrie 2021
Home » Cultură » Din toreutica dacă: TEZAURUL DE ARGINT DE LA SÂNCRĂIENI (II)
Din toreutica dacă: TEZAURUL DE ARGINT DE LA SÂNCRĂIENI (II)

Din toreutica dacă: TEZAURUL DE ARGINT DE LA SÂNCRĂIENI (II)

 

Toate aceste tezaure aşteaptă însă şi vor mai aştepta pe săpători, care, din aşezările viilor şi din mormintele adormiţilor din Câmpia munteană, ca şi din platoul transilvan, să le cheme iară la lumina zilei (Vasile Pârvan – Getica)

 

Din lumea elenistică

În lumea elenistică, civilizaţie ce a influenţat cultural o arie geografică mult mai largă decât întinderea ei teritorială propriu‑zisă, vasele de argint au cunoscut o mare răspândire, din Asia Mică până în Peninsula Iberică – produsele caracterizându‑se prin unitate tipologică, chiar prin stereotipie. Iată că vasele de la Sâncrăieni conferă sensuri noi acestei stereotipii, demonstrând de la început originalitatea, capacitatea interpretativă a meşterilor argintari geto‑daci.

Este cazul, în primul rând, al cupelor conice, formă obişnuită la vasele din lumea elenistică. S‑ar putea argumenta că asemenea forme sunt opţiunea gustului vreunui orfevrier sau poate al beneficiarului localnic, neavând în nici un fel semnificaţia care li s‑a atribuit. În acest caz se cuvine amintit că astfel de forme se întâlnesc şi la alte obiecte descoperite în alte locuri din ţară: principele preot, figurat şezând, de pe obrăzarul drept al coifului de aur de la Băiceni, jud. Iaşi, ţine în mâini un rhyton şi o cupă conică drept vase rituale. Celebrul vas de cult monumental descoperit la Grădiştea de Munte, purtând nu mai puţin vestita inscripţie „DECEBALVS PER SCORILO”, redă aidoma la proporţii mari, fireşte, forma conică a vaselor de Sâncrăieni. În sfârşit în mai multe aşezări dacice din Câmpia munteană au fost descoperite cupe conice miniaturale din lut. Aceeaşi formă repetată la trei dimensiuni diferite ne obligă să recunoaştem deschiderea spirituală a vechilor locuitori ai Daciei, capabili să preia, să asimileze şi să se exprime pe plan artistic în felul lor propriu.

Aceeaşi originalitate o constatăm şi în cazul cupelor cu picior de la Sâncrăieni. Rezultat al iradierii elenistice, care în sec. I î.e.n. s‑a făcut simţită din plin în interiorul arcului carpatic, cupele cu picior erau la început cantaroide, adică similare vaselor greceşti cu picior scurt şi două toarte, numite din această pricină cantaros – cărăbuş. Analiza cupelor de la Sâncrăieni vădeşte maniera originală de evoluţie a acestui motiv, care, finalmente, se eliberează complet de prototipul elenic. Înseşi cupele vaselor se modifică devenind din ovoidale, hemisferice. Picioarele cilindrice se lungesc, capătă o nodozitate centrală, încât existenţa piciorului înalt anulează utilitatea toartelor, care nu fac altceva decât să mărească instabilitatea vasului. Această supraetajare de elemente seamănă, întrucâtva, cu grandilocvenţa pe care barocul o va aduce mai târziu în istoria artelor. Să nu uităm însă că civilizaţia romană procedase la fel, etajând elemente, unele incomparabile, ale arhitecturii greceşti. Evoluţia cupelor cu picior de la Sâncrăieni vădeşte, aşadar, voinţa toreutului de a descoperi noul, de a crea o monumentalitate compusă din elemente diferite, puternic profilate. În sfârşit, original este şi aspectul decorativ. Exterioarele cupelor hemisferice cu picior sunt împodobite cu motive tipice aşa‑ziselor cupe deliene de ceramică, descoperite cu precădere în aşezările de la sud de Carpaţi.

Mai rămâne să subliniem un aspect al semnificaţiei tezaurului de la Sâncrăieni. Vreme de două secole, tezaurele monetare au constituit o formă de stocare a argintului. Odată cu înaintarea legiunilor romane în Balcani şi cu slăbirea economiei elenistice, argintul pentru baterea monedelor – procurat din sudul Peninsulei Balcanice – a scăzut cantitativ. Aceasta are drept urmare faptul că, pe de o parte, ultimele monede geto‑dacice au sâmburele din bronz şi doar o pojghiţă exterioară de argint, iar, pe de altă parte, tezaurizarea puţinului argint încetează de a se face prin monede, ci sub formă de vase.

Cele două monede descoperite împreună cu vasele de la Sâncrăieni arată care era sursa argintului – Peninsula Balcanică. Vasele înseşi, ca şi multitudinea de mărunte tezaure descoperite pe întreaga arie geto‑dacică, vădesc noua formă sub care va fi acumulat metalul tradiţional al economiei de schimb în lumea egeică şi traco‑dacică.

Ornamentica Decorul în relief crestat al unor cupe din tezaur reprezintă o continuare a tradiţiei traco-getice, unde decorul torsionat e foarte frecvent, la fel sunt şi benzile haşurate, mai mult sau mai puţin înguste, uneori ondulate. Pe aceste vase e frecvent decorul din puncte mărunte, sub formă de linii punctate, elemente de umplutură sau pentru fundal. Tehnica punctării este curentă în arta traco-getică. De reţinut sunt nu numai tehnica şi motivele utilizate, dar în special concepţia recurgerii la o anume tehnică, cu mare dăruire. Un decor precum cerculeţele aflate în linie este frecvent în cazul pieselor din acest tezaur. Tehnica aplicării unui strat sau unei foi de aur peste obiectele de argint, frecventă în etapa traco-getică, precum e cazul Tezaurului de la Craiova, se întâlneşte foarte des în arta argintului dacic şi e aplicată şi la unele obiecte din tezaurul de la Sâncrăieni. Pe vasele de argint se întâlneşte motivul frunzelor de iederă, cu răspândire elenistică, dar care a devenit unul din motivele preferate în arta traco-getică şi geto-dacă. Decoraţia părţii inferioare a cupelor cu picior e tipică cup almete. Vasele-boluri deliene, răspândite prin meşteşugul local geto-dac, au în decor palmeta, care a asigurat legătura între etapa traco-getică şi geto-dacă. V. Pârvan şi alţi cercetători observaseră asemănarea palmetelor de pe brăţările dacice şi de pe cupele „deliene”. În ce priveşte tehnica tezaurului s-au observat unele defecte în executarea decorului, cel mai probabil într-un atelier local.

Valoarea documentar-ştiinţifică a tezaurului este sporită şi de originalitatea ornamentelor ce îmbracă exteriorul cupelor, iar în câteva cazuri şi o parte din picioarele suporturi. Decorul constă într-o gamă largă de motive florale stilizate şi geometrice, dispuse în registre paralele, astfel încât acoperă întregul corp al recipientelor. Motivele florale, cele mai complexe ca execuţie, constau în şiruri de frunzuliţe aşezate asemănător modului de îmbinare a şindrilei pe aco­perişurile caselor ţărăneşti, precum şi din frunze cu lobi mari, precum cele de brusture, plasate unele lângă altele. Fiecare registru circular de ornament a fost delimitat de fişele decorative formate din cerculeţe. Prin aceste gru­pări de decor se creează o armonie de an­samblu ce dă fiecărui vas un aspect atrăg­ător, neexistând două exemplare identice. Cupele de la Sâncrăieni, prin complexul lor ornament, nu îşi află similitudini în cadrul obiectelor de artă antică ieşite din ateliere de obiecte de lux, situate în mediul etnic greco-roman, celtic sau sarmato-persan. În schimb, sunt prezente motive geometrice sau vegetale în cadrul altor categorii de obiecte geto-dace orientale, ca de exemplu cuiele-discuri de la Grădiştea Muncelului – pe locul fostei capitale a statului dac condus de Decebal, Sarmizegetuza – pe mai multe fragmente de vase din lut ce poartă un decor realizat în culori, precum şi pe o serie de unelte din fier (îndeosebi cleşti). Aceste detalii ornamentale comune artei geto-dace, în general, şi proprii grupului de cupe cu picior din cadrul tezaurului de la Sâncrăieni, pledează ferm pentru atribuirea lui civilizaţiei clasice a poporului geto-dac a cărei perioadă de maximă înflorire cores­punde perioadei secolului I î.e.n.

Întregul tezaur este marcat de o notă de arhaism şi are legături clare cu cel de la Surcea, din a doua jumătate a secolului I î.e.n. Iar spre a aduce lămuriri în acest sens este necesară prezentarea pe scurt a unor trăsături ale acestui tezaur. Astfel, tezaurul de la Surcea, din jud. Covasna, este alcătuit din unelte din argint. După unele detalii şi după asemănarea cu unele elemente ale tezaurului de la Sâncrăieni par să fi folosit ca baze pentru picioare de cupă. Astfel tezaurul dă indicaţii preţioase despre legăturile dintre argintarii daci şi cei din Moesia, cât şi despre felul cum unele modele sudice au fost înţelese şi reluate în Dacia.

Prin compoziţia sa se constată că tezaurul se constituie într-un serviciu de ceremonii şi de parură al unei căpetenii militare locale din a doua jumătate a secolului I î.Hr. –  prima jumătate a secolului I d.Hr. Cert e faptul că în istoria argintului geto-dac, acest tezaur ocupă un loc important, deşi nu a fost îndeajuns studiat şi s-au scris relativ puţine texte în jurul lui. Dar acesta poate fi un lucru bun, căci lasă loc unor noi cercetări care să aducă la lumină alte secrete ale dacilor…

Cosmina Marcela OLTEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.